În ședința ordinară a Consiliului Local din 8 aprilie a.c., consilierii locali au adoptat Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare sistem de alimentare cu apă în comuna Ștefan Vodă, județul Călărași”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”.
Astfel, valoarea totală a investiției este de 11.967.376,53 lei (TVA inclus) din care C+M: 9.726.561,69 lei (TVA inclus).
Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației este de 11.390.306,15 lei (TVA inclus) care cuprinde cheltuieli eligibile.
Valoarea finanțată de UAT Ștefan Vodă este de 577.070,38 lei (TVA inclus), însemnând cheltuieli neeligibile.
Investiția prevede: 4 surse de apă, 1 stație de tratare a apei, conducete de adubcțiune în lungime de 1061 metri, 2 rezervoare de înmagazinare a apei potabile, 1 stație de pompare și repompare a apei potabile, rețele de distribuție în lungime de 19.805 metri și 932 de ambrașamente individuale.
Numărul total al locuitorilor care vor beneficia de această investiție este de 2270.