Oraşele mici ar putea fi primele care vor pune lacătul pe activităţile din administraţia publică locală

Oraşele mici ar putea fi primele care vor pune lacătul pe activităţile din administraţia publică locală

Asociaţia Oraşelor din România (AOR) a organizat ieri, miercuri, 03.06.2020, o videoconferinţă la care au participat peste 50 de primari şi specialişti din primăriile de oraşe. Principalul obiectiv al acestei întâlniri online a fost identificarea problemelor cu care se confruntă autorităţile administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale cu statut de oraş.

În urma discuţiilor, Asociaţia Oraşelor îşi declară public îngrijorarea faţă de situaţia financiară actuală a administraţiei publice locale, aflată într-un moment excepţional, ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19 şi a lipsei de dialog din partea Ministerului de Finanţe.

Estimările făcute de Asociaţia Oraşelor din România privind scăderea gradului de încasare la nivel local s-au dovedit corecte, iar, din analiza situaţiei gradului de colectare a impozitelor şi taxelor locale, reiese clar o situaţie disperată pentru administraţia locală de la nivelul oraşelor mici, care, în curând, nu vor mai dispune de fonduri.

Cu o scădere de peste 25% a sumelor încasate din impozitele şi taxele locale faţă de anul trecut şi a încasărilor din impozitul pe venit raportate la sumele planificate la începutul anului, unele oraşe au ajuns să nu-şi mai plătească asigurările sociale şi pe cele de sănătate sau impozitele aferente salariilor, au renunţat la minimele construcţii privind infrastructura edilitar-urbană, existând pericolul să nu-şi mai poată susţine utilităţile vitale pentru comunitate, precum iluminatul public. În lipsa unor măsuri clare, articulate, venite din partea Ministerului Finanţelor, multe dintre oraşele mici nu vor mai avea bani pentru o bună funcţionare a şcolilor, spitalelor şi a altor servicii care deservesc, pe lângă locuitorii proprii, şi locuitorii comunelor învecinate.

Ţinând cont de faptul că, din cauza situaţiei dramatice prin care trecem, creată de pandemia de COVID-19, care ne-a crescut cheltuielile, dar şi a neînţelegerii dificultăţilor cu care ne confruntăm, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale vor suferi scăderi semnificative, care nu vor putea fi compensate prin măsurile pe care le pot lua autorităţile administraţiei publice locale, primarii de oraşe îşi sporesc îngrijorarea că nu vor putea să îşi îndeplinească atribuţiile prevăzute de Constituţie şi legile în vigoare, fiind atât într-o dificultate vizibilă privind asigurarea funcţionării, cât şi în imposibilitatea de a finaliza proiectele începute şi, mai ales, a iniţierii altor proiecte.

Prin urmare, Asociaţia Oraşelor din România (AOR) îi solicită ministrului Florin Cîţu să facă, cât mai rapid, o rectificare de buget în care să cuprindă următoarele măsuri:

  1. Repartizarea de către Ministerul Finanţelor Publice către unităţile administrativ-teritoriale a unor sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi/sau din alte surse, care să asigure sumele rezultate la începutul anului, ca urmare a mecanismului de alocare şi a celui de echilibrare a bugetelor locale, prin modelul de calcul prevăzut de Legea 5/2020.
  2. Asigurarea unui buget minim de 2.000 mii lei/comună/an, 6.000 mii lei/oraş/an şi 12.000 mii lei/municipiu/an.
  3. Alocarea pentru unităţile administrativ-teritoriale care organizează şi asigură funcţionarea unor servicii publice de diversitate, mărime şi complexitate sporite, care deservesc, pe lângă locuitorii acestor UAT-uri şi locuitorii din comunele învecinate (licee; spitale; creşe; servicii de evidenţă informatizată a persoanei; centre permanente pentru persoane în vârstă şi alte servicii sociale; poliţie locală ş.a.) a unor sume suplimentare, între 200 şi 300 lei/locuitor/an, în funcţie de numărul categoriilor de servicii pe care le finanţează.
  4. Susţinerea de către bugetul de stat a sumelor necesare pentru cofinanţarea cheltuielilor eligibile şi a celor neeligibile în cazul proiectelor admise la finanţare cu fonduri externe nerambursabile şi stabilirea unui mecanism de atribuire a acestor sume către unităţile administrativ-teritoriale, care să asigure avansuri la semnarea contractului de finanţare, urmând ca restituirea integrală a diferenţei rămase să se facă după finalizarea implementării proiectelor.
  5. Decontarea imediată a tuturor cheltuielilor generate de pandemia de COVID-19.

6 Creşterea la 90% a cotei de finanţare a drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav acordate în baza prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

  1. Pentru secţiunea de dezvoltare a bugetelor locale, pe lângă fondurile puse la dispoziţie de UE şi prin alte finanţări, se vor folosi, în principal, împrumuturile rambursabile care pot fi contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, cu luarea următoarelor măsuri:
  2. a) creşterea până la 35% a gradului de îndatorare a unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, stabilit conform legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
  3. b) suplimentarea limitelor privind tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează să fie contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în anul 2020, cu suma de 1.000 milioane lei.

Situaţia dificilă cu care se confruntă multe dintre oraşele mici şi mijlocii nu va putea fi depăşită fără un dialog real între conducerea Asociaţiei Oraşelor din România şi Ministrul Finanţelor Publice, care să analizeze şi să pună în practică măsurile propuse de AOR, formulate în baza realităţii din comunităţile locale, retransmise ministerului prin numeroase adrese oficiale.

COMPARTIMENTUL DE COMUNICARE AOR