Primarul Ion Ștefan anunță că în perioada următoare vor demara două proiecte importante pentru dezvoltarea comunei Chirnogi. Prin POIM se va realiza extindere și modernizare rețele de apă și canalizare (pe o lungime de 12 km) iar străzile afectate în urma lucrărilor executate vor fi asfaltate prin PNI Anghel Saligny, contractul fiind deja semnat la începutul anului.
”În perioada următoare ne gândim că vine timpul să implementăm și alte proiecte și mă refer la proiectul finanțat prin POIM (Program Operațional Infrastructură Mare) care include extindere și modernizare rețele alimentare cu apă și canal, după care vom interveni pe străzile afectate în vederea asfaltării.
Acest proiect este finanțat din fonduri europene iar asfaltarea în urma executării lucrărilor de extindere apă și canalizare se va realiza printr-un proiect accesat prin PNI Anghel Saligny.
Deja am semnat finanțarea în cazul ambelor proiecte. Urmează doar ca aceste lucruri să se transpună în viață și să le vedem cu toții în stare de funcționare.”, a declarat primarul Ion Ștefan.