Primăria Independența | Nu vor mai fi ridicate deșeurile reciclabile decât dacă sunt curate

Primăria Independența | Nu vor mai fi ridicate deșeurile reciclabile decât dacă sunt curate

Într-un mesaj postat sâmbătă pe pagina de Facebook a Primăriei comunei Independența și semnat de primarul Gabriel Rădulescu se arată că începând de luni, 26 iulie, deșeurile reciclabile se vor colecta în ziua de luni a ultimei săptămâni din luna respective doar dacă sunt curate. Decizia survine în urma discuțiilor avute în ultima perioadă cu reprezentanții Iridex, operatorul de salubritate care acționează pe raza comunei.

“Cu puțin timp înainte de scrierea acestui mesaj am avut o discuție cu dl director al Iridex (firma de salubrizare) care mi-a adus la cunoștință că luni 26.07.2021 fiind ultima zi de luni din luna Iulie trebuie colectat gunoiul reciclabil din com. Independenta.

La ultimele colectări de deșeuri reciclabile, parte a populației din com. Independenta a avut amestecat gunoi menajer împreună cu deșeuri reciclabile.

Am fost atenționat de acest lucru dar le-am spus ca să ridice toate deșeurile așa cum sunt.

Atunci când dumnealor ajung la groapa de gunoi cu deșeuri amestecate, ele nu pot fi procesate ca deșeuri reciclabile deoarece sunt fluxuri de procesare separate (menajer și reciclabil) și nu de putine ori cei de acolo le-au comunicat că nu le vor mai primi deșeurile decât dacă acestea corespund fluxului de procesare pentru care sunt destinate.

În concluzie, începând cu data de luni 26.07.2022 nu vor mai fi ridicate deșeurile reciclabile decât dacă sunt curate (sticle de plastic, cartoane, borcane, cutii de conserve, etc..)

Contractul de colectare a deșeurilor are două componente și anume:

  1. Deșeu menajer (ceea ce rezultă din activitatea curentă, casnică, resturi de mâncare, etc)
  2. Deșeuri reciclabile (sticle de plastic, cartoane, cutii, alte feluri de sticlă, etc)

Și colectarea se face ca și până acum și anume:

- 1 zi de luni din săptămâna 1 a lunii August se colectează deșeu menajer

- 1 zi de luni din săptămâna 2 a lunii August se colectează deșeu menajer

- 1 zi de luni din săptămâna 3 a lunii August se colectează deșeu menajer

-1 zi de luni din săptămâna 4 a lunii August se colectează deșeu menajer

- ziua de luni din ultima săptămâna a lunii August se colectează deșeu reciclabil.

Cu alte cuvinte deșeul reciclabil de colectează în ziua de luni a ultimei săptămâni din luna respectivă.

Sunt sigur că vor fi nemulțumiri dar altă soluție nu există!

Am obținut promisiunea dlui director că într-un viitor nu foarte îndepărtat toate gospodăriile vor fi dotate cu cel puțin 2 pubele pentru deșeuri (1 pentru menajer și 1 pentru reciclabil)

Cu stimă,

Gabriel Rădulescu”, se arată în mesajul postat pe Facebook.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.