Investiții notabile în curs de realizare în comuna Ștefan Vodă de către primarul Ionel Zardova și echipa din Primărie pe care o coordonează de la finele anului 2020.
Una dintre acestea se referă la modernizarea și extinderea sistemului de canalizare, finanțată în cadrul PNI Anghel Saligny. În acest sens, în cadrul ședinței Consiliului Local din 24 octombrie, a fost adoptat Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Modernizare și extindere sistem de canalizare în comuna Ștefan Vodă, județul Călărași”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului.
Valoarea totală a investiției este cifrată la 16.049.907,14 lei (TVA inclus), din care 13.589.390,82 lei (TVA inclus) va fi asigurată de la bugetul de stat iar diferența de 2.460.516,32 lei (TVA inclus), de la bugetul local.
Obiectivul de investiții prevede o stație de epurare, o stație de pompare și repompare a apei uzate, precum și o rețea de canalizare apă uzată, în lungime de 10.372 metri, la care se adaugă și 670 de racorduri individuale. Nu mai puțin de 1800 de cetățeni vor beneficia direct de acest nou sistem de canalizare.