Majorarea preţului la apă şi a tarifului la canal se va face. Dar în două tranşe!

Majorarea preţului la apă şi a tarifului la canal se va face. Dar în două tranşe!

Majorarea preţului apei cu 20,95% şi a tarifului la canalizare cu 17,35%, aşa cum a solicitat la finele anului trecut directorul general al Ecoaqua, Cezar Neagu se va face dar în două tranşe. Cel puţin asta rezultă din procesul verbal al şedinţei Adunării Generale a Asociaţilor ADI Ecoaqua din 20 decembrie 2019 în care se scrie negru pe alb: „Membrii Adunării Generale a Asociaţilor propun majorarea tarifului în două tranşe: prima tranşă o majorare de 10% la tariful de apă şi canalizare începând cu 01.01.2020 iar a doua tranşă de majorare să se efectueze în luna iulie 2020”.

Să n-aveţi nici un dubiu! S-au gândit bine cei prezenţi, 14 la număr, primari ai municipiului Călăraşi şi comunelor Belciugatele, Chirnogi, Crivăţ, Coşereni, Dor Mărunt, Grindu, Independenţa, Ion Roată, Lupşanu, Reviga, Spanţov, Şoldanu şi Vasilaţi. Cine ar fi fost atât de idiot încât să fie de acord cu majorarea solicitată de un tolerat politic, dintr-o dată. Şi-ar fi pus fiecare electoratul în cap mai cu seamă că alegerile bat la uşă. Şi atunci, băieţii deştepţi au optat pentru varianta „ în 2 tranşe”, sigur, din raţiuni exclusiv electorale, împăcând astfel şi capra (Ecoaqua) dar şi varza (electoratul). Până la vară, poporul uită iar dacă nu uită tot n-are ce să mai facă. Mulţi dintre cei menţionaţi mai sus se vor vedea cu sacii în caruţă după locale şi atunci în iulie n-ar mai fi nici prăpadul atât de insuportabil!

Deocamdată, propunerea validată de membrii AGA prezenţi este de 10% atât la apă cât şi la canal dar cu amendamentul ca majorarea „să se solicite Consiliilor Locale mandate speciale pentru a vota în AGA această majorare”.

ADI Ecoaqua, un soi de interfaţă între administraţia locală şi operator, urmează să înştiinţeze Consiliile Locale cu „propunerea operatorului (n.r. SC Ecoaqua SA) prin care se solicită creşterea preţului la apă cu 20,95%, de la 3,77 lei / mc (preţ fără TVA) la 4,56 lei / mc (fără TVA inclus), respectiv a tarifului la canalizare cu 17,35%, de la 3,25 lei / mc (preţ fără TVA) la 3,82 lei / mc(TVA nu e inclus)” iar acestea, ulterior, „vor analiza propunerea AGA, în scopul acordării mandatului special către reprezentantul de drept, dacă este cazul, iar Adunarea Generală a Asociaţilor va dezbate propunerile şi adresele existente şi va lua o hotărâre definitivă şi aplicabilă prin votul reprezentanţilor mandataţi”. Asta da, democraţie!

Eminentul director general Cezar Neagu a explicat însă cu jumătate de gură din lipsa unor argumente serioase şi motivele care l-au îndemnat să solicite AGA ADI Ecoaqua cele două majorări care au scandalizat internetul. „Ultima creştere de tarif a avut loc în 2017, pe baza costurilor din anul 2016. Între timp datorită creşterii salariului minim pe economie, preluarea în operare a comunelor care a generat costuri, împrumutul pe care trebuie să-l rambursăm, costurile cu energia electrică, costuri cu staţiile de epurare...De asemenea au apărut două elemente importante care nu se regăsesc în costul actual şi anume impozitul pe clădiri, partea de cofinanţare de 5% aduce obligaţia ca pentru partea operatorului de finanţare care este în patrimoniul operatorului, să se calculeze amortizare. Patrimoniul UAT-urilor care se află în operare nu se amortizează, asta înseamnă că nu există surse pentru reparaţii. Aceste elemente duc la propunerea operatorului pentru creşterea tarifului. De asemenea în primăvara anului 2020 începe activitatea UIP-ului pentru POIM.” Nicio vorbă despre primele nesimţite pe care şi le-a acordat cu complicitatea membrilor Consiliului de Administraţie al ADI Ecoaqua. Nimic şi despre angajările făcute alandala, pe citerii exclusiv politice ori despre optimizarea costurilor. Aşa sunt ăştia de dreapta, specialişti dar pe bani publici!

Altfel, mă îndoiesc că în perioada următoare Consiliile Locale vor lua în discuţie propunerile de majorare şi în consecinţă decizia va fi luată în spatele uşilor închise cu complicitatea primarilor care n-au îndrăznit nici măcar să-l deranjeze cu o întrebare pe „prea – specialistul” de la Ecoaqua. De ce vă mai duceţi, oameni buni, acolo?

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.