Chirnogi | Adrian State, ales viceprimar

Chirnogi | Adrian State, ales viceprimar

Miercuri, 13 noiembrie, au depus jurământul și ultimii 2 aleși locali în cadrul Consiliului Local Chirnogi, convocat în ședință publică de primarul reales, Ion Ștefan (PSD).

Tot în cadrul acestei ședințe la care au participat președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, vicepreședintele CJ, Ion Samoilă, subprefectul Laurențiu State, precum și deputatul PSD, Constantin Bîrcă, a fost ales și viceprimarul localității. Cu 10 voturi obținute Adrian Vasile State (PSD) va îndeplini funcția de viceprimar pentru mandatul 2024-2028. Contracandidatul său de la PNL n-a primit decât 4 voturi. Un consilier a fost indecis.

Președintele CJ Călărași Vasile Iliuță a felicitat organizația PSD Chirnogi, pe primarul Ion Ștefan, pentru rezultatele obținute la alegerile din 9 iunie 2024, precum și pe cei 10 consilieri locali PSD, pentru munca depusă la alegerile din vară și nu în ultimul rând pe viceprimarul nou ales Adrian Vasile State.

Secretarul general al PSD Călărași, Ion Samoilă și deputatul Constantin Bîrcă, ambii pe primele două poziții în lista cu propuneri a social-democraților călărășeni pentru Camera Deputaților au felicitat organizația PSD CHIRNOGI pentru rezultatele obținute în iunie 2024 și ne-au îndemnat să muncim cu același elan pentru a obține rezultate foarte bune la alegerile prezidențiale și parlamentare din aceasta toamnă, pentru a reuși ca președintele PSD Marcel Ciolacu să devină președintele României în data de 8 Decembrie 2024, iar reprezentanții PSD Călărași să obțină mandatele de senatori și deputați Parlamentul României.

Primarul Ion Ștefan a mulțumit domnului președintelui Iliuță și celor care au luat cuvântul pentru mesajele adresate organizației PSD Chirnogi si i-au asigurat pe aceștia că vor pune serios umărul la obținerea rezultatele scontate de organizația PSD Călărași.

Nu în ultimul rând, primarul reales a mulțumit tuturor participanților la ședință și i-a asigurat pe toți ca în Consiliul Local de o colaborare colegială, luându-se în discuție proiectele tuturor consilierilor, indiferent de apartenența politică, pentru dezvoltarea armonioasă a comunei Chirnogi.

Pe 9 iunie, Ion Ștefan și-a reînnoit mandatul de primar cu 67,23% (1900 de voturi), depășindu-l clar pe liberalul Irinel Roman (24,41% | 690 de voturi).

ionstefaniliuta2

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.