Constantin Corbu: Ducem o luptă pe toate planurile pentru modernizarea comunei Grădiştea!

Constantin Corbu: Ducem o luptă pe toate planurile pentru modernizarea comunei Grădiştea!

În 2018, Primăria a beneficiat de fonduri pentru investiţii în valoare de 23 de miliarde de lei vechi. O parte din proiectele prezentate la începutul acestui an s-au înfăptuit, altele din motive obiective, se vor realiza în 2019. Primarul, Constantin Corbu, explică cetăţenilor, în interviul realizat mai jos, şi motivele care au stat la baza acestor „întârzieri”.

 

Domnule primar Corbu, ne apropiem de finalul anului. Dacă ar fi tragem acum o linie imaginară, cum ar arăta bilanţul activităţilor desfăşurate până acum?

Din punctul meu de vedere, bilanţul arată bine. Din punctul de vedere al cetăţenilor, cred că vin pentru prima dată ca să dau nişte explicaţii referitoare la o acuzaţie care mi se face în comună, în sensul că nu s-a realizat ceea ce s-a postat pe facebook şi pe site-ul primăriei, cu privire la investiţiile preconizate a se derula în acest an.

Aş vrea să spun că în 2018 a fost cel mai mare fond de dezvoltare al comunei Grădiştea, în cuantum de 23 de miliarde de lei vechi care înseamnă bani din plusul realizat în 2017, din încasările şi alocările bugetare. O parte din aceşti bani au fost folosiţi pentru proiectele de investiţii depuse pe fonduri naţionale şi europene dar şi pentru proiectele proprii. Deci, cetăţenii trebuie să înţeleagă că banii unei comune nu înseamnă efectiv lucrarea fizică pe care pot s-o palpeze, s-o calce sau s-o vadă ci şi totalitatea documentelor necesare, de la Cartea funciară, certificatul de urbanism până la procesul verbal de recepţie la terminarea lucrării şi după doi ani de zile, în marea majoritate a cazurilor, la recepţia finală.

Din banii proprii, s-au realizat două trotuare şi aici vreau să amintesc celor nemulţumiţi că nu s-a mers mai departe pentru că banii comunei trebuie strânşi, să faci rost de ei pe căi legale şi investiţi pentru cetăţenii care au plătit aceşti bani. Atât s-a putut în 2018 să se facă. În două sate, în jur de 3,5 km de trotuar din asfalt cu borduri de 1,5 metri lungime. Nemulţumirea e că s-au stricat porţiuni din trotuar, din cel făcut în anii 70 sau 80. Acele trotuare erau la o cotă la nivelul solului ceea ce însemna inundare cu apă, posibilitatea de a creşte bălării, etc, şi nu se puteau folosi pe timp de zăpadă frezele care să degajeze calea de acces în mod corespunzător. Nu puteai să trece cu freza peste nişte dale care aveau diferenţă de cotă între ele şi denivelări. Acum vor vedea cei care vor circula pe acele trotuare că se vor deszăpezi cu frezele, aflate în proprietatea Primăriei.

Sunt criticat, de pildă, că pe strada Ştirbei Vodă, ultima stradă rămasă cu blocuri de zgură provenită de la furnale, nu se mai poate circula cu maşina. Vreau să le precizez că pentru străzile pentru care s-au făcut cărţi funciare, anul trecut şi acum, am alocat suma de 80 de mii de lei. Alţi bani! Nu mai poţi face drumuri dacă nu ai carte funciară pe ele. A fost semnat contractul de finanţare, a fost urcat pe SICAP pentru a se stabili firma care să facă lucrarea. A stat în SICAP dar nu avem posibilitatea să vedem de ce a stat 45 de zile sau 6 luni. Am primit după o lună şi jumătate răspunsul că mai trebuie să facem nişte modificări la raportul preţ – garanţie de bună execuţie. Am modificat, este din nou pe SICAP. Acum, chiar dacă ar veni cel care face construcţia, în decembrie nu aş mai lansa lucrarea. Cei care sunt nemulţumiţi şi să spun că nu mă ţin de cuvânt, le spun că, de obicei, mă ţin de cuvânt şi că imediat cum timpul va permite, în 2019, lucrarea va începe. Peste nişte străzi pe care le ai aşa cum am amintit şi nu le-ai terminat, ai proiect pentru ele, nu ai voie să mai investeşti bani. Adică să le îndrepţi, să pui piatră, apoi să o scoţi ca să pui asfalt, înseamnă să cheltuieşti fără rost. Deci cei 8 km de asfalt, trecuţi anul trecut, se vor construi precis în 2019.

Grădiniţa de la Cuneşti este în curs. Va fi cu 2 săli de clasă. S-a lucrat efectiv de când s-a preluat de către constructor. Acolo nu avem nicio nemulţumire!

Şcoala Rasa unde a câştigat o firmă necunoscută din Bucureşti care a început să facă extinderea şi săparea în jurul fundaţiei pentru consolidare dar de 2 luni şi jumătate n-a mai venit nimeni. Suntem în procedura de schimb de documente şi le-am cerut acum 15 zile rezilierea contractului deoarece nu-şi duc la îndeplinire sarcinile şi graficul de eşalonare. Vom vedea ce vom face. Reziliem şi depunem iar pe SICAP ca să vedem cine va veni s-o facă.

După 5 ani de zile, am obţinut finanţarea pentru Căminul Cultural. În 5 ani am reuşit să luăm finanţare, în 6 luni ne-am chinuit să aflăm cine e constructorul. Acum 10 zile am aflat şi cine e constructorul care ne-a spus că va veni şi se va apuca de treabă. Aşteptăm şi ziua aceea!

Din banii proprii, am mai făcut o stradă. E vorba de Tudor Vladimirescu. În viitor se va asflata peste ceea ce s-a făcut acum: structura de bază cu şanţuri de pământ, suficient de lungă. Neluând în consideraţie cum arăta initial, cetăţenii sunt acum nemulţumiţi că n-am asfaltat-o. Vreau să le spun atât: vrei să faci un trotuar în jurul casei şi nu-ţi ajung banii, ce faci? Credeţi că la Primăria Grădiştea sunt bani cu nemiluita? Nu. Sunt banii dumneavoastră, bine administraţi!

Stadionul de la Grădiştea care poate nu prezintă importanţă deosebită pentru toată lumea. Dar eu ca primar, păstrez această tradiţie, fotbalul. Ce trebuia să fac prima dată? Ceea ce n-aveau. O bază sportivă corespunzătoare. Anul trecut am făcut cabine la nivelul ligii a 2-a. Anul acesta, tribune şi împrejmuire.

Nu-i vina mea că în procesul acesta de a investi există lacune, pauze şi neînţelegeri cu proiectanţii, cu documentaţia, cu dirigintele de şantier. Acum e şi timpul ăsta nefavorabil dar s-a lansat şi acea investiţie. Pentru Căminul Cultural noi vom pune 700 de mii de lei. Dar Căminul Cultural nu înseamnă doar construcţia în sine. Ci să le aduci şi energie electrică trifazică tocmai de la şcoală, să le aduci canalizare, alimentare cu apă, corespunzătoare, la un debit care să permită şi stingerea incendiilor. Toate costă bani!

Cetăţenii să înţeleagă că există un ansamblu de proiecte publicate pe site. O parte dintre ele s-au realizat doar că ei vor acum sau cât mai repede să facem şi restul. Este imposibil!

Nu vreau să-i critic dar nu ştiu ce înseamnă „Primărie”. Din exterior, Primăria se vede ca o construcţie cu nişte oameni în ea care au nişte beneficii, nefăcând nimic. Eu le spun că nu e aşa. Cei care au fost în exterior până acum şi-au intrat în Primărie, vezi viceprimarul dar şi ceilalţi mai tineri, spun că nu se gândeau vreodată că această instituţie să aibă atât de mult de muncă şi să se izbească de atâtea probleme. Doar că cetăţenii comunei Grădiştea trebuie să înţeleagă că preocuparea administraţiei din 2012 şi până acum a fost exclusiv pentru dezvoltarea ei. N-aş vrea să mă laud inutil dar şi acea alimentare cu gaze a fost o idee iniţiată de mine, de aici de la comuna Grădiştea. Sceptică la început, această idee e în derulare. S-au depus certificate fiscale, Statutul, actul constitutiv. Paşi se fac în continuare. Deci e în interesul cetăţeanului. Dacă urmăriţi şi presa, insist foarte mult pentru a umple locuinţele goale, părăsite, terenurile virane pentru a avea populaţie. Le amintesc că lipsa populaţiei într-o comunitate poate să ducă într-o bună zi la imposibilitatea achitării iluminatului public din cauza lipsei banilor.

Asta referitor la investiţii ca să nu dezvolt prea mult. Ceea ce văd că nu există în comuna Grădiştea este colaborarea cu singurul om, şi nu vreau să-mi jignesc colegii, care vrea să termine cu gunoaiele, depozitate aiurea, ca să fie selectate. Am făcut investiţii în platformele de gunoi, am înfiinţat compartiment de Protecţia Mediului unde spre surprinderea mea, inspectorii de la Protecţia Mediului nu fac aşa cum vreau eu, să-i înveţe ce să pună în pubelă, să-i înveţe unde să ducă gunoiul de grajd, ş.a.m.d.. Deci este o luptă, de fapt pe toate planurile pentru modernizarea comunei Grădiştea, să atragem cetăţeni de la Călăraşi ca să se mute aici, să umple casele, să devină cetăţeni care să plătească impozitele şi taxele, să dea viaţă comunei.

Facem şcoli şi grădiniţe, le modernizăm, vom obţine bani pentru Grădiniţă pe ADR Sud Muntenia, pentru Grădiştea. Ce o să băgăm în ele dacă noi stăm în această letargie de a depopula comuna destul de înstărită, destul de mare, lângă Călăraşi?  M-am bucurat foarte mult când a anunţat Consiliul Judeţean că a luat drumul prin interiorul combinatului şi îl va moderniza!

Ceea ce am şi scris, vor veni mult mai repede la Grădiştea cetăţeni din Călăraşi să se mute. Deci ăsta este scopul, alt scop nu există. Că ei sunt supăraţi că noi mergem după legi şi nu mergem pentru voturi...Le spun că în continuare eu nu fac nimic decât să dezvolt comuna Grădiştea pe principii legale, ţin cont de părerile cetăţenilor pentru proiectele bune şi sănătoase ale comunei dar nu fac nimic pentru voturi în sensul să fac elemente particulare pentru X, sau pentru Y. Nu! Eu fac pentru interesul general, ăsta e scopul.

Se apropie şi luna decembrie. Prima zi este una specială pentru noi dar în general toată luna decembrie are o semnificaţie aparte. Aş vrea să vă întreb dumneavoastră, Consiliul Local, cum pregătiţi acest şir de evenimente?

Da, vă precizez imediat şirul acestor evenimente, ce avem de gând şi vreau să le spun celor care acuză Primăria că de 2 ani şi ceva nu am mai făcut manifestări de Ziua Comunei şi o consideră o tragedie, că preţul de a aduce un cântăreţ de valoare sau 2, sau N firme care organizează aceste evenimente e mare. Ne-a dus în ultimii ani la o cerere de 60 mii lei. Mi se pare inadmisibil să-i dau 750 m de trotuar, de asfalt unor cântăreţi care îşi exprimă programul maxim 2-3 ore după care pleacă.

Deci aţi făcut o economie...

Am făcut o economie în sensul de a dezvolta comuna Grădiştea pentru că am interesul, ceea ce se şi vede. În 2012 preţul pe mp în medie de teren intravilan era de 2,2 euro şi acum sunt zone la DN. De exemplu între Cuneşti şi Grădiştea, unde ajunge la 12 euro, am avut evaluări făcute pe un teren cu probleme, care a fost supus evaluări, era 15 mii lei, 1000 m, astăzi, după 3 ani de zile pentru că cetăţeanul a dat în judecată crezând că a fost nedreptăţit, a ajuns la 28 de mii de lei tot aceiaşi 1000 de m, făcut de evaluator şi nu de primărie.

Deci, îmbunătăţindu-se condiţiile de viaţă în Grădiştea, cererea pentru Grădiştea creşte şi bineînţeles că şi preţul.

Am pus aseară pe SICAP, revin, proiectul „Canalizarea şi potabilizarea apei”, deci sunt lucruri reale. Am obţinut finanţarea, avem avansul în Trezorerie.

Acelaşi avans îl avem şi pentru pista de biciclişti şi terenul multifuncţional de fotbal, dar ce să fac? Să mă apuc de ele acum iarna? Să fac aici ce nu s-a făcut vreodată? Să nu le fac cum trebuie?

Revenind la întrebare, pentru 1 Decembrie, am făcut achiziţie de steaguri pentru Ziua Naţională, pe care le vom pune la instituţiile publice şi pe Drumul Naţional, câteva steaguri şi cu 100 de ani pentru că este necesar dar nu am luat foarte multe pe motiv că anul viitor nu am ce să fac cu ele. Nu pot să pun la anu’ 100 de ani de când...

Am cumpărat de o sumă mică 56 de instalaţii tip ţurţuri pe care le voi pune între doi stâlpi pe DN care să reprezinte tricolorul albastru, galben şi roşu, în funcţie de numărul populaţiei pe fiecare sat. Vom monta din nou figurinele în parcuri şi ce mai avem.

Iar de 1 Decembrie se va face o slujbă unde invit toţi preoţii din comună la Grădiştea. Nu mai mă duc în fiecare sat să depun la diverse monumente coroane, ci se va face o slujbă cu 4 preoţi. Vor fi o fanfară şi o trompetă care vor cânta 2-3 piese cu iz patriotic, naţional. Copiii de şcoală cu program foarte scurt, 3-4 poezii sau ce fac ei acolo, să amintească de faptul că această sărbătoare este dedicată unui eveniment şi după aceea, la Sala culturală de la Grădiniţa Grădiştea deoarece Căminul Cultural a fost golit, nu mai are nimic în el, aşteaptă constructorul să-şi pună picamerele în funcţiune. Ansamblul comunei va susţine un spectacol, şcoala un spectacol. Am invitat şi o formaţie din Călăraşi pe nişte preţuri mici, să cânte, să dea însemnătate acestei sărbători.

Cu această ocazie la sfârşitul spectacolului, se vor acorda ultimelor 5 familii căsătorite civil, în primărie, câte o diplomă şi un premiu. Pentru persoanele cu vârsta de peste 90 de ani care vor putea să se deplaseze acolo şi nu acasă, câte o diplomă şi un cadou iar pentru 5 familii care au celebrat 50 de ani de căsnicie se vor acorda de asemenea câte o diplomă şi un cadou.

Am avut discuţii ample cu personalul Primăriei, că de multe ori nu fac de capul meu, şi e firesc că fie aşa, au avut şi alte idei. Cel mai bun agricultor, cel mai.... Este, totuşi, un moment de cultură şi de istorie unde cred că nu are ce să caute economia. Să-i dai lu’ ăla că a făcut căpşuni, lu’ ăla că a făcut nu ştiu ce...

După aceea, după ora 12.00, deci cum se face de 1 Decembrie, în fiecare sală unde noi avem disponibil: aceeaşi sală la Grădiştea, o sală de clasă la Cuneşti pentru că s-a dezafectat grădiniţa, nu mai avem sală, la Rasa unde se ştie la fostul magazin şi la Bogata la şcoală, tradiţionala fasole cu ceva în ea şi cu o ţuică fiartă, şi asta este manifestarea.

O manifestare mai simplă după posibilitatea banilor pentru că se observă, comuna Grădiştea nu a solicitat bani pentru situaţii de urgenţă, pentru salarii, pentru...A reuşit să-şi drămuiască şi să aibă un fond de dezvoltare foarte mare. În 2012 am găsit 200 de mii de lei, în 2018 am pus pe piaţă, cum am zis, 2,3 milioane lei.

Ce mesaj aveţi pentru concetăţenii dumneavoastră de 1 Decembrie? Cum ar trebui să fim cu toţii în astfel de momente?

Cred că ar trebui să planeze şi asupra lor o „minune”, adică să ne întoarcem la poporul pe care mulţi dintre noi l-am cunoscut acum 30-40 de ani, unde era colaborare între oameni, între neamuri. Oamenii săreau în sprijin, erau concilianţi, erau temători de biserică, puneau în valoare ceea ce făcea fiecare. Acum suntem individualişti, egoişti, invidioşi, reclamagii, pretenţioşi fără motive, ceea ce este un lucru care dezbină un popor. Nu am învăţat în ultimul timp decât să criticăm şi să cerem fără să punem mâna pe hârleţ cu se zice şi să ne apucăm să facem fiecare ceva şi să le arătăm celorlalţi care e valoarea noastră. Şi nu valoarea noastră după facebook, unde postăm ce pantofi ne-am cumpărat, ce grătar am mâncat şi ne punem în direct şi multe alte manifestări unde acum arată, zic ei, valoarea fiecăruia dintre noi. Eu cred că e o mare diferenţă între ceea ce faci faptic şi ceea ce spui că eşti.

Mulţumesc!       

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.