Flori pentru doamnele și domnișoarele din Chirnogi

Flori pentru doamnele și domnișoarele din Chirnogi

Primarul localității Chirnogi, Ion Ștefan, a marcat astăzi Ziua Internațională a Femeii, oferind flori multor doamne și domnișoare din comună.

chirnogi2

“Astăzi, 8 martie 2023, am oferit flori multor doamne și domnișoare din comuna Chirnogi, cadrelor didactice de la cele trei școli din localitatea noastră precum și altor doamne din instituțiile de pe raza localității noastre.

Cu această ocazie, felicit toate femeile de pe raza localității noastre, le adresez cele mai bune gânduri, multă sănătate și respect din partea Executivului Primăriei comunei Chirnogi.”, a declarat primarul Ion Ștefan care a mai adăugat că a fost prezent la primirea pachetelor alimentare, distribuite în Școala Gimnazială nr. 3, în cadrul în cadrul Programului – pilot de acordare a unui suport alimentar pentru elevi din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar.

“De asemeni am participat la primirea și distribuirea pachetelor cu masă caldă, program derulat în cadrul Școlii generale nr. 3 din comuna Chirnogi. Elevii au primit cu mare satisfacție și au consumat cu plăcere masa în cadrul școlii. Acest proiect se derulează pe parcursul acestui an școlar și sperăm ca și în anul școlar următor această acțiune va continua atât la Școala Gen. 3, dar sperăm noi și la Școala Gen. nr. 1.”, a conchis primarul Ion Ștefan.

chirnogi4

chirnogi5

chirnogi6

chirnogi7

chirnogi8

chirnogi3

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.