M. Dulce: Dacă până la anul nu obţinem finanţare guvernamentală, suntem pregătiţi să realizăm aceste lucrări pe banii noştri

 M. Dulce: Dacă până la anul nu obţinem finanţare guvernamentală, suntem pregătiţi să realizăm aceste lucrări pe banii noştri

Cartierele Măgureni şi Mircea Vodă reprezintă două obiective majore pentru Executivul PMC, condus de primarul Marius Dulce. Investiţiile presupun lucrări pentru reţeaua de canalizare pluvială şi menajeră, demarate deja, şi de asfaltare străzi în Măgureni, respectiv modernizare străzi în cartierul Mircea Vodă.

„Oamenii sunt nemulţumiţi de mine, dar totuşi n-au trecut decât 9 luni de zile de la preluarea mandatului, perioadă intensă în care am realizat fel de fel de lucruri administrative. În cartierul Măgureni, avem o problemă. Mi-am promis să terminăm până în iulie – august acea canalizare care a fost întârziată. Pe lângă faptul că au venit şi creşterile de preţuri avem o problemă cu importurile de cămine şi tot ce înseamnă subansamble care vin din Olanda. S-a îngreunat un pic situaţia dar o descurcăm şi vom fi din nou în grafic. Sper ca până în octombrie să finalizăm canalizarea urmând ca de la anul să începem cu asfaltarea în cartierul Măgureni.”, a declarat recent la o emisiune difuzată de Antena 3 Călăraşi primarul Marius Dulce care a continuat „Reţeaua de canalizare menajeră din cartierul Măgureni este foarte deasă şi din acest motiv a trebuit să se facă un sistem de canalizare cu vid. E o tehnologie nouă care se utilizează în Dragalina, Dragoş Vodă. Avem două tipuri de canalizare: pluvială care merge în sistem gravitaţional şi menajeră cu vid.”

În lungime totală de 5.322 ml, rețeaua de canalizare menajeră din cartierul Măgureni este prevăzută cu 122 cămine de colectare cu vacuum, care vor asigura colectarea apelor menajere provenite de la cele 334 gospodării. Valoarea totală a lucrărilor (PT+execuţie) este estimată la 6.252.730 lei inclusiv TVA (aproximativ 1,3 milioane euro).  

În ceea ce priveşte cartierul Mircea Vodă, primarul Dulce a spus „N-aveam cum să intervenim acum. Am depus toate documentele la CNI, acum o să ferific din nou SF-ul şi DALI-ul ca să putem depune proiectul şi pe viitorul PNDL 3. Încercăm să ne mutăm de pe o finanţare pe alta pentru că-mi doresc foarte mult să asfaltăm şi în acest cartier. Dacă până la anul nu obţinem finanţare guvernamentală, suntem pregătiţi să realizăm aceste lucrări pe banii noştri. Dacă izbutim să obţinem finanţare, ar fi foarte bine întrucât cu banii economisiţi am putea face şi alte lucruri necesare şi utile pentru Călăraşi şi călărăşeni.”

Proiectul de modernizare străzi în Cartierul Mircea Vodă a fost depus spre finanţare la CNI încă din 26 iunie 2020 în cadrul „Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social”, Subprogramul „Drumuri de interes local şi drumuri de interes judeţean”. Valoarea totală a investiţiei este de 15.676.866,13 lei (TVA inclus). Străzile din acest lot sunt: G-ral Constantin Pantazi, Aleea Canalului, Prel. Luceafărului, Pescăruş, Luceafărului, Sulfinei, Macului, Muşeţelului tronson 1 şi 2, Prel. Mihai Viteazul, Prel. Panduri, Ciocârliei, Digului, Panduri, Zăvoiului, străzi care din cauza degradării structurale şi a numărului mic de guri de scurgeri existente, neputând asigura scurgerea în totalitate a apelor pluviale, necesită de urgenţă lucrări de modernizare.

Emisiunea poate fi urmărită aici http://www.antena1calarasi.ro/210811-interviu-marius-dulce-primar-calarasi.html

„Banii din împrumuturi aş vrea să-i duc în zona de proiecte europene pentru a asigura cash – flow-ul necesar ca să nu stăm până ne vin finanţările. Să nu blocăm lucrările! Din aceste împrumuturi ne asigurăm practic finanţarea pentru proiectele europene, în valoare de peste 45 de milioane de euro. Acum trebuie să gestionăm creşterile de preţuri la materialele de construcţii, fier, lemn, polistiren, vată minerală, etc, pentru că avem într-adevăr o problemă. Trebuie găsită o soluţie, nu de către noi că nu avem suficiente reurse ci de către Guvern prin Ministerul Dezvoltării care ar trebui să ne spună ce avem de făcut. Probabil că până la finele lunii septembrie vom primi un răspuns în acest sens.”

Marius Dulce, la Antena 3 Călăraşi

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.