M. Dulce: Ne pregătim pentru a interveni în forţă în acest an

M. Dulce: Ne pregătim pentru a interveni în forţă în acest an

Reabilitarea străzilor Zefirului şi Luceafărului reprezintă o prioritate pentru Executivul Primăriei municipiului Călăraşi în contextul demarării în acest an a proiectului care vizează modernizarea străzii Bucureşti, respectiv Prel. Bucureşti, a declarat joi primarul, Marius Dulce care a mai punctat şi o parte din obiectivele aflate în atenţia sa pentru perioada următoare.

„Timpul ne permite, am mai deschis un şantier, în speţă pe strada Luceafărului. Ne apucăm de treabă ca să facem reparaţiile necesare. Din 15 martie, vrem să dăm drumul şi la staţia de asfalt iar primele lucrări vizează reabilitarea trotuarelor pe străzile Zefirului şi Luceafărului.

Aşa cum aţi văzut, mergem în continuare pe strada Plevna. Ne grăbim pentru că vrem să pregătim, în acest an, terenul pentru viitoarele proiecte pe care le vom implementa. Vom interveni pe strada Bucureşti şi pe strada Prel. Bucureşti,, de la fostul combinat Siderca până la Modelu, în dreptul societăţii Prefab. Şi atunci, trebuie să mărim gradul de mobilitate din cartiere în sensul în care dacă blocăm strada Bucureşti, să ne putem deplasa în siguranţă pe străzile dintre blocuri.

Pentru că am vorbit de copii, e clar că în acest buget o să prindem suma de 500 de mii de lei pentru modernizarea parcurilor. Am spus în dese rânduri că nu sunt de acord cu pietricelele prin parcuri care pot deveni periculoase pentru cei mici. De aceea, intenţionăm să construim locuri de joacă utilizând tartan turnat ca să sporim protecţia copiilor noştri.”, a susţinut Dulce.

În opinia sa, diminunarea alocărilor bugetare de la Guvern prin legea bugetului de stat ar putea afecta, în mod sensibil, proiecţia viitoarelor investiţii cu finanţare europeană care ar trebui să fie finalizate până la finele anului 2023.

„Ne pregătim pentru a interveni în forţă în acest an deşi după cum aţi văzut şi dumneavoastră bugetele consiilor judeţene vor fi diminuate semnificativ ceea ce se va răsfrânge şi asupra primăriilor prin sumele pentru cofinanţare care vor fi şi ele mai mici cu 50%.

În acest sens studiem diferite programe pentru că în mod cert vom ajunge să contractăm un împrumut pentru a susţine implementarea viitoarelor proiecte. Vă reamintesc că suntem obligaţi să finalizăm toate aceste investiţii cu finanţare europeană până în decembrie 2023, altfel suntem nevoiţi să returnăm banii.”, a conchis primarul Marius Dulce.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.