Cr. Marin: CAMS Călărași dispune de 25 de paturi, toate ocupate în acest moment

Cr. Marin: CAMS Călărași dispune de 25 de paturi, toate ocupate în acest moment

Cristian Marin, din octombrie anul trecut director al Centrului de Asistență Medico Socială Călărași, a declarat joi că în acest moment activitatea în cadrul centrului se desfășoară în parametri normali, toate cele 25 de paturi fiind ocupate de persoane cu vârsta cuprinsă între 50 și 96 de ani. “Centrul dispune de 25 de paturi, la acest moment, toate fiind ocupate. Vreau să vă spun că avem în mare parte beneficiari persoane vârstnice, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 96 de ani. În luna decembrie 2020, toţi beneficiarii Centrului au fost infectaţi cu noul coronavirus şi din fericire toţi au trecut cu bine peste această boală. Pe această cale vreau să le mulţumesc colegilor că au depus eforturi desosebite pentru ca beneficiarii să fie înfrohiţi. Parte din personalul medical a fost carantinat în Centru timp de 14 zile. Vă informez că am reuşit să finalizez lucrările de igienizare, să schimbăm circuitele astfel încât personalul TESA să nu mai ia contact cu cel medical şi cu beneficiarii.” , a declarat, la sediul PSD Călărași, Cristian Marin care a mai precizat că imediat după aprobarea bugetului Județului vor demara lucrările privind alimentarea cu gaze a Centrului de la Vîlcelele, urmând ca ulterior să fie pus în funcțiune. “O altă componentă a Centrului de Asistenţă Medico – Socială Călăraşi o reprezintă Centrul de la Vîlcelele. Acolo, aşteptăm aprobarea bugetului pe 2021 pentru a demara lucrările de investiţii privind alimentarea cu gaze. Acolo e necesară instalarea a două recipiente pentru gaz butan iar după asta Centrul va putea fi dat în folosinţă.”, a conchis șeful CAMS Călărași.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.