Primăria Municipiului Călărași organizează cea de-a VII-a ediție a evenimentului Sărbătoarea Primăverii

Primăria Municipiului Călărași organizează cea de-a VII-a ediție a evenimentului Sărbătoarea Primăverii

Vineri, 15 martie, cu începere de la ora 14.00, în sala de spectacol Barbu Știrbei a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, Primăria Municipiului Călărași organizează cea de-a VII-a ediție a evenimentului Sărbătoarea Primăverii, care se va desfășura, și în acest an, sub forma unui spectacol-concurs intitulat ”Câștigă pentru școala ta”.

S-au înscris până în acest moment 16 unități școlare, cu aproximativ 225 de elevi și preșcolari, competiția urmând a se desfășura pe două secțiuni: grădinițe+clasele I-IV și secțiunea clasele V-VIII+licee. Fiecare echipă va prezenta un moment artistic de maxim 5 minute. Se anunță așadar câteva ore de muzică, dans, voie bună, Primăria Municipiului Călărași pregătind în acest an o scenografie deosebită.

Fiecare secțiune din concurs va avea câte o echipă câștigătoare, premiile constând într-o boxă mobilă cu câte două microfoane wireless și alte accesorii. Marele Trofeu ”Sărbătoarea Primăverii” va veni alături și cu un pachet interactiv educativ format dintr-un videoproiector și o tablă interactivă cu diagonala de 221 cm. Fiecare elev și preșcolar participant va primi din partea Primăriei Municipiului Călărași câte un rucsac.

Partenerii Primăriei Municipiului Călărași sunt Inspectoratul Școlar Județean Călărași, Casa Corpului Didactic Călărași și Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași.

 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.