Olteniţa / P. Ţone: Bugetul este insuficient dar n-am de gând să mă plâng!

 Olteniţa / P. Ţone: Bugetul este insuficient dar n-am de gând să mă plâng!

Bugetul municipiului Olteniţa pe 2020, a trecut şi de votul consilierilor locali. Primarul Ţone susţine că este insuficient însă asta nu-l dezarmează. E convins că şi în acest an va găsi soluţii pentru ca investiţiile propuse să prindă contur. În altă ordine de idei, Ţone anunţă că pe 10 aprilie va avea loc şi inaugurarea Centrului Cultural care include o sală de spectacole ultramodernă, Biblioteca Municipală şi Muzeul Arheologic. O trupă de actori de la Teatrul Nottara va susţine primul spectacol de teatru, în noua sală.

Domnule primar, bugetul pe 2020 al municipiului Olteniţa a trecut şi de votul consilierilor locali. Aş vrea să vă întreb, pentru început, cum vi se acest buget?

E un buget total insuficient. Dar, aşa cum v-am obişnuit în toate declaraţiile mele, n-am de gând să mă plâng. Va trebui să găsesc soluţii. Cum am găsit în fiecare an soluţii, aşa voi găsi şi anul ăsta. Mai ales că sunt foarte aproape să semnez două contracte pe fonduri europene, care înseamnă bani foarte mulţi. Cel puţin foarte mulţi pentru comunitatea mea, poate pentru alţii, 5 milioane de euro mi înseamnă mare lucru. Dar pentru Olteniţa, 5 milioane de euro, este o sumă extrem de importantă. Probabil vă întrebaţi pentru ce atâţia bani. Vă spun pentru ce. E vorba de ambulatoriu, suntem acum în faza de clarificări cerute de minister, după ce am depăşit clarificările la ADR Sud Muntenia. Şi, mai avem încă un proiect foarte important de reabilitare a unei şcoli şi construirea unei săli de sport, lângă terenul de sport al şcolii. Ar fi un lucru extraordinar.

Astea sunt decât cele două proiecte demarate care sunt aproape de finalizare dar noi în continuare lucrăm pentru a pregăti documentaţia. Chiar dacă despre Fondul de Dezvoltare şi Investiţii se aude că îl vor desfiinţa, este imposibil la nivelul Ministerului Dezvoltării să nu apară programe gen PNDL. Pentru că prin PNDL s-a dezvoltat România.

Văd uneori la televizor, aşa zişii comentatori de politică internă, marii specialişti ai neamului care critică PNDL-ul.

Eu vreau să vă spun că fără PNDL, la ora actuală, poate 80% din şcolile din mediul rural ar fi avut în continuare toaleta în curte, 80% din comunele patriei nu ar fi avut nici canalizare, nici apă curentă, nu mai vorbesc de asfaltare. Dacă se uită lucrul ăsta, nu este normal. Şi oamenii din mediul rural au nevoie de această finanţare. Cum de altfel avem şi noi comunităţile, oraşele mai mici, nevoie de această finanţare. Cred că aţi observant că, inclusiv Călăraşiul, reşedinţa de judeţ a beneficiat de sume foarte importante pe PNDL.

Deci eu m-aştept ca să demareze cumva un PNDL III, dacă se va desfiinţa acel Fond de Dezvoltare. Noi trebuie să lucrăm ca să avem pregătită toată documentaţia, altfel nu vom face absolut nimic. Plus o colectare foarte bună a taxelor şi impozitelor locale, ne va face ca şi anul ăsta să avem de lucru.

Vă spuneam că am semnat, e în derulare acum când vorbesc cu dumneavoastră un proiect să zic, drag mie, unde vom introduce reţeaua de canalizare într-un cartier nou, în Olteniţa Nord. La fel, mai aveam acolo 6 străduţe în care nu aveam canalizare. Acum se lucrează, profităm de această vreme extraordinar de bună şi se lucrează efectiv.

Am intrat, vă spuneam eu dumneavoastră la un moment dat că sper să intru cu 10 miliarde fond de rulment, excedent în 2020. Ei bine, am intrat cu 24 de miliarde. Asta este. Mai avem, şi câteva lucrări în continuare. Deci am avut banii puşi acolo, cum e de exemplu amenajarea exterioară a blocului ANL care se va da în folosinţă în maxim o lună, două. Deja în această lună vom vota în Consiliul Local lista de priorităţi. Beneficiarii sunt stabiliţi în funcţie de punctaj. Nu avem nicio contribuţie. E stabilit de Agenţia Naţională a Locuinţelor. Avem câteva cazuri în care oamenii nu vor să înţeleagă că nu noi am făcut Legea, şi ei nu înţeleg că dacă nu ai loc de muncă şi acolo scrie că dacă nu ai loc de muncă, nu poţi primi sub nicio formă un apartament sau garsonieră din acest fond de locuinţe. Nu sunt locuinţe sociale, oamenii nu vor să înţeleagă acest lucru.

ANL are alte criterii…

Un alt statut, iar punctajul în integralitatea lui este stabilit de ANL. De exemplu, eu sunt extrem de nemulţumit de punctajul foarte mare datorat doar vechimii cererii. Am pe cineva care are 41 de puncte, iar ca să faceţi o comparaţie pentru studii superioare sunt decât 15 puncte, iar pentru un copil 2 puncte. Păi, iertaţi-mă, înseamnă că oricine depune astăzi, peste 10 ani va avea un punctaj ieşit din comun. Nu ştiu ce venituri va avea atunci dar tinerii cu studii superioare nu sunt încurajaţi în felul ăsta.

Concret suma pentru investiţii cât este de mare şi ce v-aţi propus să faceţi cu aceşti bani în 2020?

În primul rând va trebui, neapărat, să facem în aşa fel încât blocul ANL să aibă în jurul său locuri de parcare, locuri de joacă, totul funcţional.

Avem o stradă care, chiar trebuie neapărat refăcută. E vorba de 17 mld. pe care i-am alocat pentru asfaltări. Pe lângă asta, avem canalizarea despre care vă vorbeam, mai avem încă 3 străzi pe care le reabilităm total, de la borduri, asfalt.

Apropo de borduri, nu sunt adeptul bordurilor noi. Noi avem în marea majoritate a străzilor din oraş bordure din granit şi atunci le refolosim pe cele existente. Asta nu înseamnă că nu punem şi borduri noi. Acolo unde se impune, nu avem încotro şi vom pune şi borduri noi.

Suntem foarte aproape să demarăm procedura pentru construirea a încă unui bloc ANL. Am fost chemaţi la Comisia tehnică din cadrul agenţiei. Din păcate pentru mine, dar dacă asta e legea nu avem ce să facem, acest proiect a fost câştigat, de pe SICAP, de o firmă din Iaşi, proiectare cu execuţie. În opinia mea nu este în ordine ca tocmai o firmă de la Iaşi să câştige o lucrare de execuţie în Olteniţa.

Asta e rigoarea SICAP-ului.

Asta este, n-avem niciun rol. Foarte mulţi ne înjură pe noi crezând că noi facem lucrurile astea. Nu avem nicio tangenţă cu aşa ceva.

Mai avem reabilitare trotuare, avem foarte, foarte multe lucruri de făcut. Banii nu sunt exagerat de mulţi, pentru că în total pe investiţii nu avem decât până într-un milion de euro, adică în jur de 38-40 mld. Suma e mică.

Adică îmi spuneţi că excedentul a fost 24 de miliarde, la care se mai adaugă încă vreo 14-16 mld, bani din propriul buget, ca să rezulte în total în jur de 40 mld.

Da. Noi sperăm din execuţie să mai facem câte ceva.

Îi ajută cumva pe olteniţeni să spun că din suma pentru investiţii, la Călăraşi, 74% din ea provine din împrumuturi?

Eu, în interviurile pe care vi le-am acordat dvs., de mai multe ori v-am spus şi vă repet, eu nu sunt în competiţie, nu sunt un rival al municipiului Călăraşi. Eu nu concep să iau împrumuturi. Eu nu vreau să îndatorez acest oraş pe termen, nici mediu, nici lung, de niciun fel. Pentru că nu este corect pentru primarii care vor veni după mine. Eu să fac acum împrumuturi, realizez eu ceva, nu ştiu ce Doamne iartă-mă!, iar cei care vor veni după mine să plătească dobânzi? Eventuale penalizări că de regulă nu prea ai de unde să-i dai înapoi. Şi atunci prefer să mă descurc altfel decât de maniera asta.

În lista de investiţii, anul acesta, avem şi un tractor. Pentru că nu am plătit niciodată pentru deszăpezire şi nu am de gând să plătesc vreodată. În fiecare an încerc să mă dotez cu câte un utilaj. Avem două tractoare în dotare dar s-a dus de mult amortizarea lor. Că încă le folosim, le folosim din cauza sărăciei, dar nu mai am performanţă la ele. Şi atunci, pentru anul acesta, intenţionăm să mai cumpărăm un tractor. Probabil că la anul vom mai cumpăra o maşină. N-am avut anul ăsta zăpadă, dar nu se ştie. Trebuie să fim oricând pregătiţi. Când am cumpărat acel MAN, mulţi au zis că a fost o investiţie inutilă. Şi-a scos banii de 100 de ori până acum pentru că ştiţi, la un contract de deszăpezire, depinde cum îl faci, dar de cele mai multe ori, chiar dacă nu e zăpadă, 80% plăteşti. Sunt contracte şi cu 50%, dar când e vorba să ai contract de 20-30 mld, şi să dai vrei 15 mld. aproape degeaba, să fim serioşi, te ustură.

V-am spus banii pe care îi avem iar în fiecare an noi, din execuţia bugetară, am mai suplimentat lista de investiţii. La fel sper şi anul acesta. Vă spuneam că e an electoral dar asta nu mă interesează. Indiferent cine va fi pe acest scaun, va trebui să lucreze în folosul comunităţii.

Mai avem canalizarea în Olteniţa veche. Sunt acolo 6 străduţe şi pentru că am uitat să vă spun, am pus banii, avem SF-ul, avem absolut tot, am ridicat pe SICAP inclusiv asfaltarea lor. Că nu-i suficient să faci doar canalizarea. Am avut ghinionul că viscolul ne-a prins în timp ce lucram. E noroi, e disconfort pentru oameni. Dar până în luna august, cel târziu, vom avea acele străzi asfaltate. Pentru că şi oamenii ăia au dreptul la o viaţă mai bună.

Casa de Cultură când e gata?

Pe data de 10 aprilie vom inaugura sala printr-o piesă de teatru.

Deci mult a fost, foarte puţin a mai rămas.

Acum suntem în procesul de mutare al muzeului arheologic. Am avut impresia că e uşor de mutat muzeul. Nu e. Oameni aceia care conduc muzeul şi care lucrează acolo cu restauratori cu tot, sunt îndrăgostiţi de pietrele alea,explicându-mi ce importanţă extraordinară au. Păi când am auzit că avem piese care datează de 7 mii de ani, iertaţi-mă, dar e un lucru deosebit. Nu m-am gândit să-i grăbesc sau să le impun un ritm accelerat de mutare. Ei să le aranjeze cu adevărat, ca în momentul în care face inaugurarea, să poată fi vizitate, inclusiv Muzeul Gumelniţa şi Biblioteca Municipală.

Aproape 100%, va veni o trupă de la Teatrul Nottara cu spectacolul „Despre olteni, cu dragoste!”. Am vrut să fie o piesă de teatru pe gustul oamenilor. E o comedie savuroasă, sunt mai mulţi actori talentaţi. Vreau să vă spun că ne lovim de lucruri noi. De exemplu, 10 aprilie e vineri, însă sâmbăta şi duminica niciun teatru din Bucureşti nu iese din capitală. Au reprezentaţii acolo. Mi-a fost greu să facem rost de o piesă. Începând de vineri, 10 aprilie, încep şi Zilele Municipiului Olteniţa. Se leagă una de alta.

Despre spital ce ne spuneţi? Sigur aveţi vreo veste.

Cea mai bună veste este că ni s-a aprobat Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) şi aşteptăm banii. Odată ce e aprobat tot, e în regulă. Cea mai are problemă a spitalului e acest ambulatoriu pe care vreau să-l văd odată gata. Nu ştiu ce să vă spun, suntem în faza în care ni s-au cerut clarificări de la Ministerul Dezvoltării, le-am trimis şi pe alea. Aşteptăm, dar din ce ni s-a spus, nu ar mai fi ceva piedici. Pentru că dacă am trecut de faza care a fost cea mai grea, de selecţie, pentru că vă daţi seama, la această agenţie condusă de dl. Liviu Muşat, ADR Sud Muntenia, nu vine doar Olteniţa. Deci la ADR Sud Muntenia, care coordonează 8 judeţe, vin mii de proiecte. Faptul că noi am fost selectaţi şi că am fost acceptaţi e ok, dar până nu văd contractul de finanţare semnat...

Cât e suma de mare?

Aproape 2,5 mil de euro. Vă spuneam 5 mil de euro amândouă.

Şi în cât timp s-ar putea face?

Asta nu ştiu să vă spun cu exactitate. Normal ar fi să dureze minim 2 ani petru că este foarte vastă dar nu noi impunem lucrul ăsta.

Mai aveam o curiozitate. Ce grad de colectare al impozitelor şi taxelor aţi surprins la finalul anului?

Am depăşit 90%. Vă spuneam, vă aduceţi aminte, că sper la 85%. Am depăşit 90%. Eu am un dialog cu toţi rău platnicii şi mă ţin de ei. Am o listă destul de mare. Îi contactez, stăm de vorbă şi găsim soluţii ca să plătească. Pentru că altfel nu se poate. Iertaţi-mă, or avea ei probleme dar noi ce facem? Avem un caz în care efectiv puteam să închid unitatea respectivă. Are să ne dea vreo 800 mil, de anul trecut. E firmă puternică dar neîncasând un TVA care e mult mai mare decât ce are să ne dea, l-am înţeles.

I-aţi oferit perioadă de graţie.

Sigur că da. L-am trimis la Finanţe la Călăraşi, că nu poţi să stai să aştepţi. Dar dacă eu îl închid, aş fi creat o problemă socială şi nu aş mai lua banii niciodată. Prefer dialogul cu ei şi caut să-i înţeleg pe marea lor majoritate şi unde e posibil să-i şi ajutăm. Noi avem un program de minimis votat în Consiliul Local până inclusiv 2020, în care în lunile octombrie-noiembrie-decembrie, cine achită tot debitul, îl salvăm de penalizări. Şi au fost foarte multe firme care au preferat sistemul ăsta, dar am şi o listă cu cei care nu au putut să plătească din diverse  motive.

Pentru persoanele fizice există acea bonificaţie de 10% în primul trimestru. Nicio bancă nu-ţi dă 10%, la ora actuală, dobândă pe an iar această bonificaţie chiar are rezultate bune. 

Mulţumesc şi succes!