G. Rădulescu: Am fost înștiințați de către Compania Națională de Investiții că în viitor va fi finanțat obiectivul Cămin Cultural din satul Independenţa

G. Rădulescu: Am fost înștiințați de către Compania Națională de Investiții că în viitor va fi finanțat obiectivul Cămin Cultural din satul Independenţa

Comuna Independenţa va beneficia de un cămin cultural nou, modern, ca va fi construit din fonduri guvernamentale. Anunţul a fost făcut de primarul Gabriel Rădulescu după ce Compania Naţională de Investiţii SA a înştiinţat Primăria că obiectivul a fost inclus pe Lista sinteză a Subprogramului „Aşezăminte culturale”, aprobată în baza Ordinului Ministrului Dezvoltării nr. 3011 / 24.11.2022.

„În data de 05.12.2022, am fost înștiințați de către Compania Națională de Investiții că în viitor va fi finanțat obiectivul Cămin Cultural din satul Independenţa.

Studiul de fezabilitate a fost depus la CNI prin adresa 2291/30.05.2022 (acum 6 luni) și prevede demolarea actualului stabiliment și construirea unuia nou cu o parcare generoasă și gard împrejmuitor. Într-un viitor, sper că nu îndepărtat, se va realiza și acest obiectiv. Frumosul începe să prindă contur.

În spatele proiectului căminului cultural a existat o fundamentare, în care a trebuit să explicăm că în satul Independenţa avem ansamblu folcloric (acesta e singurul), evenimente culturale, populație, etc și din aceste considerente rezulta nevoia unui nou cămin cultural. Un sat cu populație de 400 de locuitori nu va avea niciodată finanțat un asemenea obiectiv. Acesta e purul adevăr. Diferențieri nu am făcut niciodată! Să auzim de bine!”, se arată în mesajul transmis pe Facebook de primarul Gabriel Rădulescu.

În altă ordine de idei, Rădulescu a punctat şi proiectele aflate în diferite stadii de implementare la nivelul comunei, infirmând ipoteza potrivit căreia toate aceste obiective au fost iniţiate doar pentru satul reşedinţă al comunei, Independenţa.

„P.S.: M-a contactat cineva să îmi reproşeze că proiectele se fac doar ptr satul Independenţa? Răspunsul meu e clar: NU. Avem aprobate următoarele proiecte: canalizare sat Independenţa; asfaltare străzi: str. Melodiei și str. Doamnei (Potcoava); modernizare școală sat Independenţa (e singura); înfiinţare rețea apă sat Potcoava și Vişinii. Anul acesta s-au asfalt străzile Morii, prel. Morii şi Smârdan din sat Potcova; Implementare sistem audio video în toate cele 3 sate (20 camere Independenţa, 16 Potcoava, 10 Vişinii); Pietruire str. Stadionului din sat Vişinii – 1.250 m”, a mai adăugat primarul Gabriel Rădulescu.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.