C. Corbu: Faptele demonstrează că administraţia liberală este capabilă să aducă un suflu nou comunei Grădiştea!

corbu 25Constantin Corbu a obţinut în iunie al doilea mandat de primar al comunei Grădiştea. Victoria a fost zdrobitoare, semn că activitatea sa a fost apreciată de cetăţeni. Pentru noul mandat, lista de proiecte este consistentă iar primii paşi au fost deja făcuţi. Administraţia liberală de la Grădiştea bifează şi rezultate pozitive.
În perspectiva parlamentarelor din 11 decembrie, Constantin Corbu susţine că locuitorii comunei ar trebui să-şi îndrepte atenţia spre candidaţii PNL astfel încât proiectele viitoare să fie susţinute şi de viitorii parlamentari liberali.


Domnule primar Corbu, se întrevede finalul anului 2016. La Grădiştea, cetăţenii au preferat continuitatea, votând pentru dumneavoastră. Pentru că aţi avut un prim mandat bun şi pentru că v-aţi asumat şi o serie de obiective îndrăzneţe în următorii ani. Cum vi s-a părut anul 2016 şi la ce vă gândiţi pentru perioada următoare, mă refer la 2017.
A fost un an, în principal, plin de reuşite dar nu 100%. Au fost proiecte pe care a trebuit să le amânăm, ele vor fi obţinute în următoarea sesiune. Sunt bucuros că pe 8 decembrie se va face recepţia la terminarea lucrărilor proiectului de „Modernizare străzi”, deci a asfaltului. A fost una din dorinţele mele prioritare, de a pune asfalt în comuna Grădiştea. Depunerea procesului verbal pe 8 decembrie a.c. dă posibilitatea ca după 10 decembrie să intrăm la finanţarea celui de-al doilea proiect de asfaltare care se află deja depus la Ministerul Dezvoltării.
Totodată am reuşit în această perioadă de când am fost învestit cu al doilea mandat, să obţinem avizul favorabil pentru „Modernizare, reabilitare şi extindere a Căminului Cultural” de la Compania Naţională de Investiţii(CNI), cu o alocare din partea bugetului naţional de 500 mii euro şi partea noastră de cofinanţare de 700 mii lei. Avizul s-a dat, acum se face achiziţia la proiectul tehnic şi imediat cum depun proiectul tehnic la CNI, voi semna contractul de finanţare.
De asemenea am semnat contractul de finanţare pentru „Modernizare, reabilitare, extindere Grădiniţa din satul Cuneşti” iarăşi o dorinţă de a mea deosebită. Se află în procedura de achiziţie publică a proiectului tehnic şi bineînţeles că ea va începe să se deruleze de la începutul anului viitor.
Din surse proprii s-au construit până la nivelul de zidărie vestiarele pentru baza sportivă. Era acolo o baracă veche de 31 de ani din tablă, am dărâmat şi acest mit. Am proiectul de extindere a reţelei de alimentare cu apă 250 mii lei, din surse proprii. Vor fi racordaţi toţi cetăţenii care nu erau racordaţi la apă, în comuna Grădiştea.
Bineînţeles că s-a depus pe PNDL proiectul de potabilizarea apei şi canalizare, construirea de staţie de pompare în satul Rasa şi sunt în implementare din punct de vedere al S.F.-ului şi depunere până la 30 noiembrie a drumului agricol, încă un proiect cu înveliş asfaltic şi potabilizarea apei pentru celelalte sate: Cuneşti, Rasa şi Bogata.
Deci un ansamblu de investiţii majore pentru comuna Grădiştea, ceea ce arată că Primăria Grădiştea a fost capabilă şi în primul mandat şi acum demonstrează că şi în al doilea, că poate să facă proiecte europene şi naţionale, a reuşit să le acceseze şi în continuare le accesează dărmând acel mit că proiectele care s-au derulat în primul mandat au fost ale administraţiei precedente, ceea ce era o mare minciună.
Lucrurile demonstrează că administraţia liberală este capabilă să aducă un suflu nou comunei Grădiştea care din punctul meu de vedere a stat pe loc 31 de ani.


„Mi-aş dori o legislaţie simplă, pragmatică”


Urmează alegerile parlamentare. Spuneam nu cu mult timp în urmă că orice primar ar trebui să aibă o relaţie cinstită, corectă şi constructivă cu parlamentarii astfel încât problemele de jos, de la firul ierbii, să aibă soluţionare în Parlament. Cum vi se pare lista de candidaţi pe care o prezintă Partidul Naţional Liberal călărăşenilor?
Întotdeauna când este vorba de oameni suntem reticenţi. Cu ceva timp în urmă vă spuneam că parlamentarii trebuie să fie de-ai locului, să te poţi întâlni cu el la magazin, la spital, pe stradă, la nuntă şi nu numai în calitatea de parlamentar ci şi în calitatea de cetăţean. Lucrurile s-au stabilit acum, nu avem ce face, fiecare are dorinţa lui. Acum noi ne rezumăm la un mandat de senator şi două, chiar 3 de deputaţi, asta ar fi dorinţa, cu o parte din oameni cunoscuţi. Dar ţin minte că în mandatul trecut am avut o pleiadă de parlamentari şi numărul lor nu a arătat o forţă deosebită pentru judeţul Călăraşi. Să sperăm, aşa cum se clamează de mult timp, schimbarea clasei politice, că va veni ceva... eu ştiu... nu vreau să fie nici virus, nici bacterie care să-i determine să lucreze pentru popor, să ţină cont de părerile celor de jos care se întâlnesc zilnic nu cu oamenii ci cu problemele lor.
Prin oameni, normal, că afli care sunt problemele lor, care sunt dorinţele lor, şi eu în calitate de primar mi-aş dori să acţionăm într-o legislaţie simplă, pragmatică, să nu mai avem capul făcut „varză”, să întrebăm pe toată lumea cum se face sau de ce se face. Să nu mai existe consultanţa instituţiilor publice faţă de administraţiile publice, nu ai pe cine să întrebi cum se poate interpreta un articol de Lege astfel încât să nu pici în abatere.


Sau că uneori normele de aplicare a unei legi sunt mai greoaie, mai sofisticate care încurcă textul iniţial de lege...
De pildă, mă aşteptam la Legea Achiziţiilor publice să fie o lege simplificată. Ea a devenit o lege stufoasă, are un conţinut voluminos, eu cred că nu contează numărul de pagini ci contează conţinutul, esenţa, oricine să-i priceapă rezumatul.


„Administraţia liberală a schimbat faţa comunei”


Pe lista PNL îi vedem la Senat pe Răducu Filipescu, un om care a condus 12 ani judeţul în calitate de preşedinte al CJ, iar la deputaţi lista este condusă de un lider central al partidului, desemnat la un moment dat premier.
Da, domnul Predoiu, pentru Călăraşi, este o alegere bună. Eu i-am văzut discursul la Liga Aleşilor Locali de la Poiana Braşov. A fost cel mai bun, a reuşit să primească chiar ovaţii, să ridice sala în picioare, lucru pe care nu l-am mai văzut întâmplându-se de mult. Este un tip care are o decenţă, o seriozitate în ceea ce spune. Acum nu ştiu cum va fi perceput de cetăţeanul în sine. Cetăţeanului român îi place să-l mângâi, să-l întrebi ce mai face, ce-i mai face familia, ce boală mai are, el se simte mult mai încântat şi, bineînţeles, dacă îi măreşti pensia. La ţară este nevoie ca pensiile să fie mai mari, salariile în administraţie mult mai mari ca să poţi să faci administraţie, dar trebuie să te gândeşti întotdeauna de unde dai banii.
Că dacă dai bani din împrumut ca să trăieşti nu te faci niciodată bine, de fapt acesta este şi antagonismul între cele două mari partide că unii ar fi dat pensii, unii n-ar fi vrut să dea, unii spun nu am de unde, alţii spun că ai de unde, cine are televiziuni mai puternice câştigă şi...
Dar cetăţeanul niciodată nu se întreabă de unde, el doar vrea din ce în ce mai mult. Problema României o ştim, dacă nu avem locuri de muncă, dacă nu avem productivitatea muncii, nu ai de unde să creşti la infinit drepturile şi obligaţii mult mai mici.

Ce mesaj aveţi pentru cetăţeni, pentru acest aspect, de 11 decembrie?
Aş vrea ca oamenii să polarizeze votul asupra administraţiei locale pentru că a avea o comună importantă înseamnă ca şi liderii ei să fie importanţi, să fie apreciaţi şi la nivel politic şi ar fi păcat ca 85%, procentul pe care mi l-au acordat în iunie, să fie umbrit de un procent mult mai slab pe 11 decembrie. Cred că ar trebui să ţină cont şi de părerea administraţiei în lupta politică pentru că administraţia se face şi cu sprijinul politic. Că vrem sau nu vrem, se face de guvernanţi, de parlamentari, dar totul se face cu oameni. Deci trebuie să îndepărtăm totuşi prin voinţa primarilor acea succesiune a proiectelor care nu au o regulă. Nici un primar nu ştie că a depus proiectul lui cu numărul 16.200 şi altul l-a depus cu 2800 şi se trezeşte că cel cu 16.200, l-a accesat înaintea celuilalt. Deci ar trebui să dea putere primarilor ca ei să meargă să aibă puterea, să fie vizibil în partid, să-şi urmărească interesele comunei, nu pe ale lui.
Şi atunci eu îi sfătuiesc să ţină cont că la Grădiştea, administraţia liberală a schimbat faţa comunei, văd că şi în al doilea mandat nu s-au oprit lucrurile la iunie ci ele merg mai departe. Eu nu sunt un om care promite ci numai le arăt că s-a făcut şi atunci trebuie să ţină seama şi de părerea mea, adică aceea de a vota cât mai mulţi PNL. Asta nu înseamnă că este obligatoriu să vină să îi schimb părerea, dar trebuie să ţină cont şi de părerea primarului. Mie aşa mi se pare corect, mai ales la un primar care a fost învestit cu un număr foarte mare de voturi. Dacă era învestit cu 51 la 49% da, puteau apărea surprize dar dacă spui omul ăsta, liberalul ăsta ne-a adus aici, înseamnă că noi trebuie să dăm credibilitate şi prin alegerea celorlalte instituţii, a parlamentului şi a chiar a preşedinţiei cum a fost în 2014, aici în al doilea tur când am reuşit să întoarcem scorul.


„Partidele trebuie să-şi caute oameni credibili”


Domnule primar, nu doar PNL concurează în aceste alegeri. Există un adversar destul de puternic, mă refer la PSD. Cum vedeţi dumneavoastră această luptă PNL-PSD şi mai cu seamă cum credeţi că percepe cetăţeanul această bătălie destul de ascuţită?
Eu nu pot să anticipez rezultatul final din 11 decembrie dar pot să fac o analiză ţinând cont de faptul că oamenii aşa cum vă spuneam şi mai devreme se uită la liderii lor. Aşa cum s-au uitat în iunie şi nu au avut pe cine să voteze din partea PSD-ului, pentru că îşi păstrează aceiaşi lideri care nu mai au credibilitate. La fel, chiar dacă se duc în comună, nu mai au curajul şi credibilitatea de a sta de vorbă cu oamenii şi le aruncă pliante peste gard, lucru care nu se întâmplă la PNL.
Şi la PNL în comuna Grădiştea au fost tensiuni, în perioada în care domnul Rogoz care acum a făcut un pas în spate, era liderul PNL-ului dar când mergea la alegeri nu câştiga pentru că nu era suficient de credibil pentru populaţie. Mie îmi convine ce face PSD-ul la Grădiştea. Păstrând aceiaşi lideri de atâta timp, ei au rezultatele pe care le au iar mie îmi este mai facil de a câştiga. Deci cred că partidele ca să se poată reforma trebuie să-şi caute oameni credibili pe care să-i trimită în linia 1 şi să prezinte partidul şi candidaţii acestora.


Iar aceşti candidaţi credibili trebuie să pornească de jos.
De jos, bineînţeles. Marea masă a votanţilor este jos, viaţa la ţară este în proporţie de 40%, un procent destul de mare. Nu mai seamănă oraşul din ce în ce mai mult cu viaţa la ţară cu toate că unii spun că se apropie viaţa de la oraş cu viaţa de la ţară. Nu se mai apropie pentru că dispar meserii tradiţionale, tineretul rural pleacă în străinătate şi atunci uneori chiar nu ai cu cine să mergi mai departe. Trebuie să apară oameni în politică, altfel, cu aceiaşi oameni care nu câştigă niciodată nu poţi să mai stai. Deci trebuie să schimbi, asta e reformarea partidelor. Să o iei de jos în sus şi atunci, apărând oameni de valoare la nivel local, la nivel rural, la nivel orăşenesc, ai de unde să propui în viitor şi reprezentanţi în Parlamentul României. Pentru că trebuie să propui oameni care cunosc specificul locului. Şi Călăraşiul de ce să nu aibă într-o zi oameni din localitate. Bineînţeles nu primari, eu nu sunt de acord cu ceea ce s-a întâmplat la PSD. Eu dacă aş fi fost la PNL vin şi vă rog să mă alegeţi primar, vă garantez că vă conduc 4 ani şi după 6 luni mă sucesc şi spun mulţumesc dar acum mă duc la Parlament. Deci cred că ar trebui să te ţii de cuvânt atunci când te duci să le ceri un vot. Chiar nu găsim? Trebuie neapărat să pui primarul? Primarul poate în 2020, dacă va mai fi aceeaşi formă de vot, de alegeri, să nu mai candideze la primar şi să aştepte să intre în etapele următoare sau la nivelurile mai înalte.

Mulţumesc.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.