Muzeul Dunării de Jos | ”Scaloianul”

Muzeul Dunării de Jos | ”Scaloianul”

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, va desfășura joi, 23 mai 2024, începând cu ora 10:00, în parteneriat cu Școala gimnazială ”Mircea Vodă” Călărași și Scoala gimnazială ”Cuza Vodă”, județul Călărași, Proiectul educativ interșcolar ”Scaloianul”.

În cadrul acestui proiect, care are drept scopuri principale salvgardarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial, va fi prezentat obiceiul Scaloianului, obicei străvechi de aducere/alungare de ploaie.

În trecut, pregătirile pentru Scaloian începeau încă de la Paște, când erau adunate cojile de ou vopsite. În cea de-a doua săptămână după Paște se formau echipele de copii sub îndrumarea bunicilor, dar nu mai mult de 2-3 echipe în fiecare sat.

În a treia marți după Paște, se aducea pământ galben care se frământa cu apa neîncepută de la trei fântâni. În după-amiaza zilei respective, se forma un chip omenesc din lutul preparat și se gătea acest chip cu cojile de ouă de la Paște. Noaptea de marți spre miercuri se începea priveghiul, iar miercuri se jelea Scaloianul precum un mort.

În zorii zilei de joi, Scaloianul era dat pe o apă ca mai apoi să aibă loc masa de pomenire a acestuia.

Evenimentul se va desfășura la Secția Arheologie a Muzeului Dunării de Jos, situată la demisolul Consiliului Județean Călărași.

Muzeograf,

Daniela FULGA

scaloianul

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.