Călărași | Peste 3500 de noi locuri de parcare amenajate în acest mandat

Călărași | Peste 3500 de noi locuri de parcare amenajate în acest mandat

Din 2021 și până în momentul de față, la nivelul municipiului Călărași au fost construite în jur de 3.600 de locuri de parcare, fiind deja atribuite 2.600.

Cel puțin așa a declarat directorul tehnic din cadrul Primăriei Călărași, Artur Dinu (al doilea de la stânga la dreapta), în cadrul conferinței de presă desfășurate joia trecute. “În ceea ce privește numărul locurilor de parcare amenajate în acești ani, situația este următoarea. În 2019, numărul total de locuri înființate a fost de 406 iar în acest moment, după mai bine de 3 ani și jumătate de mandate, avem în jur de 3.600 de locuri din care 2.600 atribuite, cu mențiunea că sunt vreo 3 parcări aflate în procedura de atribuire.”, a afirmat Artur Dinu.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.