Primăria Călăraşi are în acest moment în portofoliu nu mai puţin de 19 proiecte depuse în cadrul PNRR, în valoare totală de circa 200 de milioane de lei (puţin peste 40 de milioane de euro), a anunţat primarul Marius Dulce pe pagina personală de Facebook. 10 dintre acestea, în valoare de peste 127 de milioane de lei se află în implementare. Trei proiecte sunt în faza de evaluare.
„Modernizarea reală a municipiului Călăraşi, obiectiv major asumat încă din timpul campaniei electorale din 2020, prinde contur. Pe lângă proiectele cu finanţare europeană, accesate în exerciţiul financiar 2014-2020, Primăria Municipiului Călăraşi are în portofoliu nu mai puţin de 19 proiecte, în cadrul PNRR, cu o valoare totală de circa 200 de milioane de lei, adică 40 de milioane de euro.
Din cele 19, 10 se află deja în implementare, pentru 4 s-au semnat contractele de finanţare iar pentru alte 2, cererile sunt aprobate urmând a fi semnate şi contractele de finanţare. În fine 3 dintre aceste proiecte se află în faza de evaluare.
Sunt bani europeni de care municipiul nostru are nevoie!
Suntem, în continuare, cu ochii pe toate oportunităţile de finanţare (POR 2021-2027, PNRR, AFM, etc) astfel încât să putem rezolva problemele majore ale comunităţii noastre utilizând cu precădere bani europeni.
Le mulţumesc şi pe această cale colegilor mei din cadrul Direcţiei de Dezvoltare pentru munca depusă în elaborarea documentaţiei necesare accesării acestor proiecte.
Dezvoltarea Călăraşiului, o certitudine!
Listă proiecte PNRR, depuse de PMC: Total proiecte: 19 | 199.697.019,26 lei
Proiecte în curs de implementare: 10 | Valoare: 127.181.998,71 lei
- Creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice- Şcoala nr.2 Colegiul Economic | Valoare: 7.098.037,20 lei
- Creşterea eficienţei energetice a şcolii gimnaziale ”Mihai Viteazul” din Municipiul Călărași, corp A | Valoare: 5.930.418,04 lei
- Creşterea eficienţei energetice a şcolii gimnaziale ”Mihai Viteazul” corp B | Valoare: 2.214.328,91 lei
- Creşterea eficienţei energetice a şcolii gimnaziale Nicolae Titulescu, corp C1,C2,C3 | Valoare: 20.498.115,40 lei
- Renovare integrată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale- Blocul A13 Călăraşi | Valoare: 2.158.970,70 lei
- Renovare energetică moderată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale- Blocurile: A1(scara1), A2(scara1), A3(scara1), A4(scara1), A5(scara1) | Valoare: 7.820.447,36 lei
- Renovare energetică moderată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale-Blocurile: A6(scara2), A18(scara1,scara2) | Valoare: 5.061.709,86 lei
- Renovare energetică moderată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale-Blocurile: A15(scara1), A17 (scara1,scara2,scara3), N43(scara1) | Valoare: 5.406.711,68 lei
- Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public | Valoare: 32.506.114,14 lei
- Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri- Cartier tineri | Valoare: 38.487.145,41 lei
Contracte semnate: 4 | Valoare: 27.190.084,5 lei
- Sistem de management inteligent al informațiilor privind transportul public și smart-parking în Municipiului Călărași | Valoare: 6.297.363,98 lei
- Renovare energetică moderată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale- Blocul J9 şi J28 | Valoare: 6.256.357,88 lei
- Renovare energetică moderată a clădirilor publice- Autorităţi locale- Liceul Mihai Eminescu Călăraşi | Valoare: 6.518.093,91 lei
- Renovare energetică moderată a clădirilor publice- Autorităţi locale- Liceul Tehnologic Transporturi Auto Călăraşi (internat şi cantină) | Valoare: 8.118.268,74 lei
Cereri aprobate, urmează să se semneze contractele: 2 | Valoare: 7.485.890,16 lei
- Înființare și dotare centru de colectare prin aport voluntar (CAV), în Municipiul Călăraşi | Valoare: 4.558.787,66 lei
- Plătește pentru cât arunci— dotarea cu insule ecologice în municipiul Călăraşi | Valoare: 2.927.102,50 lei
În evaluare: 3 | Valoare: 37.839.046,60 lei
- Renovare energetică moderată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale-Blocurile: A7(scara1), A26(scara1,2), A27(scara1), A28(scara1,2,3) A29(scara1,2,3), A30(scara1,2,3), A31(scara1,2), A32(scara1), A33(scara1) | Valoare: 30.663.921,36 lei
- Modernizarea și dotarea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități din municipiul Călărași | Valoare: 1.207.419,22 lei
- Extindere reţea canalizare în Cartierele TINERI şi REZIDENŢIAL din municipiul Călăraşi | Valoare: 5.967.706,07 lei”, se arată în mesajul postat pe Facebook de edilul municipiului reşedinţă de judeţ.