La finele lunii decembrie, Consiliul Local Roseți a adoptat printre altele și Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico economice-faza studiu de fezabilitate precum și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Reabilitare, Extindere și Dotare Grădinița cu Program normal Elisabeta Rosetti, strada Plaurului, nr. 2, sat Roseți, comuna Roseți, județul Călărași”.
Valoarea totală a investiției se ridică la 15.625.586,46 lei (TVA inclus), adică 3.175.351,35 euro (TVA inclus) din care 15.318.383 lei (TVA inclus), adică 3.112.923,21 euro (TVA inclus) reprezintă valoarea finanțată de CNI. Diferența de 307.202,62 lei (TVA inclus), adică 62.428,13 lei (TVA inclus) va fi suportată din bugetul local.
La începutul lunii aprilie 2022, CNI a transmis Primăriei Roseți că a inclus obiectivul de investiții mai sus-menționat pe Lista Sinteză a subprogramului ’’Unități și instituții de învățământ de stat’’ aprobată prin Ordin M.D.L.P.A. nr. 487/31.03.2022.
Indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiţie:
Suprafaţă teren - 2.841 mp;
Sc. totală existentă - 357 mp;
Sc. totală desfășurată existentă - 357 mp;
Sc. totala propusă - 1.130,30 mp;
Sc. totală desfășurată propusă - 1787,30 mp;