Nu mai puțin de 4 obiective de investiții figurează pe lista sinteză a subprogramele pe care Compania Națională de Investiții S.A.(CNI) le implementează. În acest sens, Primăria municipiului Călărași a predat deja către CNI documentaţiile tehnico-economice aferente acestor obiective, unul dintre acestea fiind “Modernizare străzi în cartierul Mircea Vodă municipiul Călăraşi - Lot 2”. E vorba de reabilitarea și modernizarea a 15 străzi din acest cartier, valoarea investiției, aflată în atenția primarului Marius Dulce, fiind estimată la peste 13 milioane de lei.
“Am spus-o în ultima conferinţă de presă, o spun şi aici, la fel de răspicat că nu i-am uitat pe cetăţenii care locuiesc în Cartierul Mircea Vodă. Ştiu foarte bine cu ce probleme de infrastructură stradală și pietonală se confruntă. Figurăm pe listă sinteză, cu toate documentele conforme, verificate, la Compania Naţională de Investiţii (CNI) cu obiectivul de investiţii „Modernizare străzi în cartierul Mircea Vodă - Lot 2.””, a declarat Dulce care a mai adăugat că mizează pe sprjinul tuturor parlamentarilor călărășeni pentru ca investiția să fie aprobată de board-ul CNI. Există și varianta de rezervă în cazul în care proiectul va fi respins de la finanțare de CNI și anume bugetul local. “Sperăm ca toate forţele politice din Călăraşi să ne sprijine în obţinerea finanţării acestui obiectiv care vizează restul străzilor rămase de asfaltat. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, atunci vom bugeta realizarea acestor lucrări cu resurse proprii. La fel vom proceda şi cu str. M. Kogălniceanu, respectiv B-dul 1 Mai, obiective care se află de asemenea în atenţia CNI. De aceea, dragi călărăşeni, vă solicit să mai aveţi puţină răbdare!”, a conchis primarul Marius Dulce.
Modernizare străzi în cartierul Mircea Vodă municipiul Călăraşi - Lot 2
Valoarea totală estimativă a investiţiei: 13.195.084,84 lei (fără TVA).
Lotul 2 cuprinde: următoarele străzi: Strada G-ral C-tin Pantazi; Strada Aleea Canalului; Strada Prel. Luceafărului ; Strada Pescaruş; Strada Luceafărului; Strada Sulfinei; Strada Macului; Strada Muşeţelului Tronson I; Strada Muşeţelului Tronson II; Strada Prel. Mihai Viteazul; Strada Prel. Panduri; Strada Ciocârliei; Strada Digului; Strada Panduri; Strada Zăvoiului
În urma implementării investiţiei, se vor moderniza 8.034.28 m de stradă, o suprafaţă a părţii carosabile de 54.065mp şi se vor executa 24.945mp de trotuare. Vor fi aduse la cotă 89 cămine, 5 guri de scurgere, vor fi înfiinţate 181 de noi guri de scurgere, se vor realiza G.N. în număr de 337 şi se vor aduce la cotă 703 buc. hidranţi /cămine apometru.
Obiective de investiții aflate pe lista sinteză și a căror documentații tehnico – economice au fost predate CNI de Primăria Municipiului Călărași
Subprogram: Drumuri de interes local şi drumuri de interes judeţean
- Strada M. Kogălniceanu şi B-dul 1 Mai din municipiul Călăraşi, jud. Călăraşi
- Modernizare străzi în cartierul Mircea Vodă municipiul Călăraşi - Lot 2
Subprogram: Alte obiective
- Realizare şi modernizare în PT - Sediul Poliţiei Locale
Subprogram: Săli de cinema
- Reabilitare clădire publică - Cinema Victoria
Obiectivele menţionate mai sus se află pe Lista Sinteză, în stadiul de analiză documentaţii. Valoarea totală a investițiilor este de circa 26 de milioane de lei.
Conform cadrului legal de derulare a Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, OG 25/2001 cu modificările și completările ulterioare, introducerea pe lista sinteză a subprogramelor pe care CNI le implementează reprezintă etapa preliminară privind promovarea spre finanțare. Asigurarea finanțării de noi obiective de investiții se realizează numai în corelare cu alocațiile bugetare disponibile anual. Date specifice cu privire la valoarea investiției, durata de realizare, etc. nu pot fi cunoscute decât după aprobarea indicatorilor tehnico-economici și finalizarea procedurilor de achiziție publică pentru fiecare obiectiv in parte.