Parc fotovoltaic în comuna Roseți

Parc fotovoltaic în comuna Roseți

Construirea unui parc fotovoltaic în comuna Roseți care să genereze facturi mai mici la energie a devenit o prioritate pentru primarul Nicolae Rîjnoveanu. Primul pas a fost făcut joi, 9 iunie când a fost adoptată, în cadrul unei ședințe extraordinare convocată de îndată Hotărârea privind aprobarea depunerii obiectivului de investiții respectiv a cererii de finanțare “Producerea energiei electrice din surse regenerabile de energie solară – “Înființare Parc Fotovoltaic în comuna Roseți, județul Călărași”, precum și aprobarea devizului general, faza studiu de fezabilitate, Pilonul I Tranziția verde din Planul Național de Redresare și Reziliență”.

Valoarea totală a investiției este de 17.158.862,36 lei din care 16.511.617,18 lei reprezintă cheltuieli eligibile prin PNRR iar diferența de 647.245,18 lei, însemnând cheltuieli neeligibile aferente proiectului să fie susținută din bugetul local.

Al doilea pas a fost realizat tot în cadrul aceleași ședințe odată cu adoptarea Hotărârii privind aprobarea inițierii procedurilor prin înființarea unei societăți comerciale cu răspundere limitată de drept privat și interes local cu asociat unic comuna Roseți, județul Călărași.

Pentru accesarea fondurilor din PNRR în vederea construirii parcului fotovoltaic este necesară înființarea unei astfel de societăți având ca obiect principal de activitate producerea de energie electrică (în scopul comercializării și / sau consumului propriu în cadrul societății) corespăunzătoarea diviziunii 35 – Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat clasa CAEN 3511 – Producție de energie electrică. SC Administrativ Serv Roseți va avea un capital social subscris și vărsat de 200 de lei având ca asociat unic Comuna Roseți prin Consiliul Local al comunei Roseți.

Astfel, valoarea energiei electrice vândută de administraţia locală societății mai sus-amintite care va avea și licența necesară, va fi scăzută din facturile de energie ale şcolilor, instituţilor publice şi pentru iluminatul stradal. Economiile, în lunile de vară, pot ajunge și la 50% din factura la curent.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.