Procesul de modernizare a drumului judeţean 306A sau drumul din incinta Siderca, aşa cum este cunoscut, care asigură accesul în municipiu dinspre Bucureşti pe DN3, va fi continuat şi de Primăria Călăraşi după ce Consiliul Judeţean a susţinut finanţarea lucrărilor pe o lungime de 1,4 km. Primarul Marius Dulce susţine că la finele acestei luni s-ar putea finaliza şi licitaţia privind execuţia lucrărilor de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere a tronsonului cuprins între DJ 306A şi DN3, în lungime de 843 de metri.
„În ceea ce priveşte drumul de la Siderca, sperăm să finalizăm licitaţia până la sfârşitul lunii, după care vom demara lucrările. Aşa cum am mai afirmat, n-avem capacitatea să-l modernizăm cu forţe proprii şi în consecinţă suntem nevoiţi să recurgem la această cale. Am aşteptat votarea bugetului, am demarat apoi paşii pentru obţinerea autorizaţiilor şi avizelor necesare. Cred că la sfârşitul lunii vom avea şi câştigătorul care să se apuce de treabă.
Mai mult, drumul va beneficia şi de un sistem de iluminat, de la un capăt la altul. În plus, se va amenaja o pistă pietonală şi de biciclete astfel încât drumul să răspundă tuturor cerinţelor.”, susţine primarul Dulce.