Muzeul Dunării de Jos | Exponatul lunii februarie - Fructieră getică

Muzeul Dunării de Jos | Exponatul lunii februarie - Fructieră getică

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărasi, prezintă în luna februarie, în cadrul proiectului ”Exponatul lunii”, o piesă din Colecția de Arheologie Generală a muzeului – Fructieră getică.

Bunul cultural a intrat în colecția instituției noastre în urma săpăturilor sistematice desfășurate în anul 1973 în așezarea getică fortificată de la Piscul Crăsani - Crăsanii de Jos (com. Balaciu, jud. Ialomița), coordonate de Niculae Conovici, într-un complex (groapă), în secțiunea SII PL, carourile 31-32, fiind datată în sec. I a.Chr.

Cupa cu picior scurt (fructiera) este din argilă fină, lucrată la roată, lustruită, are culoare cenușie, cu partea superioară de formă tronconică sau hemisferică, baza scundă evazată, buza lată răsfrântă în exterior, pereții groși, decorată cu linii paralele incizate dispuse oblic sub buză. Piesa are diametru maxim 290 mm, diametru picior 98 mm, înălțimea 142 mm.

Deoarece forma acestui recipient ceramic este asemănătoare cu a fructierei de astăzi a primit aceeași denumire, deși nu avea atunci acestă utilizare. Fructiera se pare că își are originea în perioada Hallstattiană timpurie. Acest tip de vas a devenit una din formele specifice ale geto-dacilor din sec. II a.Chr. fiind lucrat atât cu mâna cît și la roată.

Astfel de artefacte au mai fost descoperite în număr mare în așezările geto-dace de la: Zimnicea, Sighișoara, Poiana, Popești, Vlădiceasca, Sprâncenata, Ocnița, fapt ce sugerează importanța acestora în comunitățile getice.

Șef-serviciu,

Dr. Anișoara TOPÂRCEANU

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.