Drăgulin: Avem lucrări în derulare estimate la peste 14 milioane lei

PNL 17 mai Campania Pilonul II

Primarul municipiului Călăraşi, Dan Drăgulin, a trecut recent în revistă stadiul lucrărilor aflate în derulare, menţionând că valoarea investiţiilor este de peste 14 milioane de lei. „Avem lucrări în derulare cu o valoare de 14.118.000 lei, lucrări aflate în diferite stadii. Lucrările care se află în procedura de achiziţie pe anul în curs, sunt estimate la 37.330.000 lei.” a spus Drăgulin care a mai precizat că lucrările de reabilitare a Străzii Griviţa vor începe cel mai probabil la începutul anului viitor. „Mulţi ne întreabă ce se întâmplă cu strada Griviţa, B-dul Republicii, Strada Bucureşti. După cum ştiţi pe B-dul Republicii se vor efectua lucrări de către Ecoaqua în baza unui proiect cu finanţare externă. Vom lăsa această stradă la final. Pe strada Griviţa, lucrările vor începe în primăvara anului viitor. Eu sper ca până în toamnă să terminăm licitaţia pentru că nu depinde numai de noi deşi am demarat procedurile din noiembrie – decembrie anul trecut.”

În ceea ce priveşte proiectele pe Axa 4, Drăgulin a spus „Suntem într-un stadiu avansat. Am fost informaţi că până la sfârşitul anului trebuie să depunem proiectele. Poate chiar mai devreme pentru că se lucrează într-un ritm alert”.

Şeful Executivului călărăşean a mai precizat că şi lucrările de modernizare a B-dului Nicolae Titulescu vor demara în perioada următoare, fiind „ridicate” pe SEAP.

 

LUCRĂRI ÎN DERULARE

NR OBIECTIV

VALOARE

LEI

CU TVA

OBSERVATII
1. Reabilitare retea apa str. Navodari intre str. Digului si str. Prel. Luceafarului 81.724,44 Lucrare aflata in stadiul de refacere a strazii.
2. Asfaltare str. Liliacului 155.952,77

-s-au montat bordurile pe ambele parti, s-a realizat ridicarea la cota a  caminelor,

s-au asfaltat trotuarele si urmeaza carosabilul.

3. Obiectivul “Executie parc sala polivalenta” 193.036,26

Termen de executie pana la data de 31.05.2018.

Lucrari finalizate – se pregateste cartea tehnica in vederea receptiei la terminarea lucrarilor.

4. Infiintare retea canalizare str. Cuza Voda si adiacente 116.909,11 S-a finalizat executia retelei de canalizare si urmeaza executia racordului.   
5. Documentatie tehnica si executie parcare sala Polivalenta 223.335,63

S-a transmis ordin de incepere a lucrarilor, urmand sa inceapa executia acestora.

Exista studiu de fezabilitate si autorizatie de construire, urmand a fi demarata executia lucrarilor.

6. Reparatii strazi mun. Calarasi –lot 2 4.836.578,90

Termenul de finalizare a fost prelungit pana la data de 10.07.2018.

Aducere la cota capace si geigere, remediere asfalt si marcaje.

S-au inceput ridicari topo pe zonele deteriorate.

7. Canalizare menajera str. Fundatura Cazarmii IV 106.689,45

S-a obtinut autorizatia de contruire 

Urmeaza transmiterea ordinului de incepere a lucrarii in data de 21.05.2018.

8.

Modernizare strazi in Cartierul Mircea Voda- lotul 1

7.463.338,42 S-a depus documentatia la avizatori.
9. Intretinere trotuare str. Bucuresti (intre bld. Cuza Voda si str. Eroilor) 497.940,63 S-au executat lucrari pe ultimul tronson intre bld. Cuza Voda si str. Dorobanti.
10. Intretinere parcare bl. B33 45.981,60 A fost transmis ordinul de incepere a lucrarii si s-au stabilit detaliile executiei parcarii.
11. Reparatii retea canalizare bl. H7. H 16, N 25 63.890,51 Urmeaza transmiterea ordinului de incepere a lucrarii.
12.

Extindere retea apa

Km 4

164.528,64 - reteaua de alimentare cu apa este functionala, urmand sa se execute refacerea carosabilului si a intrarilor in proprietati.
13. Retea de apa potabila Siderca – Uzina de apa 3.380.918,54

S-au efectuat probele de presiune la reteaua de apa de la Siderca pana la uzina de apa Calarasi.

Urmeaza receptia la terminarea lucrarilor.

14. Executie bazin de inot didactic 7.456.520,96 Se stabilesc solutiile tehnice de racordare la utilitati.

 

LUCRĂRI PROPUSE

NR OBIECTIV

VALOARE

LEI

CU TVA

OBSERVATII
1. Dezvoltarea patrimoniului cultural prin restaurarea monumentului istoric "Posta Veche" - Executie lucrari 8.934.991,12

Ex0ecutia lucrarilor va incepe dupa atribuirea contractului.

In acest moment, obiectivul de investitii de afla in faza de evaluare a propunerilor financiare.

2. Construire gradinita cu 8 grupe – rest de executat 1.654.943,59

Executia lucrarilor va incepe dupa atribuirea contractului.

In acest moment, obiectivul de investitii de afla in faza de evaluare a propunerilor financiare.

3. Reparatii capitale strazi in mun. Calarasi – lot 1 7.040.308,35

Executia lucrarilor va incepe dupa atribuirea contractului.

In asteptare semnare contract.

4. Canalizare pluviala str. Navodari tronson Prelungirea Luceafarului – str. Victoriei 762.593,54

Executia lucrarilor va incepe dupa atribuirea contractului.

In asteptare decizie de la CNSC la  contestia nr. 2.

5. Modernizare str. Grivita 3.339.782,01 Dupa stabilirea solutiei tehnice si corelarea lucrarilor de suprastructura cu lucrarile de introducere a cablurilor in subteran si intocmirea documentatiei tehnico-economice, se va receptiona proiectul de modernizare si va demara procedura de achizitie publica.
6. Extindere retea apa str. Fara nume, (intrarea Magureni) 46.809,84 S-a  obtinut Certificatul de urbanism . Urmeaza pregatirea documentatiei pentru depunerea avizelor in vederea autorizarii si executia lucrarilor.
7. Canalizare pe str. Oborului 190.281 S-a semnat contractul de executie a lucrarilor.
8. Canalizare pe str. Doina 79.918,02 S-a obtinut certificatul de urbanism si urmeaza demararea lucrarilor.
9. Reabilitare cladire hala legume -fructe Piata Big 1.104.214,52

Procedura de achizitie publica se afla in derulare.

Dupa atribuirea contractului urmeaza executia lucrarilor.

10. Infiintare Cresa in Municipiul Calarasi 2.027.996,69

S-a semnat contractul de finantare prin PNDL.

Pregatire documentatia de atribuire a achizitiei publice.

11. Canalizare menajera si pluviala cartier Magureni 5.156.959,96 Au fost contractate serviciile de proiectare. Dupa aprobarea indicatorilor tehnico-economici va demara procedura de achizitie publica.
12. Modernizare Bazar Big 6.143.421,93 Pregatire documentatia de atribuire a achizitiei publice.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.