Olteniţa / P. Ţone: Avem de muncă şi prefigurăm viitorul

Olteniţa / P. Ţone: Avem de muncă şi prefigurăm viitorul

Primarul municipiului Olteniţa, Petre Ţone, a prefigurat lista obiectivelor pentru acest an, susţinând că a demarat deja o serie de lucrări ce vor fi finanţate din banii agonisiţi anul trect. Ţone vorbeşte în dialogul purtat în această săptămână şi despre Spitalul municipal Olteniţa, precizând că în acest moment eforturile sunt îndreptate în direcţia înfiinţării Compartimentului de Primiri Urgenţe.

 

Domnule primar Ţone, ne aflăm deja în martie, bugetul nu e încă aprobat însă în numele olteniţenilor aş dori să vă întreb care sunt obiectivele la care v-aţi gândit pentru a le pune în practică, imediat după ce acest buget va trece de votul consilierilor locali.

O să vă spun ceva chiar dacă ar putea să vă surprindă. Lipsa bugetului nu-i decât un pretext pentru puturoşii care nu vor să facă ceva. Ştiţi prea bine că omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car. Noi am avut şi avem de muncă datorită excedentului înregistrat la finele anului trecut. Nu spun că nu ne-ar fi mai bine cu bugetul. Dar asta nu înseamnă că acum tăiem frunza la câini. Avem câteva acţiuni în desfăşurare pe care le-am iniţiat cu banii agonisiţi anul trecut.

Am demarat şi alte lucrări. De exemplu, vom face în curtea spitalului un parc care nu necesită sume foarte mari. Am început cu oamenii şi utilajele noastre. Avem de muncă, n-avem în schimb, timp pentru cât ne-am propus noi să construim.

Am început să facem şi proiecte pentru că auzim şi noi de la televizor şi de la şefii noştri că e posibil să apartă un PNDL 3. Dacă va fi aşa şi ne prinde descoperiţi că n-avem proiecte, începem din nou să ne văităm. Totuşi, nu e cazul nostru!

Pe scurt, avem de muncă şi prefigurăm viitorul

Lucrăm intens acum în jurul Casei de Cultură. Am preluat acest imobil pe 29 noiembrie, anul trecut. Din cauza timpului nefavorabil, nu s-a putut lucra până la începutul lunii februarie. De atunci a început munca efectiv. Acolo avem un proiect ambiţios, cu o grădină engleză, scopul fiind punerea în valoare a întregii clădiri. Ne gândim ca undeva în mai – iunie să putem face inaugurarea acestui edificiu superb. Spuneam şi duminică la Călăraşi că avem o sală care ar putea rivaliza cu sala Barbu Ştirbei.

Mai avem multe de făcut cu Parcul Argeş. Vine primăvara şi trebuie să pregătim parcul pentru picnic. Acolo nu înseamnă decât muncă şi inteligenţă ca să punem în valoare ce Dumneazeu ne-a dat: natura, pe fosta albie a râului Argeş.

Cum reuşiţi dumneavoastră să iniţiaţi şi să finanţaţi proiecte fără să apelaţi la împrumuturile bancare. La Călăraşi, conducerea Primăriei are deja pe rol un împrumut de 250 de miliarde de lei vechi dar îşi doreşte foarte mult să-l contracteze şi pe al doilea, în cuantum de circa 420 de miliarde de lei vechi.

În primul rând, o scurtă paranteză. Niciodată n-am să comentez despre Călăraşi şi primarul de acolo. Dar îmi pun o întrebare nevinovată: Dacă nu câştigă anul viitor, cel care vine înţeleg că va moşteni o datorie de 670 de miliarde de lei vechi?

Eu provin din lumea micilor afacerişti, din rândul oamenilor care au ştiut să creeze ceva, să se realizeze pe cont propriu. Eu am învăţat că orice ban împrumutat e ca o piatră de moară agăţată de gâtul celui care se împrumută. Să ferească Dumnezeu să nu mai poţi achita creditul şi atunci nu te mai vezi cald niciodată. Eu am evitat lucrurile astea încercând să drămuiesc banii.

Am mai spus-o, la Olteniţa, am un colectiv extraordinar de bun pe care, în mare parte, l-am modelat după felul meu de a fi. Nu ne batem joc de bani sub nicio formă. Au o problemă cu mine cei care, de pildă, ies din birou şi nu sting lumina. De ce să meargă lumina când nu-s în birou? O să spuneţi că sunt lucruri mici. Dar suta nu se face cu polul ci cu leu. Aşa am învăţat de la bunica mea. Dacă începi să gândeşti în aceşti termeni şi faci economii, atunci ai şanse mai mari să realizezi tot ce-ţi doreşti!

E advărat şi că nu mi-am propus lucruri fantasmagorice. Dar, deocamdată, tot ce mi-am propus s-a realizat.

Pentru Olteniţa va fi o mană cerească pentru ca cel târziu în iunie, acea celebră fabrică Walter Tosto va începe să producă. Acum e la stadiul de montare a pereţilor.

În luna decembrie, anul trecut, am semnat autorizaţia de construire pentru Fabrica de uleiuri uzate. Numai într-o singură zi au virat la bugetul local suma de 7 miliarde de lei vechi. Spre sfârşitul lunii martie, începutul lui aprilie, şi dumnealor vor începe lucrările de consolidare şi de înălţare a spaţiului unde vor face această fabrică. Nu va exista nici un recipient îngropat. Totul e suprateran. Am făcut această precizare ca să-i liniştim şi pe cei care se dau acum de ceasu’ morţii...

Revenind la credite, nu cred că e o soluţie. Dar bănuiesc că primarul de acolo ştie mai bine ce nevoi are Călăraşiul şi de ce buget ar avea nevoie. Din câte ştiu eu are un buget cam de vreo 3 ori mai mare decât al Olteniţei.

Vă spuneam ce se prefigurează pentru Olteniţa. În momentul în care vor produce cele două fabrici, practic veniturile proprii ale Primăriei, cel puţin, se dublează. Cea mai mare problemă a noastră va fi lipsa forţei de muncă. Şi aici mă gândesc la impozitul pe salarii şi la cota ce va reveni Primăriei. Deci vor fi sume extraordinar de mari. Într-un calcul simplisz făcut de mine, vom avea peste 100 de miliarde de lei vechi venituri numai din impozite şi taxe pe proprietate şi forţa de muncă. Prin comparaţie acum avem în jur de 70 de miliarde de lei vechi.

Aş vrea să mai fac o remarcă. Spuneaţi că bugetul Călăraşiului e de vreo 3 ori mai mari decât al Olteniţei. Dar spre deosebire de dumneavoastră, Primăria Călăraşi nu are în „subordine” vreun spital sau Casă de Cultură, instituţii care vor înghiţi aici la Olteniţa bani mulţi.

E un mare „of” al meu. Faptul că Spitalul Olteniţa nu e ajutat cu sume de la Consiliul Judeţean, după părerea mea e o hibă legislativă pentru că nu se numeşte Spital Judeţean. De multe ori, glumesc şi o să-i zic Spitalul Judeţean Olteniţa ca să primim şi noi fonduri.

V-am invitat să vedeţi spitalul de la Olteniţa. Aud că şi în rândul călărăşenilor acest spital crează probleme pentru că noi am ajuns la un stadiu extraordinar.

Suntem în pragul înfiinţării Compartimentului de Primiri Urgenţe. Vom porni cu doi medici urgentişti plus alţi doi asimilaţi astfel încât să dăm drumul activităţii la CPU. Aud cu stupoare că UPU de la Călăraşi fiinţează cu trei medici urgentişti. Aceste informaţii puse cap la cap mi-au creat un disconfort extraordinar pentru că o parte din contestatarii de la Olteniţa a început s-o atace într-un mod extraordinar de urât pe actuala directoare a spitalului.

A fost în acest sens, recent, un scandal...

A fost la un mod josnic. Pentru că în ziua respectivă, doamna director era împreună cu domnul director economic la Casa de Sănătate, la Călăraşi pentru că ne batem pentru bani, pentru oameni. Noi ne batem ca să ne fie plătite serviciile. Nu cerem nimic în plus. Să ni se dea ce-i al nostru.

Profitând de faptul că că şi eu eram plecat la minister, domnul doctor Cocoşilă, fostul director al spitalului care după părerea mea e ros de o invidie profesională, a chemat-o, probabil, la spital pe doamna ziaristă Laura Suzeanu ca să-i prezinte false probleme, spre nemulţumirea mea totală şi a altor medici din spital. A mers cu ea pe secţii deşi nu avea voie să intre sub nicio formă. Vezi Doamne ca să-i ia un interviu. Acest om e obsedat. E o părere. Nu înţeleg de ce pentru că a avut şansa să participe la concurs dacă-şi dorea atât de mult acest post de director.

Tot această doamnă ziaristă a scris acum vreo lună şi ceva că doamna director primeşte mită 2000 de euro pentru fiecare asistentă pe care o angajează, respectiv 1000 de euro pentru fiecare infirmieră angajată. De unde a avut informaţiile, habar n-am! Dar eu vă dau o informaţie certă, verificabilă 100%. De când e directoare doamna Smochină, nu s-a făcut nici un fel de angajare. Nici una! În schimb, s-au angajat medici: 8 cu contract permanent şi 4 cu contract de colaborare. Şi nu ne oprim. Vom aduce medici în continuare pentru că vrem să avem acoperite toate secţiile.

Şi pentru că e un moment pe care duminică la Conferinţa PSD l-am ratat, vreau să aduc, public, mulţumiri Roxanei Paţurcă. Doamna senator s-a implicat extraordinar de mult alături de mine în modernizarea acestui spital spital. Dacă am avut cândva resentimente, sa zic aşa, faţă de Roxana Paţurcă prin modul ei de a fi, prin modul în care a gestionat până acum această funcţie de senator, pe mine m-a convins că e un om extrem de capabil şi dedicat judeţului.

Pe lângă faptul că a adus-o la Olteniţa pe doamna ministru a Sănătăţii, Pintea, a mai facilitat şi venirea altor miniştri, vezi domnul Teodorovici. Îmi pare rău că n-am spus-o în Conferinţa Judeţeană, Roxana Paţurcă merită preţuirea noastră. Şi eu mă bazez în continuare pe sprijinul său.

Vreau să vă spun că proiectul pentru Ambulatoriu a trecut de prima fază. Este marele meu „of” pentru acest mandat. Dacă voi reuşi anul acesta să semnez contractul de finanţare pentru reabilitarea Ambulatoriului, voi putea spune că sunt mulţumit de ceea ce am făcut în aceste două mandate.

Doamna director Smochină are toată susţinerea mea. Acea poveste că e medic sau nu, a fost o glumă proastă. E un soi de organism al medicilor la Călăraşi care n-a actualizat baza de date. A doua zi după ce a apărut articolul în Ediţia că n-ar avea acea atestare, s-au făcut corecţiile pe site-ul respectiv. Doamna e superpregătită. Nu are nicio problemă din acest punct de vedere. Toată supărarea domnului Cocoşilă şi a altor doi medici ginecologi e nejustificată pentru că la Camera de gardă de la Ginecologie nu se mai poate intra direct. Va trebui să treacă fiecare prin triaj. Se va vedea acolo dacă ai „trimitere”, card de sănătate sau nu. Dacă ai trimitere şi card de sănătate atunci spitalul încasează bani de la Casa de Sănătate. Nu ai nimic, eşti tratată dar trebuie să plăteşti. În orice ipostază spitalul are de câştigat!

Şi pe această cale îi transmit domnului Cocoşilă că nu-l ţine nimeni înlănţuit la Olteniţa deşi am încercat să-i facem toate poftele. I s-a dat şi locuinţă. Dacă dânsul consideră că noi, la Olteniţa, suntem din lumea a 3-a şi afirmă despre primarul localităţii că nu se ridică la nivelul său intelectual, îi spun că în domeniul medicinei n-am cum să mă ridic la nivelul lui pentru că întâmplător e un medic bun dar nici el nu se va ridica vreodată la nivelul meu din punct de vedere al organizării unei activităţi, a unei afaceri...

Domnule primar, bugetul pe 2019 va fi mai mare, mai mic? Mai bun decât cel de anul trecut?

Nu ştim. Se preconizează că ne vor da 100% din impozitul pe venit, din sumele de echilibrare ne vor mări cotele. Se spune că ne vor aloca banii pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora. La Olteniţa avem 300 de persoane cu handicap şi 93 de însoţitori, în condiţiile în care vom plăti în jur de 80 de miliarde de lei vechi. În momentul în care va apărea bugetul, am să fac o adresă către doamna primi – ministru să solicit şi un drept de control asupra certificatelor de handicap. Mi s-au semnalat mai multe cazuri care nu justifică certificatul. Dacă vii cu maşina să-ţi ridici banii… daţi-mi voie să cred că nu e o persoană cu handicap. Dacă pentru astm i s-a dat gradul II şi are o grămadă de drepturi...Daţi-mi iarăşi voie să nu cred că cineva cu astm are gradul II. Dar trebuie să ni se dea oficial posibilitatea prin compartimentele mele să verific aceste certificate de handicap.

Mulţumesc şi succes în continuare.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.