Abuzul de la Luica!

Abuzul de la Luica!

Iniţial, am crezut că-i o simplă „glumă” atunci când liderul ALDE Călăraşi, consilierul judeţean Laurenţiu State mi-a spus că fiind prezent recent la o şedinţă ordinară de plen a Consiliului Local Luica, i s-a interzis de către majoritatea de aleşi locali PNL, înregistrarea audio şi chiar video a şedinţei cu pricina. Nu că l-aş fi suspectat de lipsă de seriozitate dar nu-mi venea să cred că şi în 2019 se mai întâmplă astfel de anomalii în România, chit că vorbim şi de Luica, o comună cu o populaţie estimată la circa 2000 de locuitori.

Şi omul a avut dreptate totală!

Am participat la ultima şedinţă şi într-adevăr „propunerea” preşedintelui de şedinţă, Iosif Ion, devenit celebru după ce a fost prins, de curând, beat la volan, survenită după ce a aflat că „presa” e prezentă, a fost aprobată de toţi colegii săi liberali.

N-a intervenit nimeni ca să sesizeze abuzul acestor oameni care întâmplător şi efemer ocupă nişte funcţii pentru care au cerşit voturile cetăţenilor. Nici primarul, Ion Dobrin, om cu vechi ştate în administraţie şi totodată absolvent de Drept şi nici secretarul UAT-ului, Cristina Constantin n-au scos o vorbă. Urât din partea lor! Doamna secretar ar fi trebuit să fie prima care să semnaleze prostia propusă de acel consilier pentru că se presupune că stă tot timpul cu nasul în legea 215 / 2001, legea administraţiei publice locale, un fel de biblie pentru cei care s-au angajat să lucreze în serviciul public. De la acei ignoranţi, mulţi dintre ei întrebându-se şi acum ce caută ei acolo, n-aveam mari aşteptări.

Poate ne spun măcar acum domnul primar sau doamna secretar care e articolul din Legea 215 din 2001 care interzice celor participanţi înregistrarea audio şi video. Atribuţiile consilierilor locali sunt altele şi dacă nu mă credeţi citiţi cuvânt cu cuvânt articolul 36 din legea mai sus – menţionată. Lipsa de transparenţă ar trebui sancţionată şi nu încurajată de consilieri, indiferent că sunt ai „Puterii” sau ai „Opoziţiei”.

Aş putea înţelege că poate nu sunt resurse (nu mă refer exclusiv la cele financiare!) ca şedinţele să fie transmise live, de pildă, pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Luica. Dar să interzici persoanelor participante, fie că sunt jurnalişti sau simpli cetăţeni, dreptul de a înregistra sau filma, deşi n-ai nicio bază legală, e într-adevăr un abuz pe care sper să-l analizeze şi Prefectura Călăraşi.

În orice Consiliu Local din Călăraşi şi din România se dezbat chestiuni publice care privesc viaţa de zi cu zi a oamenilor iar ei trebuie să aibă acces permanent la informaţie. Iosif Ion şi toţi ceilalţi aleşi liberali ar fi trebuit să ştie până acum că una din obligaţiile aleşilor locali este să transparentizeze actul de administraţie!

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.