“Salvați Copiii » dotează cu tablete și materiale educaționale Școala Gimnazială Nr. 1 din comuna Unirea

“Salvați Copiii » dotează cu tablete și materiale educaționale Școala Gimnazială Nr. 1 din comuna Unirea

În urma apelului urgent făcut de Școala Gimnazială din comuna Unirea, județul Călărași, unde copiilor provenind din medii vulnerabile nu le este asigurat accesul real la educație, Organizația Salvați Copiii asigură pentru 160 de copii tablete, pe care sunt instalate aplicațiile necesare participării la cursurile online, precum și ghiozdane echipate cu materiale didactice.

În condițiile în care peste 20% dintre unitățile școlare din România și-au modificat scenariul inițial în care au început noul an școlar, 28% dintre copii și 43% dintre cadrele didactice nu dețin resursele materiale necesare învățământului online, arată datele unei anchete Salvați Copiii România, realizate în parteneriat cu Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a precizat:”Datele provizorii prelucrate de INS arată că, la începutul acestui an, peste 275.000 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la școală, iar criza pandemică agravează abandonul școlar.

Neparticiparea  școlară are efecte sociale dramatice și afectează o generație întreagă, de aceea am decis să accelerăm dotarea copiilor vulnerabili cu tablete, precum și sprijinirea școlilor și a cadrelor didactice, astfel încât incluziunea educațională să fie reală.

Educația copiilor nu poate fi sacrificată, în nicio situație!”.

Comuna Unirea este formată din două sate, Unirea și Oltina și are o populație de 2.500 de locuitori. Fiind o regiune agricolă, principalul venit al locuitorilor provine din munci agricole sezoniere și din banii trimiși de membrii familiilor care lucrează în străinătate.

La școala din comuna Unirea învață 160 de elevi, peste jumătate dintre aceștia fiind copii din medii socio-vulnerabile, familii cu o situație financiară modestă și din familii monoparentale, expuși riscului de abandon școlar.

În anul școlar 2020/2021 școala funcționează cu un număr de 15 cadre didactice, dintre care opt fac naveta zilnic, aproximativ 30 km.

”Din păcate, această situație creată de pandemie a agravat clivajele sociale dintre copii. În școala noastră învață mulți elevi care provin din familii monoparentale, cu greutăți financiare, iar pentru ei școala online presupune costuri pe care familiile nu le pot suporta.

Mulți copii fac naveta cu microbuzul până la școală, 20 de kilometri zilnici, dar măcar așa pot participa la ore. Educația online e mai restrictivă pentru ei, de aceea sunt importante tabletele de la Salvați Copiii”, a spus Liliana Alexandru, directorea Școlii Nr. 1 Unirea.

Organizația Salvați Copiii a dotat până în prezent 52 de școli din județele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Suceava, Timiș, Vaslui și din București cu tablete și ghiozdane pentru elevi, kituri de igienă și protecție și alte materiale necesare, precum și cursuri de pregătire pentru profesori în vederea asigurării lecțiilor online.

Alte 38 de școli au făcut apel la sprijinul Salvați Copiii, pentru a asigura acces egal și nediscriminatoriu la educație pentru toți copiii. Acestea au nevoie de tablete și alte dispozitive de predare online, măști și produse dezinfectante. Ne puteți ajuta să ajungem și la ei, printr-o sponsorizare sau donație.

Companiile care vor să își ofere suportul pot completa contractul de sponsorizare și trimite la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Pentru ca situațiile de excluziune și discriminare în care au fost puși copiii vulnerabili în timpul stării de urgență să nu se repete odată cu începerea noului an școlar, Organizația Salvați Copiii România accelerează programul de dotare a acestora cu tablete conectate la internet și, ca urmare a solicitărilor primite, adaugă o componentă de dotare a școlilor.

CONTEXT

Datele studiului ”Impactul Covid-19 asupra copiilor din România”, realizat de Salvați Copiii România, arată că aproape jumătate dintre copiii din România nu au acces la o tabletă sau la un computer, singurele dispozitive care pot permite o participare reală la lecțiile online.

Închiderea școlilor și organizarea arbitrară a unor cursuri școlare online, acolo unde a fost posibil și fără instrumente de evaluare a calității procesului de educație, a dus la situații-limită.

Una dintre acestea este deosebit de gravă: îngrădirea accesului la educație pentru copiii vulnerabili, fără acces la internet și/sau la dispozitive care să le permită participarea online.

Inechitățile sociale au fost agravate, în cazul copiilor care nu au avut acces la școala online, iar izolarea, marginalizarea și discriminarea au repercusiuni atât educaționale, cât și psiho-emoționale pe termen lung.

În această perioadă, Organizația Salvați Copiii și-a intensificat eforturile de sprijinire și protecție a copiilor vulnerabili (copii din familii cu dificultăți socio-economice, copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, copii refugiați sau solicitanți de azil) și de colaborare strânsă cu autoritățile locale (primării, inspectorate școlare, școli) pentru a identifica cele mai bune soluții. Actiunile s-au concentrat pe următoarele direcții:

  • suport material de urgență constând în alimente, produse de igienă, dezinfectante sau tichete sociale oferit copiilor și familiilor lor - pentru 5.800 de copii;
  • activități de pregătire școlară estivală și monitorizare a situației copiilor din grupuri vulnerabile - pentru 4.000 de copii;
  • asigurarea accesului la educația online prin achiziționarea a 3.500 de tablete cu acces la internet, oferite copiilor din grupuri vulnerabile;
  • formarea a peste 200 de cadre didactice pentru a fi pregătite să lucreze online cu elevii;
  • intervenţii de consiliere psihologică şi socială - online/telefonic - adresate copiilor şi părinţilor /persoanelor în grija cărora au rămas copiii;
  • suport autorităților locale din 150 de localități prin echipe mobile, pentru a le sprijini să ia măsuri urgente în vederea începerii școlii în siguranță;

Pentru mai multe informații, persoana de contact este: Alexandra Boeriu, coordonator comunicare și strângere de fonduri, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., tel. – 0744.360.446 și Liliana Bibac, coordonator centre educaționale – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., tel – 0741.933.599.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii: 30 de ani

De 30 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg.

În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 30 de ani de activitate, peste 2.200.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.