Primăria Călăraşi / Procentul de încasare al veniturilor proprii este mai mare cu 18,62%

Primăria Municipiului Călărași, prin Serviciul Taxe și Impozite Locale, a făcut a analiză a veniturilor înregistrate în anul 2018, de la începutul anului și până în prezent, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Serviciul Taxe și Impozite Locale are înregistrate în evidență, la 31 martie 2018, un număr de 58.862 roluri, 3.799 persoane juridice și 55.063 persoane fizice, dintre care 2.865 persoane juridice active și 42.539 persoane fizice active. Rolurile active sunt cele care au matricole (bunuri sau înscrisuri) care generează creanțe bugetare, respectiv obligații de plată ale contribuabililor către bugetul local.

Procentul general de încasare al veniturilor proprii este cu 18,62% mai mare, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, mai precis încasările la 31 martie 2017 au fost de 19,15 milioane lei, iar la 31 martie 2018 suma fiind 22,72 milioane lei.

Cea mai mare creștere a fost înregistrată la încasările veniturilor din proprietate (taxă de ocupare a domeniului public), mai precis la 31 martie 2017 fiind încasați 56.488 lei, iar la 31 martie 2018 440.182 lei, creșterea fiind de 679 %.

 

Situația comparativă a numărului contribuabililor care au efectuat plăți și a bonificațiilor acordate la data de 31 martie 2018, comparativ cu 31 martie 2017, se prezintă astfel:

31 martie 2017 31 martie 2018
Roluri cu plăți totale 19.211 20.916
Roluri cu plăți persoane fizice 18.291 20.015
Roluri cu plăți persoane juridice 920 901
Total bonificații din care: 952.018 lei 1.063.729 lei
-         Persoane fizice 421.855 lei 493.807 lei
-         Persoane juridice 530.163 lei 569.922 lei

 

Totodată, până la 31 martie 2018, 261 dintre persoane au plătit prin platforma electronică www.ghiseul.ro, suma încasată fiind de 109.046 lei.

În anul 2018, scadența primului termen de plată pentru principalele impozite și taxe locale (impozit pe clădiri, impozit pe teren și impozit pentru mijloacele de transport) a avut dată limită 2 aprilie 2018, dat fiind faptul că 31 martie a fost zi nelucrătoare. Al doilea termen de plată are scadența în data de 1 octombrie 2018, 30 septembrie fiind zi nelucrătoare.

 

BIROUL DE PRESĂ

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.