Roseți | A fost aprobată predarea către CNI a amplasamentelor privind reabilitarea unei grădinițe, respectiv construirea unui dispensar

Roseți | A fost aprobată predarea către CNI a amplasamentelor privind reabilitarea unei grădinițe, respectiv construirea unui dispensar

Proiectele privind reabilitarea, extinderea și dotarea Grădiniței cu Program Normal Elisabeta Rosetti (situată în strada Plaurului, nr. 2) și respectiv construirea și dotarea dispensarului comunal (în strada Parcului, nr. 26), inițiate de primarul Nicolae Rîjnoveanu (foto), încep să prindă contur. Bunăoară, în cadrul ședinței ordinare din mai, consilierii locali au adoptat cele două Hotărâri privind predarea către Compania Națională de Investiții (CNI) a amplasamentelor pe care se vor realiza cele două obiective de investiții, finanțate de la bugetul de stat, cu rol important în dezvoltarea de ansamblu a localității.

În cazul grădiniței, suprafața terenului este de 2.814 mp iar al dispensarului, de 1300 mp.

Potrivit prevederilor celor două hotărâri, Primăria Roseți se angajează să asigure în condițiile legii suprafețele de teren necesare pentru depozitare și pentru organizarea șantierului în vederea realizării obiectivului de investiții. În plus va asigura și finanțarea cheltuielilor pentru racordurile la utilități (energie, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.). Nu în ultimul rând, o altă cerință se referă la obligativitatea de a menține destinația acestora și respectiv întreținerea lor pe perioadă de minim 15 ani.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.