Primăria Călăraşi / Cum arată execuţia bugetară pe anul 2019

Primăria Călăraşi / Cum arată execuţia bugetară pe anul 2019

Proiectul de Hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetului propriu al municipiului Călăraşi şi a creditelor interne, la data de 31.12.2019, votat joia trecută de majoritatea liberală relevă faptul că la finele anului trecut, Veniturile totale ale Primăriei Călăraşi s-au cifrat la suma de 146.644.262 lei. În urma ultimei rectificări bugetare, bugetul local al municipiului a fost de 158.098.000 lei, rezultând prin urmare un procent de realizare de 92,69%.

Procentul de încasare a impozitului pe clădiri – persoane juridice a fost de 81,78% (încasări efective 19.162.169 lei) iar al impozitului pe clădiri – persoane juridice, de 83,29% (în sumă de 14.741.896 lei).

Impozitul pe teren – persoane fizice a fost încasat în proprţie de 68,29% (1.645.966 lei) iar cel pentru persoane juridice, de 68,22% (4.397.644 lei). „Restanţe” s-au înregistrat şi la încasarea impozitului pe teren extravilan, 75,01% (900.156 lei). De asemenea procentul privind taxa asupra mijloacelor de transport a fost sub cel prognozat, 86,98%, suma efectiv încasată fiind de 5.808.142 lei.

Cheltuielile totale, în 2019, s-au cifrat la 143.238.013 lei, fiind realizate în proporţie de 90,60% după cum urmează:

Autoritatea executivă: 19.651.586 lei / 98,17%

Alte servicii publice generale: 2.233.387 lei / 95,67%

Dobânzi: 756.656 lei / 98,26%

Ordine publică: 6.275.732 lei / 97,86%

Învăţământ: 14.066.718 / 93,38%

Sănătate: 1.219.262 lei / 83,94%

Cultură, religie, recreere: 16.656.722 lei / 122,59%

Asistenţă socială: 23.360.756 lei / 83,11%

Locuinţe, servicii şi dezvoltare: 19.694.504 lei / 83,05%

Protecţia mediului: 22.840.899 lei / 88,35%

Transporturi: 13.102.293 lei / 84,24%.

Bugetul propriu al municipiului Călăraşi pe anul 2019 a fost aprobat în şedinţa din data de 10 februarie, în sumă de 116.042.000 lei, atât la partea de venituri cât şi de cheltuieli. Pentru investiţii a fost aprobată suma de 22.562.000 lei compusă din 2.123.000 lei (excedentul bugetar al anului 2018), 13.440.000 lei (împrumuturi bancare BCR şi CEC) şi 6.999.000 lei (venituri proprii di impozite şi taxe locale).

Potrivit HCL menţionate mai sus, din creditele interne s-a tras şi s-a utilizat suma de 17.514.159,06 lei, mai mare decât cea prognozată iniţial.

În ceea ce priveşte bugetul instituţiilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul local, acestea se prezintă astfel:

Venituri extrabugetare realizate la data de 31.12.2019: 3.617.841 lei

Cheltuieli extrabugetare: 3.697.496 lei

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.