Călăraşi / Consilierii locali au aprobat marţi bugetul pe 2017. Drăgulin Sunt plăcut surprins de modul unitar în care s-a lucrat!

dragulin ian 2Convocaţi marţi după-amiază în şedinţă extraordinară, consilierii locali au aprobat Bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului pentru anul 2017. Prezent la lucrările şedinţei, primarul Dan Drăgulin le-a mulţumit consilierilor pentru obiectivitatea afişată asigurându-i că toate hotărările ce vor fi luate pentru modernizarea Călăraşiului vor fi dezbătute în Consiliu. „Stimaţi colegi pentru obiectivitatea de care aţi dat dovadă în construirea acestui buget vă mulţumesc. Sunt plăcut surprins de modul unitar în care s-a lucrat. Toţi am fost de acord să avem un buget orientat spre modernizarea municipiului Călăraşi. Vreau să le transmit şi celor de la presă că nu a fost nici un fel de divergenţă, aşa cum poate unii s-ar fi aşteptat. Toţi am fost de acord ca acest municipiu să se dezvolte. Trebuie să avem grijă de acest buget, aşa cum s-a întâmplat până acum. Dacă nu avem arierate, asta înseamnă că am ştiut să ne drămuim banii şi să ne mai rămână ceva în plus.” a spus Drăgulin care a continuat „Vă asigur că orice problemă pe care o vom avea, o vom supune atenţiei dumneavoastră iar hotărârea să fie luată în cunoştinţă de cauză.”

Pentru 2017, bugetul este estimat la suma de 144.314.00 lei. Veniturile proprii se ridică la 37.007.000 lei.

Pentru investiţii este prevăzută suma de 39.280.000 lei. Sursele de finanţare vor fi Veniturile proprii, de 7.219.000 lei, Ecedentul bugetar de la sfârşitul anului 2016, de 8.376.000 lei şi Împrumutul bancar, de 23.685.000 lei.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.