Olteniţa / P. Ţone: Zilele municipiului au fost organizate fără ca Primăria să plătească vreun leu!

Tone OLtenita

La jumătatea lunii aprilie, Olteniţa a fost în sărbătoare. Primăria şi Consiliul Local municipal au organizat Zilele Municipiului Olteniţa fără să cheltuiască vreun leu. Aşa susţine primarul Petre Ţone care a mai adăugat că au fost demarcate o serie de investiţii pentru modernizarea celei de-a doua localităţi urbane din judeţ.

Domnule primar Ţone, recent s-a desfăşurat un eveniment major pentru comunitatea dumneavoastră de aici, de la Olteniţa şi anume „Zilele Municipiului Olteniţa”. Îmi imaginez că fost o reuşită. Care ar fi concluziile dumneavoastră?

Am avut o sărbătoare extraordinar de frumoasă. Îndrăznesc să afirm că din 2003 până astăzi, pentru că începând cu 2003 au început să se sărbătorească Zilele municipiului, iniţial pe 23 aprilie, ulterior, pe13 aprilie, conform atestării documentare.

În opinia mea acum a fost cea mai mare afluenţă de oameni din toate ediţiile. E adevărat că am avut şi o pleiadă de cântăreţi care au făcut, cu adevărat, spectacol.

De exemplu, Trupa Compact a avut un succes care pe mine pur şi simplu m-a surprins şi îmi fac mea culpa că eu am insistat ca întâi să cânte Compact şi apoi Anna Lesko. Lumea a fost în delir la Compact, a avut un succes extraordinar Trupa Compact. Nu spun că nu a fost la înălţime şi Anna Lesko dar sub nicio formă de nivelul artistic al trupei Compact. În total am avut 16 cântăreţi de toate genurile muzicale. A fost un succes extraordinar. Vineri de exemplu, chiar în ziua de 13 aprilie, am avut şi un foc de artificii foarte frumos şi spre bucuria mea inclusiv comercianţii s-au declarat entuziasmaţi de realizările pe care le-au avut anul acesta.

În urma acestui succes, oamenii, efectiv, fac presiuni asupra mea, eu vorbesc de oamenii de pe stradă, să organizăm şi de Rusalii acel Festival al cântecului popular care va deveni o tradiţie, anul acesta este la a doua ediţie, să-l organizăm în acelaşi sistem, tot în centrul oraşului.

Anul trecut, prima ediţie a avut loc pe scena în aer liber. Suntem acum în tatonări şi e posibil ca şi Rusaliile să le sărbătorim tot aici, în centru.

Asta îmi arată mie că oamenii au început chiar să simtă la buzunar că o duc mai bine şi au nevoie şi de un pic de, haideţi să zic, distracţie.   

Noi din punctul ăsta de vedere suntem văduviţi. La Olteniţa, acum când vorbesc cu dumneavoastră, nu avem nici o sală de spectacole. Am organizat câteva spectacole de teatru care nu au necesitat decoruri, în sala primăriei. La fel s-au bucurat de succes dar nu este ceva cu adevărat reprezentativ pentru cultură. Nu avem un cinematograf. Avem probleme.

În domeniul sportului pe data de 25 mai, sub coordonarea profesoarei de sport Cristina Drăgan va avea loc la baza sportivă a municipalităţii un concurs sportive de cros şi alte discipline.

La fel şi pe latura sportivă suntem foarte văduviţi. Avem o echipă de fotbal în Divizia C dar care ne-a produs şi ne produce numai supărări, în sensul că avem rezultate foarte slabe şi dacă nu se trezesc la timp e posibil să ajungem în Liga a 4-a.

Eu sub nicio formă nu voi fi de acord cu alt rezultat decât cel stabilit pe teren şi îi las să decidă cu adevărat sportul.

Având în vedere toate aceste lucruri mă declar foarte mulţumit de Zilele Municipiului Olteniţa.

Joi, 26 aprilie, a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local municipal. Aş vrea să vă întreb cum evaluaţi această execuţie bugetară pe primul trimestru şi care ar fi premizele pentru restul anului.

Anul 2018, cel puţin până acum se anunţă un an foarte greu.

Acea modificare de legislaţie, de Cod Fiscal, mă refer la impozitul pe salarii care din 16 a devenit 10%, loveşte din plin primăriile.

De exemplu, pentru Primăria Olteniţa avem mai puţini bani alocaţi decât în mod normal, cu 31 de miliarde lei vechi.

Este adevărat că atunci când a fost la Călăraşi domnul ministru Teodorovici ne-a promis că ni se va reîntregi bugetul măcar până la nivelul anului 2017. După calculele mele aş mai avea de primit un minim de 25 de miliarde lei vechi. Aceşti bani ne-ar ajuta la foarte multe. Având în vedere cât este de dificil în privinţa banilor, nu avem altceva de făcut decât să drămuim toţi banii.

Şi apropos de lucrul ăsta, vreau să mai precizez o dată, revenind la subiectul anterior, Zilele municipiului au fost organizate şi am avut 16 cântăreţi de calibru fără ca primăria să plătească vreun leu!

Cum a fost posibil?

Este posibil cedând spaţiul, cedând efectiv strada. Acolo organizatorul a închiriat altora tarabe unde s-au vândut produse alimentare, îmbrăcăminte, suveniruri, s-au creat locuri de joacă pentru copii, un parc de distracţii. Deci asta este problema organizatorului. El, din bani pe care îi scoate, este obligat să plătească artiştii. Deci comunitatea nu plăteşte niciun leu dar am obligaţia pe care mi-am asumat-o, ca în fiecare noapte să facem curăţenie. Dimineaţa este lună! Ne-am asumat acest lucru, îl facem cu plăcere dar efectiv bani nu plătim nimic.

Deci va trebui să fim foarte, foarte atenţi la drămuirea banului public. Pentru că văd că ne-a luat şi căldura pe nepregătite şi am început deja campania de dezinsecţie şi împotriva căpuşelor, s-a dat cu soluţie în parcurile oraşului şi pe spaţiul verde.

La execuţia bugetară datorită încasărilor puţin mai mari de la populaţie şi vânzării unui teren avem un plus de 3 miliarde. Având acest plus de 3 miliarde, încă din noiembrie-decembrie 2016 am demarat un proiect să facem în afara oraşului un adăpost de câini. Acum avem un adăpost de câini improvizat în proximitatea oraşului care deranjează un cartier întreg. Şi aceşti bani pe care noi i-am economisit în trimestrul 1, i-am repartizat să facem adăpostul pentru câini.

Şi sunt multe. Am demarat, de exemplu lucrările cu statuia nouă care va fi amplasată în Parcul central. S-a semnat inclusiv contractul urmează acum ca firma care execută lucrarea să se apuce de postament şi toate lucrările pe care le are de făcut.

În parallel, am scos pe SICAP, această lucrare de reabilitare a tuturor aleilor din parc. Aceste lucrări sunt prinse în lista de investiţii, nu avem nicio problemă.

Mai mult, vreau să vă spun că la acel Bloc ANL se lucrează incredibil de bine.

Am reuşit în urma demersurilor la Ministerul Dezvoltării Regionale, am stat de vorbă direct cu domnul ministru Stănescu, care apoi m-a dat pe mâna unei secretare de stat să schimbăm soluţia tehnică de încălzire a celor 54 de apartamente.

Suntem în aşteptare, noi vrem să avem centrală în fiecare apartament. Să zicem că suntem pe drumul cel bun.

Am demarat lucrările şi la acea investiţie de 200 de milioane de dolari, acea celebră uzină de uleiuri uzate dar de fapt acolo avem 3 fabrici nu doar una singură. Timp de o săptămână au fost nişte utilaje aduse de la Bucureşti, cu trailerele. Eu nu am văzut aşa ceva care pe dimensiunea cam unui teren şi jumătate de fotbal s-au făcut 3 sole din care au luat zeci, sute de probe de pământ, unele amestecate cu nisip şi cu var un lot, al doilea lot pământ, nisip şi ciment iar al 3-lea am înţeles eu o combinaţie nisip, var şi ciment. În decurs de 3 săptămâni, mi-a explicat un domn profesor universitar care va decide soluţia, se vor face toate analizele ca să se dea soluţia finală.

Aici, pe 6 hectare, se supraînalţă terenul cu minim 2 m, cu această combinaţie de care vă spuneam. Ca să nu cumva, pentru că e vorba de uleiuri uzate, absolut totul se face de la nivelul solului în sus sub nicio formă nu va exista riscul să apară infiltraţii în sol în pânza freatică sau mai ştiu eu ce.

Deci Olteniţa la ora actuală  aş putea să spun că avem 5-6 şantiere în care se lucrează intens, inclusiv Casa de Cultură care trebuie să fie gata anul acesta.

Cât priveşte Centenarul, domnule primar, unde vă aflaţi?

În privinţa Centenarului am iniţiat deja câteva activităţi şi acum avem deschisă o expoziţie de hărţi cu zona de sud a României. În principal cu Olteniţa. Să nu uităm că pe timpul ăla noi aveam şi partea din Bulgaria, Tutrakanul şi vrem ca oamenii să cunoască realitatea de la 1918.  

Puţină lume ştie şi e păcat din acest punct de vedere, că pe 27 martie 1918 noi ne-am unit cu Bucovina. Şi e păcat că nu popularizăm aceste lucruri.

Eu am în Consiliul Local un profesor, care culmea!, nu e profesor de istorie. Vorbesc de domnul profesor Nicolae Brezae, despre care vă rog să scrieţi dacă se poate bolduit numele acestui om, care nu scapă niciun prilej cu ocazia sărbătorilor adevărate să le aducă la cunoştinţa Consiliului Local, iar prin intermediul acelei televiziuni online să afle şi populaţia. Dânsul ne-a făcut un întreg expozeu, de exemplu, în 24 octombrie a fost lupta de la Olteniţa la 1853 din Războiul ruso-turc. Sunt lucruri care întâmplător ar trebui să ne mişte pe noi, olteniţenii: băştinaşi, cei get-beget, dar şi cei care sunt de o generaţie, două în Olteniţa. Eu îi consider deja olteniţeni, că nu vor mai pleca de aici. Sunt ai noştri acum.

I-am cerut domnului Ţiripan lista cu eroii din al doilea Război Mondial. Spre supriza mea, dar ăsta este adevărul istoric, mi-a adus două seturi: Olteniţa şi Olteniţa rurală, pentru că în al doilea Război Mondial, erau două localităţi Olteniţa: Olteniţa propriu zisă, oraşul şi Olteniţa rurală. Ele au fuzionat în 1952.

Mai avem întâlniri cu oameni de cultură care să ţine prelegeri despre însemnătatea actului de la 1918.

Eu cred că este obligatoriu ca oamenii să cunoască premergătorii acestui act. Pentru că primul om care visat această Unire a fost Mihai Viteazul, încă de la 1600. Deci sunt lucruri care ar trebui să ne preocupe iar eu sunt sigur cu adevărat sărbătoarea Centenarului la Olteniţa va fi în jurul datei şi în ziua de 1 Decembrie 2018. Vom face în parcul nou, reabilitat în faţa statuii Eroului Neamului, pentru că acea statuie este dedicată eroilor.

Estimaţi că anul acesta finalizat construcţia Casei de Cultură sau anul viitor?

Anul acesta 100%.

Deci ar putea să fie încă un prilej de...

Sigur că da. Eu văd ca un tot acel parc. Casa de Cultură trebuie să facă notă firească şi cu statuia, şi cu toată frumuseţea parcului. Pentru că în parc, cum v-am mai spus, schimbăm absolut toate băncile şi în loc de 70 vom pune 110, vom schimba toate coşurile de gunoi, schimbăm tot sistemul de iluminat.

Deci în condiţii normale puteţi să ţineţi o şedinţă solemnă chiar în noua Casă de Cultură?

Sigur că da, acolo se vor desfăşura. Eu sper din tot sufletul că pe data de 1 Decembrie 2018 să avem un eveniment cultural iar la apogeu să avem o piesă de teatru în interpretarea actorilor de la Teatrul Naţional. Aşa visez eu. Atunci facem şi inaugurarea Muzeului Gumelniţa şi chiar a Bibliotecii Municipale.

Deci vor fi câteva zile de sărbătoare…

Fără discuţie!

Aveţi oameni care sunt mărturii vii, care s-au născut în preajma anului 1918, care au fost în război, care ar putea să vorbească?

Nu, nu avem aşa ceva. Avem câţiva veterani pe care îi vom invita. Până anul trecut am avut chiar 3 care depăşiseră vârsta de 100 de ani.

V-aş sugera chiar să-i faceţi cetăţeni de onoare.

Eu sper să-i pot aduce de 1 Decembrie, cu rudele, cu ajutorul nostru să fie acolo.

Pentru această primăvară, aveţi un program de înfrumuseţare a oraşului, de plantare de flori? Aţi început ceva în zona asta?

Am plantat peste 100 de magnolii şi vă spuneam că anul acesta vom planta 200 de copaci dar nu doar în Parcul mare. Acolo vor fi cei mai mulţi, după părerea mea 120-130, dar ca specii vom planta foarte mulţi tei, platani, arbuşti. De exemplu, am plantat în jur de 20 de cireşi japonezi care sunt o frumuseţe în tot oraşul. Încă mai avem de plantat pentru că eu cred, sper ca anul ăsta mai ales dacă voi primi banii promişi de domnul ministru, să plantăm încă cel puţin 200 de magnolii. Avem, din păcate, un fenomen foarte urât. Mai sunt şi cetăţeni certaţi cu bunul simţ. În momentul în care furi nişte magnolii care costă destul de mult şi tu le vinzi cu 10%... Că asta se întâmplă cu magnoliile furate, se duc şi le vând cu 10% din preţ. E o ciudăţenie, o anomalie. Se mai întâmplă, din 300 să ştiţi că mi s-au uscat decât două pe care le înlocuim dar pe toate pe care ni le-au furat le-am înlocuit şi am zis că indiferent cât vor fura, vom planta până se vor sătura şi vom avea sper eu în 2020 un oraş al magnoliilor. Sper ca în 2020 să putem număra 1.000 de magnolii în oraşul Olteniţa. Aşa cum Festivalul lalelelor este ceva extraordinar, aşa vreau să se vorbească peste an despre aceste magnolii. Pentru că adevăratul spectacol al magnoliilor va apărea peste 5-6 ani, în momentul în care ele se ridică. Eu am magnolie la mine în curte pusă acum 12 ani, care înfloreşte de două ori pe an dar vreau să vă spun că este un adevărat spectacol. Este de o frumuseţe extraordinară!  

Mulţumesc şi mult success în continuare.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.