CJCC Călăraşi | Calendarul manifestărilor CLINCHET DE ARGINT PE ARIPI DE COLIND

CJCC Călăraşi | Calendarul manifestărilor CLINCHET DE ARGINT PE ARIPI DE COLIND

Sărbătorile de iarnă vin pe meleagurile noastre, cu o mulțime de tradiții de iarnă, de o frumusețe aparte, unice, irepetabile, asupra cărora merită să ne aplecăm cu respect, promovându-le, spre bucuria tuturor generațiilor.

În centrul acestora trebuie să stea bucuria împărțită, care să unească întreaga comunitate în jurul acelorași valori ancestrale, moștenite din moși-strămoși. Doar împreună, tineri, copii și vârstnici, din toate colțurile comunității, putem promova acest adevăr definitoriu: că suntem o mare familie, în care fiecare individ capătă valoare doar raportându-se la celălalt, la semenul său.

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași organizează în fiecare an proiectul cultural multianual "Clinchet de Argint pe Aripi de Colind", eveniment ocazionat de apropierea sărbătorilor de iarnă, vestind bucuria Naşterii Mântuitorului şi trecerea în noul an, care se desfășoara în luna decembrie cuprinzând mai multe acțiuni și activități destinate locuitorilor județului Călărași.

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași își propune ca și în acest an, plin de provocări datorate situației epidemiologice existente, să ofere locuitorilor județului Călărași, prin proiectul multianual „Clinchet de Argint pe Aripi de Colind”, o serie de activități care să aducă un moment de magie cu ocazia sărbătorilor de iarnă, care să destindă publicul, și măcar pentru scurt timp să uite de greutăți și să intre în spiritul Crăciunului.

Partenerii în cadrul acestui proiect sunt:

  • Consiliul Județean Călărași;
  • Primaria Municipiului Călărași;
  • Biblioteca Județeană Alexandru Odobescu Călărași;
  • Muzeul Dunării de Jos Călărași;
  • Inspectoratul Școlar Județean Călărași;
  • Palatul Copiilor nr. 1 Călărași;
  • Protoieriile județului Călărași.

Program activități în cadrul proiectului “CLINCHET DE ARGINT PE ARIPI DE COLIND”

  • 1 DECEMBRIE. Expoziție Ziua Națională – Muzeul Dunării de Jos Călărași (expoziția va putea fi vizitată pe durata întregii zile)
  • 1 DECEMBRIE ora 12:30. Spectacol patriotic dedicat Zilei Naționale a României – Sala Barbu Știrbei ( Corul Camerata Danubii, copiii Grupului Flores Campi, Palatul Copiilor nr. 1 Călărași, Ansamblul Folcloric Bărăganul). Intrarea este liberă pentru persoanele care prezintă certificatul verde, în limita a maxim 30% din capacitatea sălii.
  • 17 DECEMBRIE ora 18:00. Deschiderea Târgului de Crăciun pe platoul Consiliului Județean. (Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada 17-26 decembrie, cu operatori economici cu produse tradiționale de sezon, brad, Moș Crăciun, căsuțe împodobite, lumini si decoruri de sezon)
  • 18 DECEMBRIE ora 17:00. Sala Barbu Știrbei Spectacol Artistic Colindă de Crăciun sustinut de Palatul copiilor nr.1 Călărași. Intrarea este liberă pentru persoanele care prezintă certificatul verde, în limita a maxim 30% din capacitatea sălii.
  • 20 DECEMBRIE ora 13:30. Tradiții de Crăciun – Ignatul – pregătirea porcului – platoul Consiliului Județean Călărași – tradiții pentru arhivă – Muzeul Dunării de Jos Călărași în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași.
  • 22 DECEMBRIE ora 18:00. Sala Barbu Știrbei spectacol extraordinar Teatrul Național Oleg Danovski – Concert de Crăciun. Biletele vor fi puse în vânzare începând cu data de 09 decembrie. Participarea este permisă doar persoanelor care prezintă certificatul verde, în limita a maxim 30% din capacitatea sălii.
  • 23-25 DECEMBRIE începând cu ora 11- scena de pe platoul Consiliului Județean, concerte și colinde, grupuri de colindători din județ (toti colindătorii vor primi de la Moș Crăciun un pachet cu dulciuri. Înscrierea grupurilor de colindători se va face până la data de 15 decembrie 2021 la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
  • 23 – 25 DECEMBRIE ora 18:00. Scena de pe platoul Consiliului Județean – spectacole de Crăciun cu artiști îndrăgiți.
  • 31 DECEMBRIE – REVELION 2022. Scena de pe platoul Consiliului Județean, spectacol de revelion cu artiști îndrăgiți care se va încheia cu un spectacol de artificii.

Participarea la evenimente va fi condiționată de prevederile legislative care vor fi în vigoare la momentul desfășurării acestora.

Vom reveni într-un alt comunicat, cu programul detaliat de Crăciun și Revelion.

Compartiment Marketing

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.