Reprezentantul în teritoriu al Guvernului i-a dat cu flit viceprim-ministrului Guvernului!

Reprezentantul în teritoriu al Guvernului i-a dat cu flit viceprim-ministrului Guvernului!

Vicepremierul Sorin Grindeanu, titularul de la Transporturi şi infrastructură, s-a aflat marţi într-o vizită de lucru la Călăraşi întâlnindu-se, într-un spaţiu public, cu autorităţile locale şi judeţene precum şi cu o parte din parlamentarii călărăşeni. Şi pentru că este membru al Guvernului României, Grindeanu a dorit să dialogheze şi cu primarii PNL, invitaţi de gazdă, preşedintele CJ, Vasile Iliuţă, nu doar cu cei din partidul din care face parte, PSD. O atitudine corectă, responsabilă, nepărtinitoare care din păcate n-a fost împărtăşită şi de prefectul liberal, Valentin Barbu. Din motive neelucidate, reprezentantul Guvernului în teritoriu a rămas la birou deşi prezenţa sa ar fi fost necesară mai ales că urma să se întâlnească până la urmă cu unul din şefii săi, ce-i drept, indirecţi. N-a venit să-i dea nici măcar "Bună ziua!', deşi protocolul îl obliga!

Sigur, dl prefect Valentin Barbu poate să nutrească antipatii faţă de PSD şi pesedişti, poate să-l persifleze în continuare pe fostul său rival de la alegeri, Vasile Iliuţă, aşa cum a procedat şi cu prilejul manifestărilor ocazionate de Ziua Naţională a României când nu l-a salutat spunându-i printre dinţi „mai încolo!”, dar n-are voie să-şi etaleze resentimentele şi frustrările în faţa unui reprezentant de top al Guvernului pe care tu ai cinstea să-l reprezinţi la Călăraşi! O impoliteţe rară care denotă, din nefericire, carenţe de comportament impardonabile!

Din nefericire, nu doar prefectul Barbu a preferat să stea la birou privind poate de după perdea ori direct pe Facebook vizita vicepremierului Grindeanu. Şi primul său ajutor, subprefectul Dumitru a rămas ţintuit la birou, respectând poate ordinele primite de la superiorul său. Stau şi mă gândesc dacă o astfel de poziţie ar fi adoptat dl prefect şi în cazul în care ar fi venit la Călăraşi vreun ministru PNL. Sigur că nu!

Dl prefect şi alţi politruci din aceeaşi garnitură uită un amănunt esenţial. Guvernul nu este al PNL şi nici al PSD, deşi ambele forţe politice cu plusurile şi păcatele lor fac parte din el. Guvernul este al României chit că nu este expresia voinţei poporului în urma alegerilor din decembrie 2020! Iar domnia sa, îl reprezintă la Călăraşi pentru că a fost numit şi nu pentru că a trecut vreun examen. Misiunea sa este extrem de importantă pentru că este prefectul călărăşenilor şi nu doar al liberalilor călărăşeni. Dar e posibilă şi o astfel de aroganţă pentru că doar democraţia românească permite unui partid clasat pe locul 2 să conducă ţară cu alte partide clasate pe locurile 3, 4 ş.a.m.d., aşa cum s-a întâmplat în decembrie 2020, după parlamentare.

grindeanu

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.