Călăraşi / Primăria va semna luni cel mai mare contract cu finanţare europeană

Călăraşi / Primăria va semna luni cel mai mare contract cu finanţare europeană

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a anunțat Primăria Municipiului Călărași că luni, 2 decembrie 2019, se va parafa contractul de finanțare pentru proiectul de infrastructură "Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călărași prin modernizarea infrastructurii căilor de rulare a transportului public local"- POR 2014-2020, Axa 4, Prioritate 4.1. Mobilitate urbană.

orizont2

Contractul va fi semnat la sediul Primăriei Municipiului Călărași, la ora 16,00 în sala de ședințe.

Proiectul are o valoare de 9,35 milioane de euro (co-finanțare 2%) fiind, totodată, primul proiect semnat pe Măsura 4.1. pe regiunea Sud-Muntenia și cel mai mare proiect al administrației locale călărășene.

Facem precizarea că, până în prezent Primăria Municipiului Călărași a semnat contracte de finanțare, din fonduri europene, în valoare de 10,5 milioane de euro, urmând ca până la finele anului 2019 să mai fie parafate alte proiecte a căror valoare totală este de 20,87 milioane de euro.

BIROUL DE PRESĂ

aldis

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.