M. Dulce: Toată zona va fi transformată într-un imens parc

M. Dulce: Toată zona va fi transformată într-un imens parc

Primarul municipiului Călăraşi, Marius Dulce, a declarat marţi că în decursul acestui an vor demara lucrările pentru două proiecte cu finanţare europeană vizând, pe de o parte, regenerarea spaţiului urban prin amenajarea spaţiilor verzi din zona de vest şi a spaţiului verde din zona de locuit Navrom iar pe de altă parte promovarea utilizării mijloacelor alternative de mobilitate prin amenajarea unei reţele de piste de biciclete.

„Vom începe, chiar dacă deranjează dar n-avem ce face, implementarea a două proiecte pe care am reuşit să le ridicăm pe SICAP. E vorba de proiectul privind Regenerarea spaţiului urban din muncipiul Călăraşi prin amenajarea spaţiilor verzi din zona de vest şi a spaţiului verde din zona de locuit Navrom, respectiv proiectul referitor la Promovarea utilizării mijloacelor alternative de mobilitate şi a intermodalităţii în municipiul Călăraşi, prin amenajarea unei reţele de piste de biciclete. Sunt două proiecte extrem de interesante. Toată zona de mal va fi transformată într-un imens parc.

Din păcate, în acest moment cel mai mare duşman al nostru este timpul pentru că trebuie să le implementăm până la finele anului 2023. Atunci se termină finanţarea şi nu mai putem să obţinem o prelungire pentru că efectiv se închide atunci această finanţare. În consecinţă, vom fi tot timpul ăsta într-un şantier şi sper să reuşim să finalizâm la timp toate aceste lucrări.” a declarat primarul Marius Dulce.

Ce lucrări conţin cele două proiecte mai sus-menţionate

Proiect: Regenerarea spațiului urban din municipiul Călărași prin amenajarea spațiilor verzi din zona de vest si a spatiului verde din zona de locuit Navrom

Contract de finanţare: nr. 5970 / 11.09.2020

Valoare totală contract (integral eligibila): 14.952.824,21 lei (circa 3,1 milioane euro)

Contributie UAT (2%): 299.056,48 lei

Durata implementare: 40 luni

Data finalizare implementare: 31.12.2023

Execuţia lucrărilor: 24 luni

Descrierea investitiei: Prin prezentul proiect se propune amenajarea spaţiilor verzi din zona de vest şi zona de locuit Navrom în municipiul Călăraşi. Suprafeţele sunt situate în zona de vest a Municipiul Călăraşi (zona de mal din dreptul Bisericii Sfinții Apostoli Petru şi Pavel, inclusiv Bazinul Iazului decantor Jirlău) -79.791 mp şi Zona de locuit NAVROM – 3.705 mp.

Obiectul 1 – “Amenajarea spațiilor verzi din zona de vest”

Se propune amenajarea totala a spatiului studiat, prin înființarea unui parc pe un teren ce în momentul de față este neproductiv prin:

- configurarea alveolelor de spatii verzi în vederea conturării unui traseu de parcurs pe toata suprafața parcului si amenajarea unor zone de interes: spatii de joaca distribuite de-a lungul parcursului pietonal, zone de odihna.

- se va amenaja un acces principal din Strada Belsugului, marcat la nivel peisagistic printr-o piațeta din care se vor distribui doua trasee de circulație pietonale care vor strabate parcul. De asemenea, se propune un acces secundar din strada Dropiei marcat prin ramificarea aleii pietonale principale. Un al treilea acces în parc se va realiza dinspre Strada Cornisei.

- dotarea cu mobilier urban: banci de lemn cu schelet metalic, banci inteligente, cosuri de gunoi, cismele de apa potabila, suport de biciclete, toaleta ecologica.

- amenajarea unor spatii de joaca

- crearea unei facilitați pentru recreere de tipul skate-park

- racordarea la reteaua publica de apa si canalizare

- realizarea unui sistem de irigatii

- realizarea sistemului de iluminat public – se vor amplasa 100 stâlpi cu alimentare solara, cu înaltimea de 6m, precum si 50 bucati corpuri de iluminat ambiental, tot cu alimentare solara.

Obiectul 2 – “Spatiul verde din zona de locuit Navrom”

  • se propune reconfigurarea alveolelor de spatii verzi într-o noua maniera în vederea accentuarii si conturarii unui traseu de parcurs pe toata suprafata parcului si amenajarea unor zone de interes: spatii de joaca distribuite de-a lungul parcursului pietonal, spatiu pentru câini, zone de odihna. Spatiul se va dota cu mobilier urban în masura satisfacerii numarului de vizitatori si gradul de interes al zonei.
  • se va realiza un sistem de irigatii în vederea asigurarii cantitatii de apa necesara spatiilor verzi.
  • se va reorganiza sistemul de iluminat public datorita faptului ca iluminarea asigurata de stâlpii existenti este insuficienta si nu corespunde spatiului nou organizat.
  • se propune montarea unei cismele de apa încastrate în pardoseala, prevazuta cu sistem individual de pompare.

 

Proiect: Promovarea utilizării mijloacelor alternative de mobilitate şi a intermodalităţii în municipiul Călăraşi prin amenajarea unei reţele de piste de biciclete

Contract de finanţare: nr. 5696/21.07.2020

Valoare totală contract (integral eligibilă): 6.269.019,96 lei

Contribuţie UAT (2%): 125.380,40 lei

Durata lucrărilor: 10 luni (estimare august 2021 – mai 2022)

Descrierea investiţiei: Zona de interventie a proiectului este in intravilanul municipiului Calarasi, partea de sud a acestuia, traversandu-l de la vest la est, avand urmatorul traseu: Incepe din capatul str. Dropiei - Iaz Decantor - Al. Dumbrava Minunată nr. 8 - str. Av. Vitalie Zvincu nr.1 - Al. Dumbrava Minunata - str. Cornişei (Parc Dendrologic) - str.Eroilor - Bulevardul 1 Mai (Parc Central) - str. Sloboziei nr. 4 - str. Independentei.

Caracteristicile tehnice si parametrii specifici investitiei rezultate in urma realizarii lucrarilor de interventie sunt:

 amenajarea unei piste de biciclete in lungime totala de 3.176,14 m si o suprafata de 8.055 mp, din care:

  • cei 2.763,76 m se vor amenaja, integral, cu urmatorul sistem rutier:
  • 350,72 m amenajati partial, prin efectuarea de marcaje de delimitare si orientare (str. Independentei);
  • 61,66 m traseu de continuitate, fiind reprezentat de punctul de traversare al strazii Eroilor (in zona restaurant HESTIA si coborare in Parcul Central);

 pentru a facilita accesul in orice perioada a zilei, se vor planta 164 buc stalpi de iluminat cu alimentare solare de inaltime minima;

 avand in vedere lungimea mare a pistei, este propusa amenajarea de locuri de odihna pe amplasamentul carora vor fi montate banci, cosuri de gunoi si suporturi pentru biciclete;

 aducerea la cota a caminelor de apa/hidranti existente inclusiv inlocuirea elementelor componenete la suprafata

 amenajarea unor spatii de odihna dotate cu banci, cosuri de gunoi si suporti pentru gararea bicicletelor.

Pentru realizarea investitiei se vor executa urmatoarele lucrari:

  • îndepartarea stratului de pamant vegetal pe o adancime aproximativ egala cu grosimea structurii rutiere proiectata;
  • nivelarea si compactarea stratului de balast;
  • asternerea stratului de balast:
  • asternerea stratului de nisip;
  • asternerea foliei de polietilena;
  • asternerea stratului de baza din beton de ciment C16/20;
  • asternerea stratului de uzura din EB8 rul 50/70 - rosu;
  • executia marcajelor rutiere: longitudinale - 9,69 km si de suprafata - 842mp;
  • trotuare: 794 m;
  • borduri mari: 125 m;
  • borduri mici: 5.352 m;
  • parapeti de protectie: 2.968 m;
  • amenajari de maluri ale Lacului decantor cu gabioane: 3.546 mp;
  • banci: 24 buc.;
  • cosuri de gunoi: 24 buc.;
  • suporti biciclete: 24 buc.