Executivul Primăriei Ștefan Vodă a mai făcut un pas în direcția implementării proiectului „Înfiinţare reţea de alimentare cu gaze naturale în comuna Ştefan Vodă, judeţul Călăraşi”, finanțat în cadrul PNI Anghel Saligny, după ce, în cadrul ședinței Consiliului Local din 24 august, a fost adoptat Proiectul de hotărâre privind punerea la dispoziția concesionarului a terenurilor pentru realizarea obiectivelor aferente sistemului de distribuție a gazelor naturale pe toată durata concesiunii, precum și a terenurilor necesare organizării de șantier pe durata realizării investiției.
Predarea suprafețelor de teren aparținând domeniului public, afectate de realizarea obiectivelor aferente sistemului de distribuție a gazelor naturale pe toată durata concesiunii, a celor pentru organizarea de șantier, pentru amplasarea stațiilor de reglare măsurare de predare (SRMP), a stațiilor de reglare de se sector (SRS), se vor face prin protocol de predare-primire încheiat între Comuna Ştefan Vodă și viitorul concesionar, în urma atribuirii concesionării distribuției de gaze naturale la nivelul comunei Ştefan Vodă.
Proiectul vizează 779 de consumatori casnici (gospodării), respectiv 12 consumatori non-casnici (obiective socio-culturale), echivalate la consum cu aprox. 33 de gospodării. Lungimea totală a reţelei de distribuţie gaze, de tip inteligent, este de 33.477 metri liniari. Consumul de gaz anual aferent consumatorilor casnici este estimat la 1.433.380 mc/an iar pentru cei non-casnici de 70.340 mc/an. Se vor monta de asemenea 791 de contoare inteligente.
Investiția ce se va derula este în valoare de 29.360.665,30 lei (TVA inclus) din care 28.443.735,73 lei (TVA inclus) reprezintă valoarea suportată de la bugetul de stat iar diferenţa de 916.929,57 lei, de la bugetul local. Durata estimată de realizare a investiției este de 28 luni.