E. Grama, despre cartierul din Parcul Dumbrava: În cazul în care ar exista o posibilitate de punere în legalitate a acestei zone, cu siguranță o vom face

E. Grama, despre cartierul din Parcul Dumbrava: În cazul în care ar exista o posibilitate de punere în legalitate a acestei zone, cu siguranță o vom face

După demolările deja demarate pe malul stâng al Brațului Borcea care vizează construcțiile ridicate ilegal în timp, fără autorizație de construire, pe terenuri care au făcut obiectul unor contracte de ocupare temporară, Primăria municipiului Călărași nu exclude posibilitatea ca o soartă similară să aibă și imobilele construite în Parcul Dumbrava. Administratorul public, Eduard Grama a anunțat joi că se va lua o decizie în acest sens după finalizarea procesului de evaluare a situației juridice a terenului și a imobilelor construite.

“Sunt subiecte sensibile. Primul cu care am început a fost acest cartier “rezidențial” sau agroturism cum îl considerau ei, unde-și creșteau găinile. Dar, se face evaluarea la nivel de municipiu, pe fiecare zonă în parte și vom acționa în consecință. Dacă într-adevăr nu sunt autorizații de construcție, cu siguranță vor fi demolate.”, a declarat Grama care a mai adăugat că se analizează posibilitatea ca zona respectivă să fie pusă în legalitate odată cu elaborarea Planului Urbanistic General (PUG), obiectiv pe care PMC îl va demara în perioada următoare. “Sunt discuți în acest sens și mă refer la cartierul respectiv. După cum știți, Primăria municipiului Călărași elaborează în perioada următoare Planul Urbanistic General. În cazul în care ar exista o posibilitate de punere în legalitate a acestei zone, cu siguranță o vom face. O vom declara zonă rezidențială și e posibil ca o casă, în zona respectivă, să fie impozitată cu 100 de milioane de lei vechi.”, a mai spus Grama care a decretat: “Nu vom tolera construcții ilegale pe raza municipiului Călărași

“Suntem în evaluarea cartierului Dumbravă. Dacă nu-i putem pune în legalitate, îi vom demola”

Eduard Grama, administrator public al PMC

"Acolo, terenul nu e proprietatea unei fundații, ci a Primăriei Municipiului Călărași"

Eduard Grama, administrator public PMC

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.