Primarul Nicolae Râjnoveanu susține că joi, 19 septembrie, constructorul va demara lucrările de execuție în cadrul obiectivului de investiții privind înființarea sistemului de distribuție gaze naturale.
”Pe toată lumea interesează acum cum stăm cu înfiinţarea sistemului de gaze la nivel de comună. Trebuie să vă comunic cu satisfacţie că mâine începem lucrările de execuţie. Ieri (n.r. marţi, 17 septembrie) a avut loc o şedinţă în care s-au stabilit linii de acţiune a celor 12 formaţii care vor lucra aici.”, a declarat primarul Râjnoveanu care a continuat ”Aşa cum am mai spus, eu am avut promisiunea certă că în 6 luni de zile vom avea gaze în localitatea Roseţi. Nu ştiu ce se va întâmpla în continuare însă deocamdată mâine predăm amplasamentul şi începem lucrările. Constructorul are adresa de începere a lucrărilor, expertul din partea Buzăului este deja nominalizat, dirigintele de şantier stabilit, toată lumea e pe poziţii ca să înceapă treaba. Cât va dura, nu ştiu. În mod normal 22 de luni. În condiţiile în care aş fi avut continuitate, aveam promisiunea certă de 6 luni de zile. S+ar putea să se ţină de cuvânt. Chiar nu ştiu ce va fi.”
Proiectul “Înființare sistem de distribuție gaze naturale în localitatea Roseți, județul Călărași” este finanțat prin PNI Anghel Saligny. Valoarea lucrărilor este estimată la 48 de milioane de lei.
Investiția prevede realizarea unei rețele în lungime de 37,057 km, 1.755 de branșamente cu o lungime totală de 14,040 km și instalații de utilizare pentru instituțiile publice cu o lungime cumulată de 3,000 km, dotate cu sisteme de măsură și transmisie SMART, respectiv contori inteligenți, sistem SCADA și software de comunicații.
Pe 24 aprilie 2024 a fost emisă Autorizația de construire după ce pe 2 aprilie s-a semnat contractul de proiectare și execuție lucrări între Primăria Roseți și Asocierea SC Teoval&Co SRL – SC Alrosel Project SRL – SC Gazinstal SRL – SC Gaz Vest Rețele SRL.