Încă din 22 mai 2024, conform ordinului de începere, au demarat lucrările de construcții la obiectivul de investiții “Reabilitare, modernizare, dotare și extinderea așezământului cultural din sat Ștefan Vodă, județul Călărași”, finanțat de la bugetul de stat prin CNI. S.A. Este unul dintre proiectele de “suflet” al primarului Ionel Zardova care speră să recupereze în timp record decalajele de dezvoltare ale acestei mici comunități față de multe altele ale județului, promovând în doar 3 ani și jumătate de mandat investiții de zeci de milioane de lei, finanțate din fonduri europene, guvernamentale dar și locale.
Suprafaţa construită a căminului cultural va fi de 801,45 mp, din care pentru corp Cămin, 470,81 mp, respectiv corp Atelier, 330,64 mp. Suprafaţa desfăşurată totală este de 900,89 mp.
Cheltuielile pentru racordurile la utilităţi (energie electrică, apă, canal, gaz, etc) vor fi finanţate integral de la bugetul local.
Valoarea totală a contractului care vizează proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului este de 4.459.958,23 lei (fără TVA).
Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni. Perioada de garanție de bună execuție a lucrărilor este de 36 de luni. Autorizația de construire a fost emisă pe 11 august 2023.
După realizarea obiectivului, Consiliul Local are obligaţia să menţină destinaţia acestuia şi să-l întreţină pe o perioadă de minim 15 ani.