Olteniţa va avea, în acest an, un buget de 27,5 milioane lei

Sediu Primarie Oltenita

Excedentul rezultat la finele anului trecut va fi utilizat pentru finanţarea lucrărilor deja demarate sau a celor aflate pe masa de lucru a primarului Petre Ţone.

Joi, 15 februarie, consilierii locali olteniţeni au aprobat, printre altele, şi Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului unităţii administrativ teritoriale municipiul Olteniţa, pe anul 2018 şi a estimării bugetare pentru anii 2019, 2020 şi 2021.

În acest an, bugetul este estimat la 27.528.000 lei, evident, atât la partea de venituri cât şi de cheltuieli. Veniturile proprii sunt cifrate la 18.116.000 lei. „Veniturile proprii ale bugetului au fost stabilite la nivelul încasărilor înregistrate la finele anului 2017. În ceea ce priveşte partea de cheltuieli la fundamentarea bugetului s-a ţşinut cont de prevederile legale în vigoare. Veniturile menţionate vor asigura finanţarea Secţiunii de funcţionare. Dimensionarea cheltuielilor materiale şi de personal s-a realizat ţinând cont de prevederile legale în vigoare. S-au asigurat fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale majorate, a utilităţilor şi a funcţionării înj bune condiţii a tuturor activităţilor finanţate din bugetul local. Veniturile proprii ale unităţilor finanţate din bugetul local susţin finanţarea Secţiunii de funcţionare şi vin în completarea alocaţiilor bugetare” se arată în conţinutul Expunerii de motive la Proiectul de hotărâre mai sus amintit.

În 2018, Cotele defalcate din impozitul pe venit sunt de 6.528.000 lei iar sumele alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale sunt estimate la 523.000 lei.

Sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentraliuzate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor sunt cifrate la 6.721.000 lei iar sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale diminuate cu ½ din excedentul la data de 31 decembrie 2016, la 2.107.000 lei.

Bugetul total care include şi instituţiile subordonate este estimat, în acest an, la 36.924.000 lei.

Excedentul rezultat la finalul anului trecut a fost de 5.213.000 lei. Jumătate din această sumă va fi utilizată pentru finanţarea lucrărilor demarate. Suma de 2.293.000 lei va acoperi investiţiile noi, preconizate a se realiza în acest an.

Estimările bugetului pentru anii următori sunt: 2019 – 33.331.000 lei; 2020 – 31.995.000 lei; 2021 – 30.996.000 lei.

 

Sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul  comunelor, oraşelor, municipiilor – 6.721.000 lei din care:

-          Cheltuieli prevăzute de Legea educaţiei naţionale – 1.860.000 lei

-          Drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indeminzaţii lunare – 4.650.000 lei

-          Finanţarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei – 87.000 lei

-          Plată stimulent educaţional conform Legii 248 / 2015 – 10.000 lei

-          Drepturile copiilor cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă – 145.000 lei

-          Finanţarea cheltuielilor serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanei – 59.000 lei

Sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale diminuate cu ½ din excedentul la data de 31.12.2016 – 2.107.000 lei

Cote defalcate din impozitul pe venit – 6.523.000 lei

Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale – 523.000 lei

 

Excedent de peste 5,2 milioane lei la finele anului 2017

La 31 decembrie 2017 s-a înregistrat un excedent al bugetului local al municipiului Olteniţa, în sumă de 5.213.000 lei. Potrivit primarului Petre Ţone, suma va fi utilizată atât pentru finanţarea finalizării unor investiţii (2.600.000 lei) cât şi pentru demararea alor lucrări noi (2.293.000 lei).

Astfel pentru continuarea lucrărilor la Biblioteca municipală, muzeu de arheologie şi sala de spectacole în municipiul Olteniţa, amenajări conexe a fost prevăzută suma de 1.300.000 lei. Pentru ridicarea Statuii eroilor din municipiul Olteniţa căzuţi în războiul antifascist 1944-1945, Executivul „a pus deoparte” suma de 1.100.000 lei.

Construirea unei anexe funcţionare parter şi recompartimentarea nestructurală la Cantina de ajutor social necesită lucrările evaluate la 150.000 lei.

În Parcul central se vor efectua în acest an diverse lucrări de reabilitare, estimate la 650.000 lei. Pentru introducerea utilităţilor la blocul ANL format din 56 de unităţi locative, suma pentru investiţii este de 500.000 lei.

Tot la Capitolul Lucrări noi – Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică figurează alte două obiective: Bust Neagoe Basarab şi Totem intrare municipiu, ambele evaluate la câte 50.000 lei fiecare.

Pentru reabilitarea trotuarelor, suma ce va fi utilizată este estimată la 1.43.000 lei iar pentru lucrări modernizare străzi, et. a 5-a, este prevăzută suma de 50.000 lei.

Pentru elaborarea de Studii şi Proiecte, se vor cheltui în acest an 300.000 lei iar pentru achiziţionarea unei centrale telefonice, suma de 20.000 lei.

Proiectul de Hotărâre privind utilizarea excedentelor înregistrate la 31 decembrie 2017 de bugetul local şi unele instituţii publice locale finanţate din venituri proprii a fost supus validării aleşilor locali în cadrul şedinţei ordinare de plen programată miercuri, 31 ianuarie.

 

„Nu am mărit taxele şi impozitele locale cu nici măcar un singur leu! Este al treilea an consecutiv în care nu mărim taxele şi impozitele locale. Eu am mers totdeauna pe premisa să aducem bani din altă parte”

Petre Ţone, primarul Olteniţei

 

„Mă felicit că am avut inspiraţia să economisesc anul trecut nişte bani. Altfel, anul acesta nu am fi avut absolut niciun leu pentru investiţii.”

Petre Ţone, primarul Olteniţei

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.