Lehliu Gară / Priorităţile Executivului Primăriei pentru 2017

stefania mogaBugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2017 al oraşului Lehliu Gară este de peste 16 milioane de lei. Suma alocată secţiunii de dezvoltare este de circa 900 de mii de lei.

Anul 2017 a început în forţă pentru Executivul primăriei Lehliu Gară. Primarul interimar, Ştefania Moga, a elaborat deja lista de investiţii pentru acest an conturând astfel priorităţile sale şi ale consilierilor local în beneficiul nemijlocit al cetăţenilor. „Pentru acest an, 2017, bugetul aprobat se ridică la suma de 16.114.000 lei. Nu este o sumă foarte mare însă ne străduim să ducem la bun sfârşit toate obiectivele asumate pentru acest an. În acest sens, suma alocată secţinuii de dezvoltare este de 878 de mii de lei” a declarat primarul interimar, Ştefania Moga.

Dar care sunt priorităţile Executivului? „Avem în vedere extinderea reţelei de energie electircă inclusiv în zona Nord – cartierul nou” spune Moga care continuă „Reabilitarea reţelei de apă şi canalizarte existentă este o altă preocupare a noastră. Pentru finanţarea lucrărilor am depus deja două proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi sperăm să obţinem finanţare guvernamentală pentru finalizarea acestui obiectiv. Mai avem în vedere reabilitarea reţelei de iluminat public, proiectul fiind deja depus la Ministerul Dezvoltării pe PNDL”.

Lista de investiţii mai cuprinde alte 8 obiective care vizează modernizarea infrastruczurii stradale, dotarea unei pieţe agroalimentare, construirea unui teren de minifotbal şi a unor parcări.

 

Şase proiecte importante aflate în derulare

La nivelul oraşului Lehliu Gară există în acest moment şase mari proiecte care se derulează cu fonduri guvernamentale. „Modernizarea străzilor din oraş înseamnă un obiectiv finanţat prin PNDL în cuantum total de circa 23 de milioane de lei. Cofinanţarea asigurată de Primărie este de doar 560 de mii de lei. Sperăm ca acest proiect să se finalizeze în iunie anul acesta” declară primarul interimar Ştefania Moga.

O bază sportivă în satul Răzvani şi două săli de sport în oraş şi alta în Răzvani sunt alte 3 obiective aflate în derulare. Finanţator este Compania Naţională de Investiţii, doar pentru cele două săli de sport suma alocată fiind de 2,25 milioane lei. „În satul Răzvani am iniţiat un proiect de înfiinţare reţea alimentare cu apă finanţat prin OG 7, valoarea fiind de peste 3 milioane de lei. De asemenea, am demarat şi proiectul privind reabilitare termică locuinţe multietajate, finanţat de la bugetul de stat cu o valoare de peste 3 milioane de lei.” adaugă Ştefania Moga.

 

Proiecte derulate cu fonduri europene

Primăria oraşului Lehliu Gară a derulat deja două proiecte cu finanţare europeană. „Modernizarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orăşenesc Lehliu Gară s-a realizat în baza unui proiect cu finanţare europeană prin Programul Operaţional Regional. Suma totală ce a fost accesată se ridică la 2,3 milioane euro” a afirmat primarul Moga.

Un alt proiect important realizat în principal cu fonduri europene a fost Sistemul integrat de gestiune a deşeurilor în localităţile Lehliu Gară şi Lupşanu. „Acest proiect a fost finanţat prin programul PHARE CSE 2004, valoarea totală fiind de 724 de mii de euro. Valoarea nerambursabilă a fost de 644 de mii de euro” a adăugat Şefga Executivului Primăriei Lehliu Gară.

 

În prezent continui proiectele demarate de domnul Iulian Iacomi, cum ar fi modernizarea străzilor din oraş dar am demarat şi câteva proiecte noi amintind aici: reabilitarea reţelelor de apă, canal şi iluminat public, proiecte pentru care am depus solicitări de finanţare prin PNDL, în martie 2017.

Au fost elaborate Programul de Îmbunătăţire a Eficienţei Energetice şi Strategia de Dezvoltare Durabilă a oraşului Lehliu Gară până în anul 2020, două proiecte extrem de benefice pentru viitorul oraşului şi bunăstarea locuitorilor fără de care nu se pot accesa fonduri nerambursabile.”

Ştefania Moga, primar interimar al oraşului Lehliu Gară

 

Priorităţile Executivului pentru 2017

- Extindere reţea energie electrică, inclusiv în zona Nord – Cartierul nou;

- Reabilitare reţea de apă şi canalizare existentă (două proiecte depuse pentru finanţare prin PNDL)

- Reabilitare reţea iluminat public (proiect depus pentru finanţare prin PNDL)

- Dotare piaţă agroalimentară

- Realizare de parcări pe raza localităţii

- Finalizarea proiectului „Modernizare străzi în oraşul Lehliu-Gară”

- Reabilitare străzi în satele Răzvani şi Buzoieni – cu îmbrăcăminte bituminoasă

- Construcţia unui teren de minifotbal în oraş (după modelul celui construit în satul Buzoieni)

- Reparaţii la Drumul comunal DC 34, cu sume provenite de la Consiliul Judeţean

- Restaurare a Monumentului Eroilor din satul Răzvani

- Întocmirea cărţilor funciare pentru domeniul public şi privat al oraşului

 

Principalele proiecte derulate la nivelul oraşului Lehliu Gară

- Modernizare străzi în oraşul Lehliu-Gară, judeţul Călăraşi, finanţat prin PNDL, cu o valoare totală de 22.990.777 lei, cofinanţarea U.A.T. Lehliu-Gară fiind de 559.890,65 lei (sumele conţin TVA ), început în anul 2015 şi finalizare în iunie 2017;

- Construire bază sportivă în satul Răzvani (stadion), finanţat prin OG 7, cu o valoare de 650.000,00 lei;

- Sală de sport în satul Răzvani, finanţat prin Compania Naţională de Investiţii, cu o valoare de 1.100.000,00 lei;

- Sală de sport din oraşul Lehliu-Gară, finanţată prin Compania Naţională de Investiţii, cu o valoare de 1.150.000,00 lei;

- Înfiinţare reţea alimentare cu apă în satul Răzvani şi zona periurbană, finanţat prin OG 7, cu o valoare de 3.053.246,00 lei;

- Reabilitare termică locuinţe multietajate, finanţat de la bugetul de stat 66%, cu o valoare de 3.200.000,00 lei.

 

 

Proiecte derulate cu fonduri europene

- Sistem integrat de gestiune a deşeurilor în localităţile Lehliu-Gară, Lehliu şi Lupşanu, finanţat prin programul PHARE CES 2004, cu o valoare totală de 724.315,00 euro, din care valoare nerambursabilă de 644.315,00 euro;

- Modernizare a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orăşenesc Lehliu-Gară, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, cu o valoare totală de 2.367.997,08 euro (10.383.193,60 lei), din care valoare nerambursabilă din FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională) de 1.959.062,46 euro şi valoare nerambursabilă din bugetul naţional de 233.826,11 euro;

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.