PMC | Tratamente pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor vegetaţiei: 26-29 aprilie

PMC | Tratamente pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor vegetaţiei: 26-29 aprilie

Primăria Municipiului Călăraşi anunţă că în perioada 26 – 29 aprilie 2021 se vor efectua tratamente pentru vegetaţia din aliniament (pomi, arbori, arbuşti şi plante ornamentale) pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor vegetaţiei de pe raza localităţii Călăraşi.

Tratamentul se va efectua în intervalul orar 2200 - 0600, în funcţie de condiţiile atmosferice fiind posibilă prelungirea perioadei (fapt ce va fi comunicat ulterior).

Substanţele active folosite sunt: Cipermetrin, Alfacipermetrin, Sulfat de cupru şi Lambda-cihalotrin și sunt omologate de Comisia Națională a produselor de protecție a plantelor.

Precizăm că tratamentele se vor desfășura în condiții corespunzătoare, respectând prevederile legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.

Primar,                                                                                                                                

Dulce Marius Grigore                                                                                                                                                        

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.