Dragalina / G. Stanciu: Anul trecut din 40 de obiective propuse, am realizat 30!

gabi st 2Din 2012, comuna Dragalina, una dintre cele mai mari ale judeţului, este condusă de Gabriel Stanciu, fost finanţist, un om extrem de preocupat de prezentul şi viitorul localităţii. Anul trecut a obţinut al doilea mandat, cetăţenii apreciind eforturile depuse alături de colegii săi din Primărie.

Pentru 2017, lista de investiţii e destul de bogată. Are multe obiective de îndeplinit în toate cele trei sate.

Gabi Stanciu este foarte pasionat de munca sa din administraţie nu şi de politică. A refuzat o funcţie în conducerea organizaţiei judeţene susţinând că preferă să muncească pentru comunitate. Comuna Dragalina s-a schimbat mult în bine în aceşti ani!

 

Domnule primar, s-a scurs deja un an de zile de la alegerile din 2016. Sunteţi la al doilea mandat, lucrurile în mod clar s-au schimbat în bine aici la Dragalina. Cum a fost acest prim an din al doilea mandat şi cu permisiunea dumneavoastră să ne spuneţi şi ce vreţi să faceţi în continuare pentru această localitate care parcă se reinventează.

Nu a fost un an uşor din cauza faptului că s-a întârziat şi cu aprobarea bugetului local. Avem investiţii care trebuiesc demarate urgent, sunt proiecte care trebuiesc scoase la licitaţie. Sunt multe de făcut, nu este uşor în administraţia publică locală, dar nu ne dăm bătuţi.

Pentru anul acesta suntem în curs de a organiza licitaţia pentru reparaţia interioară la şcoala de la Constantin Brâncoveanu, reparaţiile de la clădirea liceului din satul Dragalina, avem deja vizita în teren şi aprobarea de la AFIR la apă şi canalizare la Drajna, să sperăm că în cel mai scurt timp vom face licitaţia şi acolo. Am început şi racordarea la gaze la Drajna, am finalizat la şcoală, urmează Căminul Cultural, au început şi la gospodării, uşor-uşor, pas cu pas, lucrăm în continuare. Nu este uşor dar să sperăm că dacă avem sănătate le facem pe toate.

 

Priorităţile pentru 2017

 

Apropos de buget, aţi creionat obiectivele pentru anul acesta. Care ar fi priorităţile pentru perioada următoare?

Prioritatea noastră este ca Drajna să aibă apă şi canalizare anul acesta, sau cel târziu la anul.

La Constantin Brâncoveanu am închis lucrarea şi am dat drumul la apă. Deja la momentul acesta branşăm cetăţenii şi facem şi contractele pentru furnizarea de apă potabilă în satul Constantin Brâncoveanu.

La Dragalina avem depus un proiect pentru asfaltare. Să sperăm că vom prinde finanţare dacă nu, să începem uşor, uşor cu fonduri proprii să facem câte o stradă, pentru că avem nevoie de acele rigole betonate pentru ca apa pluvială să se ducă direct în canalul de desecare iar când plouă să nu mai avem probleme cu inundaţiile. Continuăm cu aleile pietonale cu care am ajuns undeva la jumătatea satului Dragalina şi vom continua cu ele.

În satul Drajna să extindem reţeaua de gaze şi să ajungă aproape la toţi cetăţenii care doresc să se racordeze.

Mici reparaţii pe la biserici, care trebuie să funcţioneze.

La Căminul Cultural de la Constantin Brâncoveanu reparăm acoperişul. I-am făcut o reparaţie capitală în interior. Am dotat Căminele Culturale din satele Constantin Brâncoveanu şi Drajna cu mobilier şi veselă, tot ce au nevoie oamenii ca să-şi organizeze evenimentele de familie, nunţi, botezuri, cununii. La Drajna am pus centralele pe gaze, urmează racordarea la gaze, cu utilităţi, cu grupuri sanitare.

Sunt lucruri care sunt minore dar care trebuiesc făcute. Achiziţii de grupuri electrogene pentru gospodăria de apă de la noi ca atunci când rămânem fără curent măcar să avem apă. E prioritar că fără energie electrică mai stai dar fără apă nu poţi să stai.

Extindem şi sistemul de supraveghere video cu 4 camere performante care să identifice autoturismele cu numărul de înmatriculare, să încercăm să evităm şi să nu mai fie tot felul de evenimente în localitate. Eu cred că deja s-au redus foarte mult evenimentele negative. Nu mai sunt scandaluri, nu mai sunt certuri, s-au redus foarte mult furturile din gospodăriile cetăţenilor. Nu ştiu dacă mai avem vreun eveniment, la cam două săptămâni în satul Dragalina.

Până la finalul acestui mandat estimaţi că veţi realiza tot ce v-aţi propus în urmă cu un an de zile? Aveţi această forţă financiară să duceţi la bun sfârşit aceste proiecte?

Da. Cel mai important este să fim sănătoşi pentru că dacă suntem sănătoşi putem să muncim şi să ne ducem la îndeplinire toate obiectivele propuse de noi. Anul trecut, din lista de investiţii pe 2016, din 40 de obiective s-au realizat 30. Cele 10 continuă în anul următor. Nu au putut fi realizate din cauza timpului, din cauza finanţelor... Nu există întotdeauna banii necesari să faci ceea ce-ţi propui, ca şi acasă. O iei pas cu pas, faci astăzi o scândură, un gard şi pe urmă celelalte lucruri importante.

 

Nu e uşor să lucrezi în administraţie!

 

Unde vrea să se oprească primarul Gabi Stanciu?

Cred că primarul Gabi Stanciu se va opri în 2020 pentru că nu este uşor să lucrezi în administraţie. Cel mai greu este poţi să îţi ajuţi şi familia, să poţi să fii şi în familie. În această perioadă, familia a fost pe locul 2 şi nu mi-a plăcut pentru ceea ce am făcut. Mi-a plăcut foarte mult ceea ce am făcut pentru localitate dar familia a fost pe locul 2.Şi mi-am propus ca de aici înainte familia să fie pe acelaşi loc cu primăria.

Când aţi obţinut primul mandat de primar, eraţi, să zic aşa, „singur împotriva tuturor”. Nu aveaţi o formaţiune politică în spate şi aţi avut o colaborare destul de dificilă cu consilierii locali. Cum este acum? Aveţi de partea dumneavoastră Consiliul Local? S-au schimbat lucrurile în bine?

La acest moment toată echipa din Consiliul Local colaborează cu noi, mai puţin un domn care a fost şi va rămâne întotdeauna “Gică Contra”. O să vă invit la o şedinţă de Consiliu Local să îl vedeţi. Nu pot să dau nume că nu e frumos pentru că acea persoană nu-I de faţă..    

Deci dumnealui reprezintă “opoziţia”…

Da, o singură persoană. Cu toate că avem consilieri şi de la PSD, şi de la PNL, oamenii au înţeles că atunci când se fac lucruri bune, sunt de acord şi chiar vin în sprijinul nostru să ne ajute cu o idee, să ne ajute cu o iniţiativă. Avem 5 degete la o mână şi nu se potrivesc…

Mai aveam o curiozitate. Când i-a fost cel mai greu primarului Stanciu?

Cel mai greu primarului Stanciu a fost când a descoperit, după ce a făcut o analiză, că s-a îndepărtat un pic de familia lui. De fapt, nu am putut să mai comunic cu copiii prea mult din cauza faptului că plecam de dimineaţă şi ajungeam noaptea târziu.

Acum am început să ne responsabilizăm salariaţii, să le dăm sarcini, să împărţim sarcinile pe fiecare salariat, pe viceprimar şi administratorul public. Să încerc să fiu şi aproape de familie cum am fost aproape de comunitate până acum.

 

Cetăţenii să fie alături de noi

 

Aveţi ceva să le spuneţi oamenilor? Am văzut multă lume în primărie, o clădire foarte frumoasă, foarte primitoare.

Da, sunt şi mulţi cetăţeni cu probleme pe care încercăm să-i ajutăm. Chiar acum, în acest moment, am finalizat anumite chestionare pentru că dorim să implementăm un proiect pe Programul Operațional Capital Uman (POCU) pentru comunitatea marginalizată. Pe aceste personae marginalizate să putem să-i ajutăm să se racordeze la apă, la canalizare, la energie electrică. Să-i ajutăm să devină întreprinzători, să-şi facă o mică afacere. Să sperăm că vor înţelege că le dorim binele şi vor veni lângă noi, ca să finalizăm acest proiect.

Nu pot să le doresc cetăţenilor decât să vină lângă noi, să ne ajute atunci când este nevoie ca să putem să-i ajutăm când au nevoie de noi.

Primarul Stanciu este foarte preocupat de administraţie, însă nu-l văd deloc preocupat de politică. Nici nu a fost, şi nici nu o să fie, nu?

Da, politica pentru mine este politica satului. Faptele contează cel mai mult! Să ştiţi că la acest moment chiar dacă sunt înscris în PNL, eu mă am bine cu toţi ceilalţi, şi din PSD pentru că vine Campania care este ca un meci de fotbal. Câştigă cel mai bun, după care noi trebuie să punem umărul cu toţii, să facem treabă. Să aducem bani la nivel de judeţ, să aducem proiecte, să ne facem treaba. Sunt prieteni de-ai mei, primari care sunt şi de la PSD şi de la PNL, pe care eu îi iau şi îi îndrum şi îi ajut să facă aceleaşi lucruri pe care le-am făcut şi eu.  

 

Nu-mi trebuie funcţie politică

 

Spun asta în contextul în care Gabi Stanciu nu a fost, sau nu este, interesat de o funcţie în partid.

Nu, nu am fost interesat. Chiar nu-mi trebuie. Am fost propus să candidez ca vicepreşedinte la nivel de judeţ, la PNL. Nu am timp să mă duc să fac politică la nivel şi de judeţ şi mai mult decât atât să ne certăm acolo. Mie nu-mi plac lucrurile astea. Pentru mine, cel mai important e să pot să realizez ceva.

Şi cu toate acestea „l-aţi convins” pe domnul Predoiu să-şi deschidă un cabinet parlamentar în localitatea dumneavoastră.

Da, cu domnul Predoiu, după vizita în localitatea noastră şi după câştigarea mandatului de deputat, ne-am întâlnit la Dragalina. Am avut inaugurarea reţelei de apă şi a gospodăriei de apă de la satul Constantin Brâncoveanu, după care consiliera dumnealui m-a întrebat dacă “găsim un spaţiu aici pentru că sunt multe iniţiative care trebuiesc preluate. Sunteţi la jumătatea drumului dintre Bucureşti şi Constanţa, jumătatea drumului dintre Călăraşi şi Slobozia se pare că dumneavoastră aveţi puterea să ne aduceţi idei, iniţiative să le ducem mai departe”. Am fost de acord, am găsit spaţiu, cel puţin odată pe lună ne întâlnim la Dragalina ori la Bucureşti, punem pe hârtie ce vrem să facem. Ne şi ajută, cu idei, cu o uşă deschisă, cu ce poate să ne ajute dânsul.

Aveţi o colaborare bună cu Consiliul Judeţean? Cu preşedintele Iliuţă?

Eu am o colaborare foarte bună şi cu CJ şi cu Prefectura. Cu toate forurile superioare pentru că aşa mi-a plăcut, să ne respectăm, să ne ajutăm. Când apelăm la dânşii să ne ajute, când apelează la noi să îi ajutăm, pentru că în final nu politica ne face oameni. Noi facem politica!

Mulţumesc!    

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.