Actele normative care se referă la prelungirea mandatelor aleşilor, dar şi cine stabileşte data alegerilor sunt neconstituţionale

Actele normative care se referă la prelungirea mandatelor aleşilor, dar şi cine stabileşte data alegerilor sunt neconstituţionale

Actele normative care se referă la prelungirea mandatelor aleşilor, dar şi cine stabileşte data alegerilor sunt neconstituţionale, a decis, miercuri, Curtea Constituţională a României (CCR), potrivit unor surse.

În cazul admiterii uneia dintre sesizări, s-a stabilit că prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale se face în Parlament, nu prin OUG.

Pentru a doua sesizare, CCR a hotărât că există un paralelism legislativ pe care Constituţia nu îl agrează, au precizat sursele citate.

Pe 13 mai, Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat OUG privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 - 2020, cu amendamente.

"Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult 6 luni de la data încetării stării de urgenţă sau stării de alertă", stipulează proiectul.

Acesta mai prevede că procedurile privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale se iniţiază în termen de 6 luni de la data expirării duratei stării de urgenţă sau stării de alertă, iar data alegerilor se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării.

sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.