Veşti bune pentru copiii şi tineri din comuna Roseţi. În doar câteva zile, se va da startul lucrărilor în vederea construirii unei săli de sport cu nivel de practică școlară, fapt care va crea mediul propice desfășurării în condiții optime a activităților de educație fizică a școlarilor, precum și de antrenament pentru sportivii care activează în cadrul clubului sportiv din localitate.
Compania Naţională de Investiţii, în calitate de investitor, a dispus începerea lucrărilor de execuţie începând cu data de 30 noiembrie, durata de execuţie fiind de circa 11 luni.
Viitoarea sală de sport şcolară care va avea 102 locuri va fi dotată cu un teren multifuncţional (fotbal, baschet, tenis, volei, handbal) şi zone anexe: un spaţiu de primire, cabinet medical de prim – ajutor, vestiare, un oficiu, grupuri sanitare, centrală termică.
Valoarea investiţiei fiind estimată la circa 4,9 milioane lei.