Primarul comunei Chirnogi, Ion Ștefan a anunțat recent că proiectul ”Centru cultural și expozițional memorialistic în comuna Chirnogi, județul Călărași” este pe cale să fie finanțat de CNI, având deja indicatorii aprobați. Investiția este estimată la circa 2 milioane de euro și vizează în principal construirea unei case de cultură.
”Suntem într-un stadiu destul de avansat cu un proiect pe care noi chirnogenii îl așteptăm de mult și care se derulează cu mare greutate pentru că ni se cer fel de fel de aprobări, fel de fel de completări.
E vorba de construirea unei case de cultură. Actualul cămin cultural este “îmbătrânit“, în stare de nefuncționare. Acest obiectiv ar fi de mare folos pentru elevii, tinerii comunei noastre.
Lucrările de proiectare și obținere a finanțării sunt într-un stadiu avansat. Sperăm să obținem finanțare pentru această Casă de cultură prin CNI. Mai avem câteva completări de adus și sper ca apoi să obținem finanțarea de la Ministerul Dezvoltării.”, a declarat primarul Ion Ștefan.