M. Dulce: Călărăşenii sunt foarte conştienţi că trebuie să-și achite impozitele și taxele, grija noastră este să nu risipim banii colectați!

M. Dulce: Călărăşenii sunt foarte conştienţi că trebuie să-și achite impozitele și taxele, grija noastră este să nu risipim banii colectați!

După primele 3 luni de mandat, încheiat la finele lunii ianuarie, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a realizat un scurt bilanț al activității desfășurate subliniind că multe obiective au fost “revitalizate”. Pe de altă parte, Dulce susține că nu-și face mari iluzii în legătură cu alocările de la Guvern pentru finanțarea unor proiecte, miza sa fiind folosirea cât mai judicioasă a banilor colectați din impozitele și taxele locale.

Domnule primar, s-au scurs primele 3 luni de mandat. Primele provocări n-au întârziat să apară. Ați bifat și câteva realizări “de etapă”, să spunem. Care ar fi, succint, bilanţul activității în această perioadă?

Marius Dulce: N-am uitat, în primul rând, de promisiunile făcute în campania electorală. Am fost, suntem și vom fi preocupaţi de problemele cetăţenilor pentru că de asta ne-am dorit să câştigăm Primăria Municipiului Călăraşi.

În cele 3 luni scurse n-am avut timp nici măcar de acomodare. Nu era nevoie pentru că eram la curent cu problemele municipiului și ale cetățenilor, în mandatul precedent fiind după cum bine știți consilier local.

Să începem această scurtă trecere în revistă a activităților desfășurate, dacă doriți, cu cartierul Mircea Vodă. Aş vrea să vă spun că am depus toate documentele necesare ca să obţinem o finanţare de la Compania Națională de Investiții cu care să finalizăm lucrările de reabilitare a străzilor cu probleme.

Am depus, de asemenea, toate documentele în SICAP ca să demarăm, din zona de Nord implementarea proiectului de modernizare a străzii Bucureşti, cu tot ce include el.

Pentru că avem nevoie de mobilitate în acea zonă, am considerat necesar să reabilităm străzile laterale. Am terminat, în acest sens, licitaţia pentru străzile Luceafărului şi Zefirului care înseamnă reparaţii tronsoanele de la Panduri la Nufărului şi de la Panduri la Belşugului. Acolo vom merge şi cu asfaltarea dar şi cu modernizarea trotuarelor ca să îmbunătăţim, astfel, mobilitatea rutieră şi pietonală.

În zona Farfuria, aţi observat că am finalizat lucrările pe strada Stadionului. Pe străzile Speranţei şi Oituz vom interveni, fie cu cei de la Serviciul Pavaje Spaţii Verzi, fie vom scoate lucrările pe SICAP. Într-un an-doi, îmi doresc să terminăm şi acest cartier.

În viziunea mea, ar trebui modernizat, pe mobilitate, şi B-dul. Republicii. În funcţie de ce ne permite bugetul, aş vrea să scoatem la o licitaţie multianuală lucrări de reparaţii de la Şcoala nr. 5 (Şc. N. Titulescu) până la sediul IPJ Călăraşi. Acolo vrem să acţionăm şi pe carosabil şi pe pietonal.

La Agneza, în parcare, intenţionăm să lărgim carosabilul, mai ales că Primăria deţine 2,5 m din parcare ca să evităm aglomeraţia în zona respectivă.

În Cartierul CEREMAC, am asfaltat, cât ne-a permis timpul, două străzi, Bobâlna şi Macului. O să acţionăm în continuare cu cei de la Pavaje Spaţii Verzi.

În altă ordine de idei, am impulsionat lucrările pe strada Locomotivei, unde trenau de 1 an de zile. Am identificat soluția cu care l-am determinat pe antreprenor să termine acea canalizare.

La Piaţa Centrală, știți prea bine, lucrările avansau destul de greu. Am început deja zidăria la al doilea nivel, deci, se poate!

În Cartierul Măgureni, canalizarea, obiectiv de investiții extrem de necesar pentru locuitorii din acea zonă. Dacă într-un an de zile s-au făcut doar 900 de metri, încercăm să terminăm proiectul până în vară după care să trecem la elaborarea unui SF pentru asfaltare. Și Cartierul Măgureni merită să intre în sec. XXI!

În concluzie, sunt foarte multe proiecte. Nu trebuie să uităm copiii. Am mai spus, vrem să construim parcuri moderne şi în acest sens intenționăm să alocăm câte 500 de mii de lei pentru amenajarea de locuri de joacă pentru cei mici.

Trei luni s-au scurs din acest mandat însă cetăţenii şi-ar fi dorit ca fiecare problemă să se fi rezolvat... ieri şi nu mâine sau poimâine. Așteptările sunt uriașe. Totuși care ar fi proiectul care nu vă dă linişte, care necesită nu doar atenţie ci şi finanţare imediată?

Marius Dulce: E greu de spus. De pildă nu am liniște până nu terminăm de asfaltat în Cartierul Mircea Vodă. Sau B-dul. 1 Mai şi str. M. Kogălniceanu.

Nu pot să spun că am linişte până nu termin Cartierul Măgureni. Sau până când nu văd că se pot juca copiii în condiţii optime. Sunt foarte multe lucruri de care ţinem cont, promisiuni pe care le-am făcut oamenilor şi atunci trebuie să ne ţinem de ele.

Toate aceste promisiuni înseamnă de fapt normalitate.

Sunteţi optimist în privinţa bugetului?

Marius Dulce: Nu, mă bazez pe fonduri proprii. Anul trecut, un an cu pandemie, gradul de realizare a veniturilor a fost de 92%, ceea ce e un lucru foarte bun. Călărăşenii sunt foarte conştienţi că trebuie să-și achite impozitele și taxele, grija noastră este să nu rispim banii colectați. Ne gândim să-i drămuim de aşa natură încât să facem ceea ce ne-am propus. Avem proiecte în implementare. Din păcate, a fost contractat în anii anteriori un împrumut pe care în loc să-l direcționeze spre proiectele finanţate din fonduri europene, l-au utilizat cu precădere spre finanțarea unor lucrări care puteau să mai aştepte. Dar asta e!, trebuie să le ducem până la capăt.

E limpede că proiectele cu finanțare europeană au prioritate pentru că și timpul pe care-l mai avem la dispoziție pentru implementare s-a scurtat.

Vom aloca fonduri locale şi spre obiective de investiţii care vizează infrastructura rutieră şi pietonală, cum ar fi reabilitarea străzilor Plevna, Rahova, Viitor. Anul acesta ne vom ocupa de strada Plevna, o lucrare estimată la 4,7 milioane lei. Dacă tot n-am dat bani la sport, putem face o stradă de banii ăştia. E o lucrare absolut necesară pentru devierea traficului de pe strada Bucureşti. Deja ne-am apucat de lucru pe Zefirului şi Plevna.

Mulțumesc și spor!

 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.