Ziua Dunării: Alţi bani, aceeaşi distracţie!

Ziua Dunării: Alţi bani, aceeaşi distracţie!

Primăria Călăraşi dar chiar şi primarul Dan Drăgulin, prin intermediul paginii personale de Facebook, îi invită pe călărăşeni să participe sâmbătă la activitățile organizate cu prilejul celei de-a 7-a ediții a Zilei Dunării care includ și concursul de pescuit, trei ateliere pentru copii și servirea unui borș de pește.

Va fi din nou prezent la Călăraşi maestrul Ivan Patzaichin, „însoţit” de cele 3 canotci binecunoscute care se vor întrece pe apele brațului Borcea.

Ce mai, o să fie o „nebunie”!

Dar pentru că nimic nu e gratis pe lumea asta şi „distracţia” din acest an va lăsa un gol de câteva sute de milioane de lei vechi în contul Primăriei. Aşa cum s-a întâmplat, de pildă, anul trecut dar şi în 2017 când Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, partenera Primăriei, a încasat 66.709,02 lei (33.746,02 în 2018 şi respectiv 32.709,02 lei în 2017). Cât va arăta factura din acest an? Păi cam vreo 40 de mii de lei, că asta-i suma „prinsă” în buget!

Cert e că pe banii ăştia, călărăşenii, aşteptaţi în număr cât mai mare, merită să umple facebook-ul cu poze făcute alături de inimitabilul Patzaichin dar să şi „deguste” borşul de peşte gătit cu acest prilej.

Foarte probabil, cei mai mulţi dintre funcţionarii şi funcţionarele din Primărie se vor relaxa şi mâine aşa cum o fac mai toată săptămâna. În plus, domnul primar şi colaboratorii săi de nădejde vor face din nou o baie de mulţime, ca anul trecut, şi toţi vor pleca, apoi, mulţumiţi spre casele lor că le-au oferit călărăşenilor câte puţin din circ şi pâine.

Însă, bine ar fi ca mâine în Parcul central să vină cel puţin 7.000 de călărăşeni, cam câţi votanţii a avut PNL la europarlamentarele din 26 mai. Ar fi o foarte bună ocazie ca domnul primar să-i şi servească pe rând, mulţumindu-le personal şi pentru participare. Asta înseamnă să fii în slujba cetăţeanului!

De astfel de evenimente are nevoie contribuabilul călărăşean! Nu?

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.